Merge Timisul pe urmele Bihorului? PNL nu a venit nici la a doua convocare a CJ

Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit nici sâmbătă, la a doua convocare a prefectului. Cei 17 consilieri PNL nu au intrat în sala de ședințe. La Timișoara, a doua convocare a CJ Timiș este anunțată pentru duminică, 26 iunie, dar nimeni nu știe dacă liberalii vor veni. La prima ședință, cea de joi, aceștia și doi dintre aleșii UNPR nu s-au prezentat.

cj timis

Consiliul Județean Bihor nu s-a constituit nici sâmbătă, la a doua convocare, astfel că ultima convocare anuntata de prefectul Claudiu Pop este pe data de 28 iunie. Liberalii bihoreni nu au intrat nici de această dată în sala de ședință. La alegerile locale, PNL a câștigat 17 mandate de consilieri, lipsindu-i exact unul pentru a face majoritatea simplă. De cealaltă parte, PSD – 9 consilieri, UDMR – 7 si ALDE – 2 au format o majoritate care îl susțin ca presedinte al CJ Bihor pe Pasztor Sandor (UDMR), iar ca vicepreședinți, pe Ioan Mang (PSD) și Traian Bodea (ALDE). Asta, în condițiile în care PNL Bihor a încheiat, până în 2020, un acord cu organizația județeană a UDMR. Mircea Malan, candidatul PNL la conducerea CJ Bihor, a declarat că liberalii se vor prezent la ședința de marți, 28 iunie, ultima la care mai pot face acest lucru.

La Timiș, consiliul județean nu s-a putut constitui joi, 23 iunie, după ce aleșii liberali, în număr de 14, nu s-au prezentat la ședință. Nici doi aleși ai UNPR nu au venit la convocare. PSD a semnat, la Timiș, un protocol cu ALDE și PMP și le oferă câte o funcție de vicepreședinte al CJ, având asfel 20 de voturi asigurate. Formula de conducere ar fi Sorin Grindeanu (PSD) – președinte, Roxana Iliescu (PMP) și Traian Stancu (ALDE) – vicepreședinte. A doua ședință de constituire a CJ este programată duminică, 26 iunie, de la ora 12. Nimeni nu știe însă dacă liberalii vor răspunde convocării. „Vom vedea duminică”, s-a limitat să spună, pentru deBanat.ro, copreședintele PNL Timiș Nicolae Robu. Alin Popoviciu, capul de listă al liberalilor timișeni și propunerea acestora pentru președinția CJ, este de câteva zile la București, pentru discuții la nivel central. Între timp, s-a înregistrat prima renunțare oficială la un post de consilier, pe lista ALDE, unde Ioan Davițoiu va fi înlocuit de Nistor Geană.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

beni a spus: (iunie 25th, 2016 at 18:20 )

Domnilor din PNL pe langa ca nu vreti sa intelegeti rusinea ca am pierdut alegerile in Timis si rezultatul prost in orasul Lugoj nu vreti sa renuntati la greseala numita ,,Popoviciu”.Domnilor daca nu revenim cu picioarele pe pamant si sustinem oameni care electoratul nu-i vrea(Popoviciu,Ambrus,etc) la alegerile parlamentare vom avea surprize neplacute.Cine are urechi sa auda ,dar cine?Rusine si pentru cei ce conduc partidul la nivel judetean care au spus ca alti candidati nu au vrut sa lupte si sau retras!

geo a spus: (iunie 26th, 2016 at 10:12 )

Am facut parte cu mandrie din acest partid istoric din care a facut parte si bunicul si strabunicul meu insa comportamente de acest gen, total lipsite de onoare si mandrie imi sunt straine. Domnule Robu va faceti vinovat de ingroparea spiritului liberal al acestui partid in judetul nostru. Ati acceptat un individ de o calitate umana cel putin indoielnica sa fie candidatul fanion al partidului (ma refer aici la acest Popoviciu) si in continuare il sustineti in ciuda dorintei majoritatii populatiei. Incep sa cred ca si dumneavoastra sunteti la fel cu Popoviciu: un individ fara scrupule, principii si cuvant. Sunt extrem de dezamagit si imi pare rau ca v-am sustinut la Primaria Timisoara. Nu se va mai intampla. Singura persoana in care mai am incredere in PNL Timis este Dan Diaconu.

Vasile a spus: (iunie 26th, 2016 at 10:24 )

In mod cert Marian Vasile este cel puțin la fel de toxic ca Popoviciu . Mesajul anterior este scris de el sau de cei din jurul sau.
Atenție liberali , s-ar putea sa scăpați de dracu si sa dați de tac-su !

geo a spus: (iunie 26th, 2016 at 11:02 )

@Vasile
Observ ca pe langa lipsa de mandrie si principii, in noul PNL exista si o sfera a patologicului care inainte nu exista. Nu sunt sustinatorul nimanui si nu fac parte din anturajul nimanui, cu atat mai putin a lui Marian Vasile. Ma intreb insa din ce anturaj faci tu parte? Al lui Robu? Credeam ca PNL este un partid si nu o adunatura de anturaje. Ati distrus acest partid si mai aveti si un tupeu fara margini. Pun pariu ca nici tu si nici „anturajul” tau nu aveti vreo valoare profesionala si traiti din invarteli marunte pe spatele partidului. In termeni populari lumea va defineste ca fiind jeguri…eu o sa fiu mai bland si va cataloghez drept niste mizerii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top