Intrebari de pus la Scoala Anticoruptie

Un proiect interesant inițiat de un grup de studenți de la Universitatea de Vest se desfășoară zilele acestea în mai multe licee din Timișoara. Grupuri de elevi ai claselor IX-XI participă la cursurile Școlii Anticorupție cu sloganul „Fii independent, fii incoruptibil”. Dascăli sunt cadre ale UVT, dar și specialiști în domeniu, ceea ce ar trebui să ne ducă cu gândul la întâlniri de gradul III între procurori DNA, polițiști care participă la instrumentarea unor cazuri de corupție și niște tineri dornici de povești cu bine și rău. Nu știu dacă așa și este, dar, conform prezentării făcute de organizatori, tinerii studioși pot afla mai multe despre fenomenul corupției, manifestările și cauzele acesteia, dar și metodele de prevenire și combatere. Pe lângă aceasta, elevii vor dezvolta și aplica în teren un chestionar sociologic, vor analiza tiparele și tendințele în perceperea corupției de către colegii lor și vor dezvolta publicația, „Atlasul Corupției”.

Spuneam că e interesantă ideea celor de la UVT și nu pot decât să sper că acțiunea se și petrece în mod real, nu doar să fie bifată ca parte a unui proiect derulat într-o perioadă în care nu e nici școală, nici vacanță, cu un auditoriu decuplat total de la materia predată. Chiar și în astfel de condiții, elevii de liceu ar putea rămâne cu ceva. Ceva de care cu siguranță nu s-au dovedit foarte interesați colegii lor mai mari, nici măcar la primul scrutin din viața lor, după atingerea majoratului. Dar ce-i mai mobilizează civic pe tinerii de astăzi? Derapajele politice, oricât de grave ar fi ele, nu sunt un impuls suficient de convingător pentru ca acești adolescenți să se implice și să vadă protestul ca una dintre armele cu care putem lupta cu abuzul autorităților. Poate o tragedie precum cea din Colectiv, mișcări bruște și total antidemocratice ale clasei politice, cu condiția ca acestea să le fie servite mură-n gură pe rețele de socializare. Și poate nici atunci.

Dacă tot sunt în fața lectorilor de la UVT, liceenii pot pune o grămadă de întrebări ce primesc de regulă răspuns din zona înțelepciunii populare. Dacă aș fi elev de clasa a XI-a și cineva m-ar instrui să devin cetățean onest, aș întreba de ce o mulțime de aspiranți la statutul de politicieni, demnitari ai statului român, ar lăsa un serviciu deseori plătit dublu sau triplu comparativ cu leafa publică pentru care vei lucra după atingerea țelului politic. Ba mai mult, ar și investi o grămadă de bani pentru a obține acea funcție, avere pe care nu o acumulezi în patru ani de mandat, decât dacă o sursă nevăzută și de cele mai multe ori ilegală de bani ți-ar alimenta deficitul. Și-atunci de ce toți își doresc acest mare consum nervos cu un confort financiar inferior statutului tău anterior? Iar după ce ai ajuns la acel nivel, cum poți explica tinerilor de la Școala Anticorupție că vrei să dezincriminezi penal abuzul în serviciu? Există explicații rezonabile pentru așa ceva, fără ca până și acei puști să-ți spună în față „Alo, domnu’, dumneata ne crezi proști?”.

Pentru o altă dilemă aș ruga să mă lămurească dascălii. Bun, politicienii ori vor să facă mecenat, ori să fure pe rupte, dar noi, alegătorii, ce vrem? Ce vrem când mergem la vot să punem ștampila pe cineva care a fost prins în flagrant cu șpaga? Solidarizăm cu coruptul sau suntem atât de prăpăstioși să credem că din atâtea oferte electorale doar hoțul e bun gospodar? Apropo de „Fii independent, fii incoruptibil”. Vrea românul de rând, cel care dă pachetul majoritar de voturi marilor partide, alegătorul cu multe sau mai degrabă puține clase, vrea să fie independent și incoruptibil? Care segment electoral vrea să fie independent mai mult decât cu ocazia omagierii eroilor căzuți în războaie? De ce ar vrea să fie independent cineva, când mai ușor îi e să depindă de un baron local care fură și pentru el, chiar dacă distribuirea jafului îi este total nefavorabilă? Dacă este incoruptibil și respinge darea și luarea de mită, cum se mai deosebește de românul de lângă el? Nu-i e mai bine să știe că are pe cineva la spital, la registrul auto, la APIA sau cine mai știe pe unde? E tonic să știi că el e tratat domnește când interacționează cu statul, iar altul, vecinul care se dă incoruptibil, nu.

Copiii au șansa la educație și la decuplarea de astfel de mentalități. Întrebarea e dacă același lucru învață și la atelierele promovate de dascălii Universității de Vest, și în viața de zi cu zi, în toate formele asociative la care participă pentru anumite deschideri în viață. Oare ce aud membrii ligilor de elevi din organizațiile de tineret ale PSD, PNL și, cum să nu?, UNPR? Acolo li se spune să nu faci ca Olguța Vasilescu la Craiova, ca Scripcaru la Brașov sau modelul lor în viață e Sebastian Ghiță și Alin Popoviciu? Poate exagerez cu Alin Popoviciu, el măcar știe să joace tenis.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 16th, 2016 at 15:50 )

Toate proiectele sunt mişto.Nasol e ca mai toate ramân la stadiul de… proiecte.

Mike a spus: (iunie 17th, 2016 at 07:59 )

Bai anteconbega, mai lasa-ne. Nu e articol fara impresiile tale, te simti obligat sa ai o parere despre orice, si de cele mai multe ori esti defetist si gol de continut. Nu contribui cu nimic, numai cu strigate, vaiete. Nu faci nimanui nici un bine. Get a life.

anteconbega a spus: (iunie 18th, 2016 at 11:37 )

Distinse domnule Mike Jager, acesta e un alt anteconbega, cel cu care luptaţi cu atâta vioiciune, mai ceva ca o sălbăticiune. Pe scurt, noi suntem optimişti, plini de conţinut, nu avem păreri inoportune, nu participăm cu opinii la orice articol, că avem a munci, dar pe viitor ne vom strădui mai mult. Suntem încântaţi de deschiderea Şcolii Anticorupţie la Universitatea de Vest şi extaziaţi de apariţia unei noi publicaţii, după cea a sătămânalului „Banatul, azi”, şi vorbim aici de „publicaţia” Atlasul Corupţiei. E o idee excelentă, care se va desfăşura magistral şi la nivel intelectual superior. Problema e: ce vor face tinerii absolvenţi într-o ţară aflată într-o disoluţiei tot mai evidentă? Vor striga, vor urla, vor zbiera, vor răcni,se vor văita, constatând, în final, că scolile astea anticorupţie în care poţi critica verbal la sânge pe cei corupţi, dar fără efecte practice, concrete, seamănă cu sistemul supapele pe care le deschidea, din când în când, securitatea lui Ceauşescu, ca să nu explodeze mămăliga juvenilă? Vă felicităm, dear Mike, go home!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top