De ce nu se ascund „olguțele”?

S-a încheiat o campanie electorală plictisitoare. Cu siguranță, cel mai sec eveniment de acest gen, egalat poate de scrutinurile pentru Parlamentul European ori vreun referendum fără miză. Decizia ca alegerile locale să se desfășoare într-un astfel de anonimat nu a fost luată pentru voia noastră, e clar. Strategii partidelor cu putere de decizie și-au protejat astfel primarii în funcție, la fel cum au făcut-o prin sistemul de vot cu un tur. Depinde și ce vrem, la urma urmelor. Când era nebunia cu sacoșele pline de zahăr, făină și ulei, când erau oboarele ticsite de flămânzi veniți la „pomana” nu știu cărui candidat, atunci privind de sus, strâmbam din nas și puneam proasta decizie a poporului pe seama plocoanelor electorale. Acum e liniște. Nici măcar bannerele de pe stâlpi care te întâmpinau la intrarea în sate nu te mai avertizează că pe 5 iunie sunt alegeri. Dacă trăiam în Elveția, probabil ni se părea normal. În România însă ne lipsește tumultul, iar efectul nefast nu va fi în flămânzirea electoratului ușor de manipulat, ci în slaba participare la urne. Nu venea multă lume nici când le făceai poftele cu tarafuri și fasole la cazan, acum habar n-ai că se întâmplă ceva măreț pentru poporul ăsta.

Vă imaginați cât de nesărată a fost această perioadă preelectorală dacă niște tehnici de campanie au devenit subiect principal? Este cât se poate de limpede că PNL Timiș nu a optat pentru o campanie personalizată pentru președintele consiliului județean. Acolo pe prima poziție a ajuns, cauzele le știți, Alin Popoviciu. Dar cum Alin Popoviciu vine dintr-un PDL cu bube pe segmentul corupție (la mare concurență cu liderul de piață PSD și urmăritorul PNL), chiar el având un dosar la DNA pentru tot felul de abuzuri, dregătorii de campanie nu l-au scos pe afișe cu capul său mare și zâmbitor. Dacă vreți, e ca șmecheria aia din comerț, când pe un produs scrie cu litere mici ce fabricantul nu vrea să afle cumpărătorul. Plictisiți și ei, cei de la PSD au considerat asta e șansa lor de a face de căcat PNL. Și nu era chiar de pierdut o astfel de oportunitate, dacă partidului reclamant nu i-ar mirosi cadavrele prin dulapuri. A venit Liviu Dragnea la Timișoara să vorbească de șmenari la adresa lui Alin Popoviciu și Nicolae Robu. Cum „șmenarul” e prin definiție un bișnițar schimbător de valută (pe vremuri), hai că la Alin Popoviciu nu mă bag, dar chiar e caraghios să-i atribui un astfel de păcat lui Nicolae Robu. Și venind de la cine? De la Liviu Dragnea, omul care a închis un județ ca pe propria prăvălie când era președinte de consiliu județean la Alexandria.

Revin însă la mirarea PSD Timiș, a lui Sorin Grindeanu și a lui Freddy Simonis, că liberalii îl ascund pe Alin Popoviciu de ochii publicului. N-a fost până la final chiar așa, dar haideți să-i credem că așa a fost. De ce s-a întâmplat asta? Dacă partidele sunt obișnuite să mănânce rahat, unele mai mult, altele mai puțin, uite că electoratele diferă, domnule Grindeanu. După o privire aruncată pe „lista rușinii” realizate de „România Curată” cu candidații cu probleme de integritate a ieșit următorul clasament. PSD – 26 cazuri, PNL – 21 cazuri, ALDE – 20 cazuri. Și de aici se vede că partidele nu au învățat mare lucru, deși știu că au electorate oarecum diferite. Dacă ar merge la vreo ședință a conducerii centrale, Sorin Grindeanu n-ar avea nicio problemă să susțină candidatura Olguței Vasilescu la Primăria Craiova, deși aceasta a vizitat DNA mult mai intens decât Alin Popoviciu. Dar de aia, Sorin Grindeanu tot vine acasă și devine ironic la adresa liberalilor care-și ascund candidatul la președinția CJ Timiș.

Am spus-o și cu alte prilejuri, noii și vechii liberali sunt niște „pesediști” ceva mai spălați. Statistica „României Curate” arată lucrul ăsta. Sorin Grindeanu se face că nu cunoaște motivul pentru care liberalii nu se pot abține să facă exact ca pesediștii, să pună „șmenari” în vârful listelor, dar măcar se feresc să-i promoveze cu râvnă. RUȘINEA. Măcar ăstora le e rușine cu alegerea făcută și nu vor să pună mecla lui Popoviciu pe toate afișele, însă la PSD acest sentiment n-ar exista. Un pesedist știe că va fi votat cu 90% și dacă justiția i-ar da condamnare „cu suspendare”. Știe, acceptă lucrul acesta și, mai mult, nu se ferește să și-l asume în fața electoratului. Că doar hoțul nu-i hoț destul dacă nu e și… „gospodar” PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iunie 4th, 2016 at 15:20 )

NOW! OLGUȚA! ESTE OLTEANCĂ ȘI ORICUM O FETIȚĂ DE 10 PENTRU UNI ȘI DE JEG PENTRU ALȚI! DAR ADEVĂRUL ESTE CĂCI O FEMEIE TOT O FEMEIE RĂMÂNE! CHIAR DACĂ SE SPALĂ DUPĂ CONTACT!
NU VĂ CHINUIȚI!!ÎNȚELEGE EA CE VREAU SĂ SPUN!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Andrei a spus: (iunie 5th, 2016 at 07:32 )

INO….poate Olguta intelege insa tu, saracu’ de tine, esti tare agramat.
De ce nu te duci tu la Olguta si…sa ramai acolo ?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
Top