(P) Pasajele si podurile din Timisoara – obiective importante pentru mandatul lui Nicolae Robu in urmatorii 4 ani

Investiţiile cu un impact major nu lipsesc din proiectul pe care şi-l propune candidatul PNL pentru un nou mandat la Primăria Timişoara, Nicolae Robu. După cele peste 100 de proiecte realizate în perioada 2012-2016, dintre care o bună parte sunt proiecte de mare anvergură, candidatul liberal are în plan alte obiective care vor schimba profund faţa Timişoarei. Pentru exercițiul financiar european 2014 – 2020, sunt pregătite circa 300 de proiecte, a anunțat edilul liberal. „Sunt sute de proiecte pe care le avem pregătite pentru viitor, pentru că noi gândim atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. O parte importantă dintre aceste sute de proiecte vor intră în implementare în următorii 4 ani. Altele rămân pentru mai târziu, dar ele trebuie să fie avute în vedere de pe acum, pentru că un oraș ca Timișoara trebuie administrat cu viziune, în baza unui plan strategic și nu conjunctural. Am făcut multe în acești 4 ani de mandat, dar suntem conștienți că mai sunt extraordinar de multe de făcut și suntem conștienți tocmai pentru că noi trăim printre oameni și nu ascunși în birouri, noi am făcut nenumărate descinderi pe teren, în tot orașul, cunoaștem realitățile nemijlocit și nu din povestitele unuia sau altuia sau din lecturi. Întotdeauna eu am fost om de teren, am văzut eu însumi, direct, cu ochii mei, care sunt realitățile asupra cărora aveam responsabilități”, afirmă Nicolae Robu.

Conectarea axei sud-nord, gata de finanțare

Primele obiective ca importanţă, dar şi ca termen de începere și realizare sunt cele două pasaje, Popa Şapcă şi Jiul-Circumvalațiunii, la care licitația este încheiată, contractul de lucrări semnat, amplasamentul predat către firma executantă pentru organizarea de șantier, altfel spus totul este pregătit pentru începerea efectivă a lucrărilor, așteptându-se doar avizul de la CFR prevăzut de lege în acest sens. Menționez că lucrările la cele două pasaje se vor desfășura deodată, dar fără a se întrerupe traficul prin niciunul din ele, ci doar cu anumite restricții, care nu ne vor crea mari probleme.

bogdanestilor

Lucrările de infrastructură pentru cele două pasaje vor fi completate de două pasaje noi pe sub calea ferată. Unul va fi situat în zona de vest a oraşului, la Solventul, între str. Calea Bogdăneștilor și str. Gării. Conform proiectului, prin acest pasaj se va muta şi linia de tramvai, care va fi prelungită de pe Calea Bogdăneștilor. Linia de tramvai urmează să ajungă pe str. Gării, până în dreptul Gării de Nord, unde se va racorda la liniile 1, 2 şi 8. Proiectul este la faza de finalizare a studiului de fezabilitate, iar cererea de finanţare este pregătită pentru fondurile europene 2014 – 2020. Estimarea este că execuția acestui pasaj pe sub calea ferată va începe anul viitor, cel târziu în 2018. Prin această lucrare importantă se va crea o nouă legătură între sudul şi nordul oraşului. Al doilea pasaj pe sub calea ferată va fi situat în zona de est a oraşului, pe str. Behela, prelungirea străzii Ștrandului. Studiul de fezabilitate al acestui proiect este în etapa finală de elaborare. Odată cu obţinerea fondurilor europene, se estimează că lucrarea ar putea începe cel târziu în 2018.
„Îmi asum realizarea unor asemenea obiective mari. Constat că altora le e și teamă să vorbească despre ele, darămite să își asume să le pună în practică. Eu am mai gestionat proiecte mari și am făcut-o de fiecare dată cu succes deplin. De aceea, nu-mi fac probleme că aș putea să nu fac față dificultăților. Contracandidații mei nu au făcut nimic major în viața lor și atunci desigur că le este, cum spuneam, frică și să vorbească despre lucruri majore, darămite să asume realizarea practică a așa ceva. De fapt, ciudat, de neînțeles, pur și simplu, este că ei nu au venit nici măcar la nivel de vorbe cu vreun obiectiv pentru Timișoara, fie el și mic sau mediu. Acesta e un mare semn de întrebare! Oricum, timișorenii nu se mulțumesc cu vorbe, timișorenii doresc să vadă realizări, idei de viitor, credibilitate.” Construirea unor poduri peste Bega intră, de asemenea, pe agenda primarului în funcție, pentru un mandat următor. Astfel, administraţia liberală condusă de Nicolae Robu va susţine, în următorii 4 ani, construirea unui pod peste Bega în prelungirea str. Jiul, a unui pod în zona vest – Solventul; alt pod în zona est – subzona str. Rudolf Walter – str. Sebeș; plus un pod în zona centrală – subzona Dimitrie Gusti –Mircești (lângă Inspectoratul Județean de Poliție).

Lucrările la podurile existente nu vor fi neglijate. Astfel, administraţia liberală condusă de Nicolae Robu propune reabilitarea cu consolidare și lărgire de la 2 benzi la 4 benzi a podului Ștefan cel Mare, cel situat pe Bd. Dragalina; reabilitarea cu consolidare și lărgire de la 2 benzi la 4 benzi a podului Eroilor, de pe Str. Văcărescu; reabilitarea cu consolidare și lărgire la 4 benzi a podului Tinereții, de pe Bd. Mihai Viteazul, şi reabilitarea cu consolidare și lărgire la 4 benzi a podului Muncii, de pe Bd. Iuliu Maniu. Toate aceste obiective de infrastructură vor avea ca sursă de finanţare bugetul Uniunii Europene, dar se ia în considerare şi bugetul local, după posibilităţi. Nicolae Robu estimează că lucrările pe teren vor avea loc în următorii 2 ani. Nu este uitat proiectul de construire a pasajului auto pentru vehicule mici prin Piața Victoriei, prin adaptarea și extinderea actualului pasaj pietonal. Studiul de fezabilitate este în etapa finală de elaborare, sursa fondurilor fiind bugetul UE sau bugetul local, după posibilități.

Investiții în campusuri școlare

Deși în ultimii patru ani investițiile în sistemul de învățământ din Timișoara au fost cele mai mari de după Revoluție, mai sunt multe lucruri de făcut. Prioritatea în următorul mandat al lui Nicolae Robu va fi construcția de campusuri școlare pentru Liceul „Nikolaus Lenau”, la Școala Generală nr. 30, la Liceul „Grigore Moisil”, inclusiv o sală de sport. Achiziția campusului școlar al Colegiului Bănățean și reabilitarea completă a clădirii Liceului „Emanuil Ungureanu” sunt incluse pe lista lui Robu. Studiile de fezabilitate pentru aceste investiții au fost realizate și se dorește ca anul marilor investiții în educația din Timișoara să fie 2017.

Parcare de 1.000 de locuri

Construirea parcării supraterane cu peste 1.000 locuri la intersecția Popa Șapcă-Oituz, pe locul fostei popote, este unul din cele mai importante proiecte pentru Timișoara. Stadiul actual este că administrația locală se află în procedură de intrare în posesia terenului prin schimb de proprietăți Primărie – Universitatea de Vest. „Estimăm că obiectivul va putea fi finalizat și dat în folosință în 2017, cu fonduri de la bugetul local”, precizează Robu.

extindere municipal

Clădiri noi pentru spitale

Construirea unei noi clădiri la Spitalul Municipal și achiziția unei noi clădiri dedicată clinicilor de Oncologie, Hematologie, Chirurgie Oncologică, Radioterapie și Chimioterapie ale Spitalului Municipal arată interesul continuu al administrației liberale condusă de Nicolae Robu pentru oferirea unor servicii medicale la cele mai înalte standarde. Ambele proiecte sunt estimate a începe în 2017. După mutarea Clinicii de Dermatologie, spațiul central va fi transformat în Centru Multicultural Mărășești.

centrul cultural marasesti

Interes pentru sport și recreere

După identificarea a 4 locații din Timișoara și elaborarea de planuri urbanistice, cu fonduri din bugetul local se vor amenaja tot atâtea bazine de înot semiolimpice. Două cartiere vor beneficia de condiții de agrement în plus: Calea Buziașului, unde ar urma să se construiască și un stadion cu 15.000 de locuri (în etape: 5000 + 5000 + 2500 + 2500), un teren polisportiv de minifotbal, baschet și handbal și un parc cu locuri de joacă, cu fonduri din bugetul local; Cartierul Calea Lipovei – un complex similar, dar fără stadion, însă dotat suplimentar cu teren de tenis, bazin de înot acoperit și bazin de înot în aer liber. Finalizarea acestui complex este estimată a fi în anul 2017. Pentru recreere, timișorenii vor avea la dispoziție parcurile orașului, unde se vor face reabilitări importante – Parcul Central „Anton Scudier”, Parcul Alpinet sau Pădurea Bistra. Evident, vom continua și diligențele de aducere în patrimoniul Timișoarei a Pădurii Verzi, care aparține actualmente statului român, prin ROMSILVA, stat și ROMSILVA care o lasă de izbeliște, dar nici nu acceptă -de bună voie- să ne-o dea nouă, Primăriei Timișoara, de fapt orașului Timișoara!

Locuințe pentru tineri

După ani și ani de pauză, datorată numai și numai dezinteresului guvernelor PSD față de tineri, față de problemele cetățenilor în general, la Timișoara se va relua construirea de locuințe pentru tineri, în primul acord deja semnat cu Agenția Națională a Locuinței, fiind prevăzută construirea a 4 blocuri cu 6 etaje, construirea a 50 de case pe parcele de 300 mp puse la dispoziția tinerilor gratuit de Primărie. De asemenea, vom pune la dispoziția tinerilor în mod gratuit un număr de 100 parcele de 300 mp pentru a-și construi ei înșiși case. Într-un alt plan ducând discuția, dar rămânând la locuințe, menționăm că peste 3.000 de familii vor beneficia de noul val de proiecte de anvelopare a blocurilor pe fonduri europene, mai spune Nicolae Robu.

Servicii mai bune pentru transportul în comun

Regândirea întregului sistem de transport în comun, cu crearea de noi trasee și îmbunătățirea radicală a serviciilor către populație, este una dintre prioritățile mandatului Robu în 2016-2020. Conceptul include achiziția a 20 de tramvaie noi și reabilitarea cu înnoire cvasitotală (similar tramvaielor „Armonia”) a încă 12 dintre tramvaiele actuale în acest an, apoi a încă 16, în 2017, precum și achiziția a 20 minibuze noi, pentru diverse trasee din oraș, minibuze contractate, care vor fi livrate deja din vara aceasta.

Lobby continuu pentru obiectivele Guvernului

Centura de sud este cea mai mare dorință a tuturor timișorenilor. Obiectivul este, însă, în atribuția Guvernului, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale. „De povești ne-am săturat din partea tuturor guvernelor. I-am spus și premierului Dacian Cioloș că dacă nu vor veni bani pentru centură, vom face un mare miting la Timișoara. Vom insista pe acest subiect și în continuare, la fel ca și pentru celelalte proiecte aflate în jurisdicția, în obligația Guvernului, fără posibilități –atât legale, cât și economice- de realizare de către Primărie: stadion de 42 000 de locuri, sală polivalentă de 15 000 de locuri, bazin de înot olimpic, muzeu național al revoluției anticomuniste, gara de nord”, a subliniat candidatul PNL pentru Primăria Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (iunie 2nd, 2016 at 12:27 )

SI EU CREDEAM CA PRIORITAR VA FI METROUL…SAU ACS POLI… 🙂 ROBU, OM DE NIMIC.! ISI BATE JOC DE BANII TIMISORENILOR.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top