Dias del cine espanol: trei zile, trei filme, trei povesti care merita vazute

Timișorenii sunt invitați să pășească în fascinanta lume a filmului spaniol. Trei săptămâni la rând, în câte o zi, vor rula pelicule care au primit recenzii desăvârșite atât din partea publicului, cât și din partea criticilor.

Posterul Evenimentului

„Dias del cine espanol” va debuta miercuri, 8 iunie, de la ora 19, la Ambasada. Atunci va avea loc prima proiecție, urmând ca celelalte două pelicule să fie prezentate în același spațiu pe 17, respectiv 24 iunie. Organizatorii anunță că este vorba despre filme reper ale cinematografiei spaniole moderne, produse în perioada 2012 – 2015. „Un pistol în fiecare mână” (Una pistola en cada mano) este producția care va deschide festivalul. Pelicula stă sub semnătura regizorului Cesc Gay, din distribuție făcând parte: Ricardo Darin, Luis Tosar, Javier Camara, Leonor Watling, Eduardo Noriega, Leonardo Sbaraglia, Candela Pena, Eduardo Fernandez, Alberto San Juan, Cayetana Guillen Cuervo, Jordi Molla, Clara Segura și Silvia Abril. „În ciuda faptului că avea tot ce își dorea, J. este sub efectul unei mari depresii. În schimb, E., care nu deține nimic altceva decât o pisică, trăiește liniștit gândindu-se că se putea întoarce acasă la mama. S. încearcă o reconciliere cu soția la doi ani după despărțire. G. apelează la anxiolitice pentru a încerca să înțeleagă de ce soția sa are o aventură. P. încearcă să seducă o colegă. Maria și Sara fac schimb de soți cu scopul de a-și descoperi intimitățile. L. este un bărbat care folosește apelativul câinelui său pentru amantă. Toate acestea însumează o radiografie a vieții amoroase a opt bărbați din zilele noastre”, transmit organizatorii. Filmul va avea subtitrare în limba română.

Pe 17 iunie, tot de la ora 19, publicul poate viziona „Oile nu pierd trenul” (Las ovejas no pierden el tren) de Alvaro Fernandez Armero. În distribuție se regăsesc: Raul Arevalo, Inma Cuesta, Alberto San Juan, Candela Pena, Jorge Bosch, Kiti Manver, Irene Escolar, Pepo Olivia, Miguel Rellan, Pilar Castro și Petra Martinez. Filmului spune povestea Luisei și a lui Alberto, care se văd obligați să se mute la țară, însă idilica viață rurală începe să își arate fața neprietenoasă. Luisa devine obsedată de ideea de a avea încă un copil, deși prețul acestei idei este plătit prin acțiuni apatice greu de imaginat. Cel care nu își face apariția în acest peisaj rural este Juan, fratele lui Alberto, jurnalist de matineuri. La 45 de ani are o relație cu Natalia, o tânără de 25 de ani, aceasta fiind văzută de către Juan ca o soluție de rezolvare a problemelor lui. Sora Luisei, Sara, este cea obișnuită să își ascundă anxietatea prin intermediul bărbaților, cu care nu reușește să ajungă la un consens, până în momentul în care apare Paco, un ziarist sportiv care pare a fi dispus să o ducă în fața altarului. Sau cel puțin așa crede ea. Filmul va avea subtitrare în limba spaniolă și în română.

Pe 24 iunie va fi proiectat „Este ușor să trăiești cu ochii închiși” (Vivir es facil con los ojos cerrados), film realizat de regizorul David Trueba. „Antonio este un profesor care folosește cântecele formației Beatles pentru a preda engleză în Spania anului 1966. Când află că idolul lui, John Lennon, este în Almeria pentru filmările unei pelicule, decide să meargă să îl cunoască. În timpul călătoriei, îi întâlnește pe Juanjo, un băiat de 16 ani care a fugit de acasă, și pe Belen, o tânără de 21 de ani care pare că se ascunde de ceva”, transmit organizatorii despre cel de-al treilea film. Din distribuție fac parte: Javier Camara, Natalia de Molina, Francesc Colomer, Ramon Fontsere, Jorge Sanz, Ariadna Gil, Rogelio Fernandez. Intrarea la toate cele trei proiecții este liberă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

carmen a spus: (iunie 7th, 2016 at 12:40 )

Pe 17 iunie, tot de la ora 19, publicul poate viziona „Oile nu pierd trenul”
Lo scemo Russo-Mongolo nu se lasa! Allora djal pe cal si heil Mongolistan! JANC JANC,JANC, JANC, JANC! No BL bulgaresc, BL bulgaresc..Domnu’ cu computere lasati-l dracului de imperiul bulgaresc! JANC, JANC, JANC! nella sua vita la risposta, nella sua lingua, nel suo dialetto! No bugie! No impostura!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top