In Castelul Huniade ploua ca afara! Muzeul Banatului, renovat de se distruge pe interior / FOTO

Cândva mândria Castelului Huniade, Sala Cavalerilor a ajuns o ruină, iar specialiștii se tem de ce este mai rău. Castelul este în reabilitare și, teoretic, ar fi trebuit pus în conservare. Înăuntru însă plouă ca afară, iar vina este pasată dintr-o parte într-alta.

sala cavalerilor5

„După noile lucrări de consolidare, în interior plouă ca afară! Frumoasele coloane din Sala Cavalerilor sunt îmbibate cu apă, iar bolţile sunt susţinute, simbolic, cu popi. În această situaţie în care cărămizile sunt fragilizate, să dea Dumnezeu ca seismele să ocolească Timişoara, altminteri partea de nord, cu frumoasa-i faţadă neo-gotică, va fi istorie. Poate, totuşi, cineva se va învrednici, măcar, să repare acoperişul…”, a scris, pe contul său de Facebook, istoricul Florin Drașovean. Imaginile postate de acesta arată un peisaj apocaliptic: frumoasa Sală a Cavalerilor este acum o ruină jalnică. Deși infiltrațiile masive sunt vizibile cu ochiul liber, directorul muzeului spune însă că problema nu este atât de gravă. „A plouat și apa s-a scurs pe pereți. Normal că a intrat și în zid, în tencuială. Sunt infiltrații. Nu sunt probleme mari. Constructorul va suporta consecințele pentru că nu a protejat clădirea. Noi le-am trimis adrese din 9 martie să ia măsuri, să protejeze, am discutat cu ei, le-am trimis adrese… nu au făcut nimic. Am informat Direcția de Cultură și Patrimoniu și IPJ, care a fost în control. Firma spune că nu a pus jgheaburile pentru că nu are bani, dar noi am plătit 91% din valoarea contractului pentru consolidare. E o sumă destul de mare, consider că puteau să facă un efort. Nu au putut să pună jgheaburile, dar puteau să pună prelata care le-a fost decontată. 1.100 de mp de prelată tocmai pentru a proteja castelul cât se fac lucrări la acoperiș”, susține Claudiu Ilaș.

sala cavalerilor1

Reprezentanții Constructim, firma care a lucrat la consolidarea castelului, are o cu totul altă variantă. Oamenii spun că nu au fost plătiți și, în plus, nici măcar nu ar avea voie să lucreze acum în muzeu. „Nu m-au plătit deloc anul acesta din varii motive inventate. Au două facturi neachitate, una de vreo 230.000 lei, cealaltă de 281.000 de lei. Și nici nu au de gând să-mi plătească. Colac peste pupăză, în aprilie mi-au trimis o adresă că, brusc, nu mai au autorizație de construcție și să nu mai fac nimic. Fiind monument istoric de clasa A, dacă faci ceva fără autorizație de construcție e dosar penal. Am deja trei dosare penale cu ei, pentru că ne-am tot ciondănit din varii motive. (…) Dacă pui o folie, apa nu are cum să sară un metru în sus (…) Trebuie montat un jgheab, ca apa să fie colectată și prin burlan să ajungă la sol. Costă 15.000 de euro și se poate face în două săptămâni. Nu au crăpat acum grinzile, grinzile sunt crăpate de ani de zile”, spune Lucian Perescu, directorul de la Constructim. Acesta este categoric: cei de la muzeu poartă întreaga vină pentru situația în care s-a ajuns. „Acum doi ani era urgent-urgent că pică fațada! M-au somat cu poliția în construcții, cu CJ, să fac consolidarea, că pică fațada. Cred că din februarie 2015 stă eșafodajul pe fațada muzeului, neplătit (…) La fațadă este cost lunar. Deci acolo depinde până când se va întinde consolidarea fațadei. Pe o lună e de plată peste 30.000 de euro. Și ei dau din umeri. (…) De zece ani plouă în clădire, dar probabil că au pus asta pe tapet acum pentru că au fost alegeri și vrea cineva nou să fie director la muzeu”, afirmă constructorul. Situația, în clipa de față, pare fără ieșire. „Acum pot să-mi facă dosar penal pentru neglijență. Pe de altă parte, dacă fac ceva, iar dosar penal, pentru că nu au autorizație de construcție. Autorizația se poate obține în regim de urgență. E treaba beneficiarului s-o obțină, dar ei nu au făcut nimic”, a conchis șeful Constructim.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

yxsman a spus: (iunie 30th, 2016 at 12:44 )

Bei, Directorul Muzeului e feciorul fostului primar pesedist Recas, asta are pile, ca nici cand o praduit muzeul Satului cu fo juma d e milion de lei nu s/a intampat nimic, ce dreak.

vic sergiu a spus: (iunie 30th, 2016 at 21:10 )

pardon, fiul fostului primar PSD, Buzias…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top