Gaura de 500.000 de euro pentru Primaria Sinandrei. De vina, o firma proaspat intrata in insolventa

Primăria Sînandrei susține că este prejudiciată de o firmă cu care a încheiat un contract de concesiune în urmă cu 14 ani Reprezentanții administrației locale acuză societatea Terminal West SRL, controlată de controversatul afacerist Nicolae Man, că a reușit să obțină terenuri în comună la prețuri mult sub cele de pe piață și refuză să-și plătească datoriile către bugetul local. Acum firma a cerut intrarea în insolvență.

Problemele între administrația din Sînandrei și Terminal West SRL au debutat în 2002, când cele două părți au încheiat un contract prin care societatea dobândea dreptul de concesiune, pe o perioadă de 49 de ani, asupra unei suprafete de 150 ha pe raza comunei. În contract se stipula „dreptul concesionarului de a cumpăra terenul în situația în care face dovada începerii execuției efective a investiților, în termenul de un an de la obținerea autorizației de construire”. Tot în acest contract s-a stabilit prețul de vânzare al terenului, la valoarea de 451 euro/ha. Cinci ani mai târziu, în 2007, Terminal West SRL a cerut primăriei să-i vândă terenul, solicitarea fiind însă respinsă. Firma a apelat la instanță și a câștigat procesul. Astfel, societatea a obținut reptul de a cumpăra terenul la prețul stabilit cu cinci ani în urmă. Reprezentanții primăriei spun însă că la vremea cumpărării terenului, un hectar la Sînandrei costa sute de mii de euro.

Problemele nu s-au încheiat aici. În 2016, oficialii comunei și reprezentanții Terminal West au ajuns din nou într-un conflict. De data aceasta de vină erau datoriile pe care firma le avea către bugetul local, sume acumulate în mai bine de doi. „În urma demarării procedurii de recuperare a creanțelor fiscale de la toți datornicii Primăriei Sînandrei s-a ajuns și la marii datornici. Astfel, Terminal West înregistrează o creanță restantă în valoare de peste 500.000 de euro, creanță neachitată până în prezent”, transmit reprezentanții primăriei care a trecut la executarea silită. Cu toate că bunurile firmei au fost evaluate la suma de 6,3 milioane de euro, Terminal West a făcut cerere de intrare în insolvență.

Aceasta a fost introdusă pe data 8 iunie a.c. și, extrem de suspect, a doua zi, pe 9 iunie, a fost admisă. „Toți ne întrebăm cum o societate care dorea să scape până acum câteva zile de la dispariție încearcă acum prin manevre de neimaginat pentru un justițiabil de rând să devină insolvabilă cu girul instanței. Și să nu uităm că discutăm despre o societate care deține în patrimoniu bunuri imobiliare în valoare de 6.300.000 de euro”, spun cei din primărie. Răspunsul poate fi găsit în faptul că pe data de 15 iunie trebuia să aibă loc o licitație publică organizată de executorul fiscal din cadrul primăriei, prin care se putea recupera datoria de o jumătate de million de euro. Primarul Claudiu Coman afirmă că procedura de executare silită s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale, debitorul fiind înștiințat de acțiune. Mai mult, existau persoane interesate care să achiziționeze bunurile care făceau obiectul executării silite. Acum, aceasta a fost blocată chiar de justiție, cu o grabă mai mult decât suspectă. Mai trebuie spus că în spatele firmei Terminal West se află controversatul om de afaceri Nicolae Man, condamnat într-o primă instanță pentru fapte de corupție.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

6 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

16 minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago