Grindeanu ii avertizeaza pe liberali, PNL inca tace

Protocolul semnat între PSD, PMP și ALDE se va aplica în toate localitățile în care acest lucru este posibil, nu doar la consiliul județean. Asta anunță Sorin Grindeanu, care îi avertizează pe liberali că „tacticile copilărești” aplicate joi la CJ ar putea să-i coste. PNL Timiș tace.

grindeanu cj

Consilierii județeni aleși pe 5 iunie vor fi convocați din nou duminică, pentru o nouă încercare de validare. Asta, după ce, joi dimineață, liberalii au preferat să boicoteze ședința și nu s-au prezentat la plen. PNL Timiș a adoptat politica struțului, astfel că nimeni din conducerea filialei nu a putut fi contactat pentru a oferi o explicație. Deputatul Alin Popoviciu a răspuns la telefon, dar a zis că nu poate comenta situația, întrucât se află la București, la o ședință. Sorin Grindeanu îi avertizează însă pe liberali. „Ne așteptam să constituim CJ. E normal să respecți anumiți pași, dar sunt tactici pe care cei de la PNL le adoptă. Este dreptul lor, dar dacă mai continuă mult, s-ar putea să se ajungă la un lanț întreg care să amâne instalarea administrațiilor locale în județul Timiș. Și noi, dacă vom hotărî să adoptăm aceleași tactici, putem să facem lucrul acesta spre exemplu la constituirea CL Timișoara. Dincolo de a adopta tactici care mi se par copilărești, și de aceea ne mai gândim dacă vom apela sau nu la ele, interesul celor care ne-au votat este de a intra cât se poate de repede în administrație (…) PSD a câștigat alegerile în Timiș, a plecat cu prima șansă, are cel mai mare număr de consilieri județeni, 16, am picat de acord cu cei de la PMP și de la ALDE asupra a ceea ce înseamnă următorii patru ani de administrație în Timiș la CJ. Toate aceste jocuri par copilărești vizavi de interesul cetățeanului”, a declarat, joi, președintele PSD Timiș. Conform acestuia, protocolul semnat de toți cei 20 de consilieri PSD, ALDE și PMP va fi aplicat în tot județul, nu doar la CJ. „Dacă am semnat acest protocol, nu l-am semnat doar pentru CJ, ci pentru tot ceea ce înseamnă colaborare la consiliile locale și constituirea de majorități. Asta înseamnă alegeri de viceprimari și acolo unde putem să facem o majoritate PSD-PMP-ALDE o vom face”, a mai declarat liderul social-democrat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

poli21 a spus: (iunie 23rd, 2016 at 12:10 )

In ce calitate avertizeaza acest individ pe cineva ( oricine ar fi ) ? Ce legatura are acest politruc cu judetul Timis si Timisoara , in afara ca polueaza aerul locuind intr-un oras mult prea tolerant cu toate viniturile.

@robulan a spus: (iunie 23rd, 2016 at 12:45 )

Asta macar e venit din Banat, nu ca si Laie Dilaul von Bocsig

anteconbega a spus: (iunie 23rd, 2016 at 13:11 )

Venit, venit, da’, n-o prea stat, başca faptul că-i os oltenesc, mai ceva ca Bredicenii Lugojeni! Bietul Dobra Lugojanul, va ajunge el deputat, la toamnă? Că vicepreşedinte văd că nu apucă…. Cat priveşte „interesul cetăţeanului” proclamat de Sorin, o ştie şi el, o ştie şi populaţia cu drept de vot: asta e ca şi cu girafa lui Marin Preda: „Aşa ceva nu se există!”

Marian a spus: (iunie 23rd, 2016 at 13:27 )

@poli21, dar prietenul tău POPO de unde e?

geo a spus: (iunie 23rd, 2016 at 14:07 )

Discursul lui Grindeanu mi se pare foarte logic iar gestul liberalilor mi se pare penibil.

…si ca sa exclud comentariile prostesti: sunt banatean 100% si nu am fost si nici nu sunt PSD-ist sau altceva …

@geo a spus: (iunie 23rd, 2016 at 14:56 )

Si daca Grindeanu batea labuta cu UNPR, cum era? Sa exclud comentariile prostesti: sunt banatean 100% si nu am fost si nici nu sunt PSD-ist sau altceva…

xxxx a spus: (iunie 23rd, 2016 at 15:12 )

Penali acești peneliști în frunte cu Popoviciu și Robu! Crapă fierea în ei deoarece nu au câștigat Timisul! Muriți înecați în flegma propriilor răutăți, baaaaaa!!!

geo a spus: (iunie 23rd, 2016 at 18:41 )

@@geo
Nu stiu cum era si ce era stiu cum este in momentul de fata: alegerile s-au incheiat si trebuia sa se constituie Consiliul Judetean. In loc sa avem administratie anumiti domni inca fac niste jocuri politicianiste care in mod cert nu sunt in interesul cetatenilor. Poate ne luminezi si ne spui cine are de castigat din aceasta stare de tensiune continua? Daca vrei „sa o arzi pe politica”, ca vad ca te pricepi, umbla barfa ca se doreste inscaunarea ca presedinte tot a lui Titu Bojin cu vicepresedinte de la PNL. Acuma poate imi explici si mie cine este cel mai indreptatit (conform normelor democratiei si de bun-simt) sa preia fraiele judetului. Dupa mintea mea ar trebui sa fie aceia care au luat cel mai mare numar de voturi fiindca reprezinta vointa electoratului. Daca jocul penibil facut azi de reprezentantii PNL au ca scop final inscaunarea lui Titu Bojin, atunci amice, ori esti foarte stupid ori ai un interes propriu sa postezi comentarii de teapa celui postat. In ’89, in orasul nostru au murit oameni pentru democratie, pe care marele Ion Ratiu a definit-o atat de frumos: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ In cazul de fata, chiar daca nu iti place un partid sau altul, trebuie sa respecti vointa majoritatii.

poli21 a spus: (iunie 23rd, 2016 at 19:51 )

Pentru marian : eu cred ca tu esti cel numit POPOnar , asa ca incearca pe site-urile potrivite.

Alex a spus: (iunie 23rd, 2016 at 21:12 )

CE blestem e pe cimis cu kurvele astea impotente. NU mai ajungem in veci cluj brasov etc cat timp defilam cu puliturile astea mult prea incuscrite dupa normele minime de decenta politica – kurve vopsite si pulifricii de casa ai unor vunoaie ” depersonalizate ” de timis … ce va asteptati sa faca pulica asta lae @ co pentru timis – contributor de top DAR un jeg unde nai ce face prea multe in rest … succese urmatorii 15 ani same fucking shit – sugeti pula ” armata ” de pinguini cu pretentii DAR totusi Sfesnic muistii de SERVICIU ai unei tarii oricum de kakat: cind tragi linie ce dracu poti astepta ? LEGEA SISTEMELOR: ce bavi aia scoti Kakat IN kaka de manca OUT – mai stati cu labele intinse PROstilor ca veti avea exact ce-ati ales … va taiati venele cind veniti din cluj @ brasov DAR la tot jegul irespirabil cel mai scump kakat perfumat (din betoane spalate big time – penale)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Top