Cum l-a readus PMP pe Alin Popoviciu in carti pentru presedintia CJ Timis

Aparent, lucrurile par simple la constituirea Consiliului Județean Timiș și împărțirea celor trei funcții de conducere. Miercuri, cu o zi înaintea ședinței CJT, a fost parafată o înțelegere între PSD, PMP și ALDE din care rezulta o „guvernare” formată din Sorin Grindeanu – președinte, respectiv Traian Stancu și Roxana Iliescu – vicepreședinți. Înainte de această înțelegere a mai fost una între PSD și UNPR, prin care tot Grindeanu era președinte, în timp ce Titu Bojin și Viorel Matei urmau să ajungă „vici”. Previzibil însă, la prima ședință n-a existat cvorum, aleșii PNL și UNPR strălucind prin absență. Până la următoarea ședință au rămas două zile în care lucrurile se pot schimba. Mai există încă politicieni „supraviețuitori” ai negocierilor din anul 2000, printre ei și Sorin Grindeanu. Atunci când, la primele două ședințe, liberalul Viorel Coifan avea bastonul de președinte și majoritatea necesară. N-a fost însă cvorum, iar la a treia încercare a ieșit PSD-istul Ilie Sârbu.

Revin însă la ziua de miercuri și la alianța între PSD și PMP. (ALDE nu contează în ecuație, fiindcă joacă așa cum cântă stăpânii din PSD). Nu știu dacă alianța s-a produs la nivel local sau în urma unui telefon primit de la București. Eventual, chiar de la un fost președinte al țării, politician extrem de „stabil” care „demisiona în cinci minute” sau „reevalua” oameni din oră în oră. Cert este însă că noua alianță a aruncat UNPR în brațele PNL. Un UNPR care – amănunt important – miercuri mai degrabă ar fi jucat pe partea PSD. Dar alianța PSD – PMP a mai făcut ceva. Și anume, l-a readus într-un anume fel la viață pe Alin Popoviciu, candidatul PNL la președinția CJT. După alegerile din 5 iunie un lucru era cert: Popoviciu nu mai avea nicio șansă la președinția instituției. În schimb, în funcție de anumite permutări și aranjamente, mare favorit era Grindeanu și, cu șanse ceva mai mici, chiar Titu Bojin.

Dacă era o minte sclipitoare pusă în slujba lui Popoviciu, alt scenariu nu era decât constituirea într-o primă fază a unuei alianțe PSD – PMP. Și o să explic. Așa cum am spus, această înțelegere a trimis UNPR în opoziție alături de PNL. Dacă înainte UNPR într-o alianță cu PNL pretindea fără echivoc funcția de președinte, acum poate coborî ștacheta și la un fotoliu de vicepreședinte. Și, evident, președinția să revină lui Popoviciu. Din acest moment, următoarea mișcare este ca PMP să „reevalueze” situația creată și să se transfere cu bagaje cu tot în tabăra PNL – UNPR, urmând să primaescă un scaun de vicepreședinte. Un lucru pe care Popoviciu îl negociază direct la București, cu mari șanse de reușită.

Ca o concluzie, e greu de spus dacă alianța între PMP și PSD a fost o „cursă” întinsă de populari lui Grindeanu sau chiar o înțelegere „pe bune”. Ce se știe însă e că președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, era acuzată chiar în propriul partid de o prea mare apropierea de Popoviciu. Al doilea consilier PMP, Dorin Cândea, e cunoscut ca un apropiat la lui Titu Bojin și adversar al lui Grindeanu. Nu mai discut aici de relația aceluiași Popoviciu cu partenera sa de afaceri, Elena Udrea, care mai are un cuvânt greu de spus în partid, dar mai ales la șeful suprem al PMP. Care șef n-ar fi prima dată când se răzgândește de la o zi la alta. Sunt lucruri la care Grindeanu trebui să se gândească înainte de-a mușca din ceea ce ar putea fi „nada” numită PMP. Prin urmare, dacă totul a fost premeditat, în spatele lui Popoviciu există o minte genială. Fiindcă pe el chiar nu-l putem suspecta de așa ceva. Dacă e doar o întâmplare, se poate spune că Popoviciu a mâncat ceva substanță maronie la viața lui ca să se întâlnească cu un asemenea noroc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

MARCEL a spus: (iunie 24th, 2016 at 12:17 )

DACA IL VOM AVEA PE POPO SEF LA CJT NU TREBUIE SA II „MULTUMITI” LUI BASEA SAU UDRII. NU! VINOVATUL PRINCIPAL ESTE TITU BOJIN SI AMBITIA LUI PROSTEASCA DE A FI IN CARTI LA CJT, CU ORICE PRET. A MUTAT NISTE VOTURI (DESTULE!) DE LA PSD LA UNPR, CARE ACUM, DUPA FUZIUNEA DEJA DECISA, SE VOR CONTABILIZA IN DREPTUL PNL. SA-TI STEA IN GAT OASELE DE LA PESTE, BAI BULDOZERIST RATAT!

un timisorean a spus: (iunie 24th, 2016 at 13:51 )

No hai ca m-am lamutit si cu tine Ino. Habar n-ai de politica !

Sorin a spus: (iunie 24th, 2016 at 15:33 )

No , hai ca mai vedem timișoreanule daca știe Ino politica ssu nu !

sir john a spus: (iunie 24th, 2016 at 22:15 )

parca l vad pe popoviciu decupând articolul…
verosimil & realizabil, dar dus la bun sfarsit o sa avem PDL cu pnl in coada?

sa tradezi pesedeaua tine de farmecul politic la o negociere, ok?

Daniel Merceanu a spus: (iunie 25th, 2016 at 16:35 )

Din pacate nu a iesit treaba. Ramane cum fu stabilit, pesedeaua cu buze subtiri.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top