Pe Grindeanu nu-l mai deranjeaza Candea! Acum patru ani, voia boicot la CJ

Patru ani și jumătate au trecut de când Sorin Grindeanu cerea PSD să boicoteze ședințele CJ, atâta timp cât la masă lua loc și „infractorul de drept comun” Dorin Cândea, la acea vreme membru PDL. Acum, liderul social-democrat nu mai vede un impediment în prezența lui Cândea, care a și semnat un protocol cu PSD!

candea si grindeanu

În noiembrie 2011, Sorin Grindeanu declara că va solicita în Biroul Permanent Judeţean al PSD, pentru ca aleșii acestui partid să boicoteze ședințele de plen ale CJ. „Voi susţine cu tărie în BPJ al PSD Timiş să boicotăm şedinţele de CJT, atâta timp cât cu noi la masă stă un infractor de drept comun precum Dorin Cândea. Nu trebuie să avem pe post de colegi domni condamnaţi penal. Dacă eram consilier judeţean, aş fi propus (…) să nu mai mergem la CJT”, afirma Grindeanu, la acea vreme viceprimar al Timișoarei. Acum, aproape validat ca și președinte al Consiliului Județean Timiș, liderul social-democrat are nevoie de votul… aceluiași Dorin Cândea și, brusc, acesta nu mai e atât de indezirabil. PSD a încheiat un protocol cu PMP, partid din partea căruia Cândea a ajuns în CJ, și ALDE, formând astfel o majoritate fragilă, dar suficientă pentru ca Sorin Grindeanu să ajungă președintele instituției. Întrebat dacă acum nu i se mai pare nepotrivit să stea la masă cu „infractorul de drept comun”, Grindeanu a întors-o diplomatic. „Cei care au fost pe lista PMP au fost votați de cetățeni. Au primit votul oamenilor din județul Timiș. Nu sunt eu în măsură să spun dacă au votat bine sau au votat rău (…) Dorin Cândea a fost votat de cetățenii Timișului”, a spus șeful PSD Timiș.

Primul plen al CJ Timiș, convocat joi, 23 iunie, nu a avut cvorum, în condițiile în care cei 14 consilieri ai PNL și doi din cei trei ai UNPR (Ion Răducanu și Viorel Matei) nu au venit la ședință. Titu Bojin, al treilea consilier UNPR, este încă președintele CJ, așa că și-a făcut apariția. În urmă cu două săptămâni, PSD a anunțat că s-a înțeles cu „progresiștii”, cărora le-a oferit cele două posturi de vicepreședinți, pentru a-și asigura majoritatea. Cu o zi înainte de primul plen însă, social-democrații au bătut palma cu ALDE și PMP. Traian Stancu și Roxana Iliescu au primit funcțiile de vicepreședinți. O nouă convocare a fost făcută pentru duminică, 26 iunie, la ora 12.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Corina a spus: (iunie 23rd, 2016 at 18:42 )

Fratia…”inelelor”.

poli21 a spus: (iunie 23rd, 2016 at 21:28 )

Un fost si un viitor condamnat si-au dat mina spre „binele” judetului nostru,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Top