Nunta in Primaria Timisoara! Sorin Dragoi spune, din nou, adio burlaciei / FOTO

Clopote de nuntă în Primăria Timișoara! Peste doar ceva mai mult de două săptămâni, city-managerul Sorin Drăgoi va renunța, din nou, la statutul de burlac. Conform surselor noastre, el își va oficializa relația cu Alina Calotă, consilier la Direcția de Comunicare a PMT.

4

O nouă familie în Primăria Timișoara: de această dată, este vorba despre una chiar la… vârf. Pe 2 iulie, administratorul public Sorin Drăgoi va spune din nou „Da” în fața ofițerului de Stare Civilă, alături de iubita sa, Alina Calotă, la rândul ei angajată pe Bd. CD Loga 1. Cei doi sunt împreună de aproximativ doi ani și jumătate și au decis să-și oficializeze relația. În toamna lui 2015, Alina a postat pe Facebook un colaj foto și un mesaj prin care își anunța public sentimentele. „Alături de tine, totul este atât de frumos. Doi ani trăiți alături de un om minunat pentru care mulțumesc în fiecare zi că l-am întâlnit”, a scris frumoasa blondă. Cei doi au fost împreună în mai multe vacanțe, inclusiv în îndepărtata Indie, unde s-au fotografiat chiar în fața faimosului Taj Mahal. Ultima excursie a fost, în această primăvară, în Japonia. Cea care a împărtășit lumii, de-a lungul timpului, frânturi din povestea lor de iubire a fost chiar Alina.

Tânăra, membră a PNL, a fost angajată la primărie în vara lui 2013, când a promovat un examen pentru un post de inspector de specialitate la Biroul de organizări evenimente de la Direcția de Comunicare a PMT. Ea a fost detașată mai bine de un an la cabinetul primarului Nicolae Robu, după care a revenit la Comunicare. Alina Calotă s-a ocupat, în acest an, de organizarea Timfloralis, fiind lăudată public de Robu. Sorin Drăgoi a ajuns în PMT în 2012, ca și consilier personal al primarului. Ulterior, a promovat concursul pentru city manager, fiind primul ocupant al funcției de când aceasta a fost înființată. Foarte probabil, cel care îi va căsători pe Alina și Sorin va fi chiar primarul Nicolae Robu. Un alt lucru este însă cert: nașii vor fi Corina și Sorin Săftescu. (sursa foto: www.facebook.com)

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

M a spus: (iunie 15th, 2016 at 11:10 )

DA si vor merge one week la Wien intr-o locatie perfecta … Bravo ! Ase Da 🙂 Of course, nobody should know al the details babe …!

Rumburak a spus: (iunie 15th, 2016 at 11:24 )

Orice casatoie se afiseaza cu citeva zile inainte sa aiba loc la sediul biroului de evidenta populatiei (buletine). Nu iti trebuie spioni pt a afla cind are loc casatoria unui vip.

Ioan a spus: (iunie 15th, 2016 at 11:34 )

Sa-ti sparg …mufa ba iara 🙂 !

Joni a spus: (iunie 15th, 2016 at 11:58 )

Cat de libidinos..poate sa-i fie fica puștoaica.

IlWebo a spus: (iunie 15th, 2016 at 13:15 )

Joni daragule nu stiu cine-i mai in etate (intre noi doi:) dar e chart (gS) conform caruia un Hi can’t compete against (stand MALONE bazis:) … Zz ! 🙂

soryn a spus: (iunie 15th, 2016 at 14:03 )

ba, da bine se mai castiga la „stat” …..

F.U.C.K YOU ALL a spus: (iunie 15th, 2016 at 17:09 )

Din pacate asta este trista relaitate. In Primaria Timisoara au ajuns toate curvele (scuze femei liberale) din vasta, falnica si integra organizatie P(D)NL si , curios, toate sunt angrenta in aceasta Directie de Comunicare, dar daca observam spre exemplu TV PMT nu sunt in stare sa formuleze o intrebare ce sa mai vorbim de redactarea vreunii comunicat catre cetateni vizand probleme importante ale urbei noastre. Esential este ca bosii Primariei au unde sa-si inmoiae madularele. circula zvonuri prin oras si vis a vis de Primele nostru ca ar avea o fufa, una de–i tot o functionareasa pe filiera PNL, dupa ce a fost consiliera lui personala. sau mai este inca??
Pai, atunci de ce nu ar trage si administratorul public o fatuca tanara speranta (liberala) ?
Se pare ca primaria a devenit un bordel, iar orasul incepe sa fie administrat pe masura.
Asta e. Asta au votat cei 52% din 28, 34% prezenti la vot, adica 14% din totalul alegatorilor.
UNDE ESTI TU „CAPITANE”?? cE BINE NE-AR PRINDE NISTE CAMASI VERZI PE STRAZILE TIMISORII SA MAI FACA UN PIC DE CURATENIE!

bany a spus: (iunie 15th, 2016 at 17:30 )

Majoritatea asa sunt angajati ,pe pile.Nenea Cojocaru stie cel mai bine.
Si se mai mira Robu ca in alte orase se dau bani la sport,poate ar trebui sa se gandeasca ca acolo sunt oameni bine pregatiti si au gasit variante legale.La el in primarie incompetenta este la ea acasa.
Ieri se plangea cum i-a raspuns Curtea de Conturi,dar cum raspund subalternii lui populatiei nu se intreaba.
A facut din primarie casa penelistilor si din Acs va face o oaza de placere pentru aradeni.

Ana @ Maria a spus: (iunie 15th, 2016 at 17:38 )

Astia nu MAI au limite (isi ” intind ” antenele peste tot) DAR tre recunoscut ca nu-i rea 🙁 ideea cu murve la botul calului ( pe linga productivity gains – adm vs Sx ele sunt – de multe ori – un ” tampon ” stabilozator la vremuri de turnover: PROstituata pleaca – mai departe – dar Kurva ramine ca o ancora de stabilitate @ bagaj informal … din viscerele PMt).

Alex a spus: (iunie 15th, 2016 at 17:43 )

Do the math: cat te tine VISA … atit te intinzi. Oricum Sorin a avut un traseu atipic RO – a facut drumul intors big time, ceea ce nu-i de aici colea 🙂

Deki a spus: (iunie 15th, 2016 at 20:11 )

Primăria Timișoara – cuibușor de nebunii! 🙂 Bineînțeles, cu Nebunul Estompat în frunte. 😉

anteconbega a spus: (iunie 16th, 2016 at 06:55 )

Domnule Stoian, Mister Bean cu guşă! Luna de miere la pensiunea Casa del Sole!

under 27 years a spus: (iunie 16th, 2016 at 08:33 )

Cand nu esti cu ea
Prietena ta
Imi da mesaje
Imi spune ca vrea

Sa fuga de tine
In lume cu mine
Caci vrea sa-mi dea
Tot ce tu nu poti avea

timisoreANCA a spus: (august 19th, 2016 at 10:54 )

…Când am vazut-o pentru prima dată,
Am înteles că nu e viaţă fără pată,
Şi zâmbetul ei plin de fericire,
Ea îl mima atunci când era cu tine!
Ea douăzeci şi-un pic de ani,
Tu cincizeci şi-opt şi plin de bani !
La început parcă totul era bine,
Când o plimbai de colo-n colo-n ţări străine,
Dar până când să-şi vândă tinereţea
Pentru-amintiri cumpărate din Venezia, japonia si tajmahal
Acum a înteles – e o greşeală,
Să îţi găseşti fericirea într-o ţoală!
Ce sigur tu n-ai cum să ştii,
Că banii nu cumpără inimi şi…suflete pustii !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top