Pe Poli Timisoara o paste falimentul, din cauza unei datorii de peste un milion de euro

După ruşinoasa retrogradare din Liga I, apele nu par să se fi limpezit la Poli Timişoara. Pe zi ce trece, falimentul clubului care şi-a început aventura fotbalistică la Timişoara acum patru ani pare tot mai iminent, din pricina unei datorii de peste un milion de euro.

poli

Chiar dacă antrenorul Ionuţ Popa a anunţat reunirea a ceea ce a mai rămas din lotul cu care s-a retrogradat în liga secundă, problemele financiare de la club ar putea duce spre un deznodământ previzibil: falimentul! Conducerea clubului timişorean, prin vocea preşedintelui Ioan Miculaş, admite că situaţia clubului va fi tot mai critică dacă nu se va găsi o soluţie prin care să fie acoperită o datorie de 1.200.000 de euro, bani care vor intra în conturile jucătorilor faţă de care sunt datorii, a echipei de unde a fost transferat brazilianul Pedro Henrique, a impresarului Cristea Opria, cel care a împrumutat echipa cu 200.000 de euro, sau în conturile instituţiilor statului. Termenul limită pentru achitarea acestor datorii a fost până la finalul acestei luni, dar se pare că cei din conducerea clubului au mai primit o păsuire până la mijlocul lunii iulie. În cazul în care nu vor fi achitate datoriile, Poli Timişoara va fi depunctată, urmând un nedorit faliment.

Până în prezent, nu s-a găsit nicio soluţie pentru remedierea situaţiei financiare. Poli Timişoara nu a mai beneficiat de sprijin financiar din partea Primăriei Timişoara şi a Consiliului Judeţean Timiş, principalii finanţatori, de aproximativ un an, în urma unei decizii a Curţii de Conturi, ceea ce a dus la colapsul în care se află clubul bănăţean. Pesimiştii spun că şansele de supravieţuire a celor de la Poli Timişoara sunt extrem de reduse, în condiţiile în care nu se întrezăreşte un finanţator care să achite datoria de peste un milion de euro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Balaceanu a spus: (iunie 14th, 2016 at 09:25 )

Trageti obloanele la aceasta echipa. Sau la cealalta. Ideea e sa nu apucam vremurile in care Poli o va infrunta pe Poli. Ne facem de mirul lumii, rade toata tara de noi. Hai Poli!

jijel a spus: (iunie 14th, 2016 at 09:38 )

Spuneti-i specialistului ca Poli asta e ong si nu prea poate sa dea faliment. Ca nu e societate comerciala. Numai un detaliu.

@jijel a spus: (iunie 14th, 2016 at 09:45 )

Asa s-a spus despre ACS Poli ca nu poate intra in insolventa, numai ca treaba nu sta deloc asa. ACS putea si poate intra in insolventa, chiar daca e ONG. Deci poate intra si in faliment.

sam a spus: (iunie 14th, 2016 at 09:55 )

acs poli infintata in 1921 va juca in liga 2

M a spus: (iunie 14th, 2016 at 10:06 )

Deschideti contul sa contribui. EUR each si apoi bugetul sa dubleze POtum – nici un kakat de lege votata de soferi @ invatatore fomiste NU va putea condamna ” autoritatiile ” … LOCale :)))

INO a spus: (iunie 14th, 2016 at 10:22 )

NOW! ACS POLI NU ARE UN ANTRENOR! JUCĂTORI SUNT VARZĂ CU AȘA ECHIPĂ MAI BINE DESFIINȚAREA! ASU NU ARE NICIODATĂ ȘANSE FĂRĂ SPRIJIN FINANCIAR !DECI DESFIINȚAREA IS WELL! ORI FACEȚI O ECHIPĂ SĂNĂTOASĂ ORI BĂGAȚI-VĂ SU LA ÎN EL SPORTUL BĂNĂȚEAN CĂCI NU VĂ PRICEPEȚI CIMIȘORENILOR FĂLOȘI ȘI MÂNDRI CU GEALĂ CĂPUTUL FĂRĂ GUST! TREBUIE GĂSIȚI BANI ȘI FĂCUTE SCHIMBĂRILE MAJORE LA ECHIPĂ SĂ PROMOVAȚI DIN PRIMUL AN! ALTFEL FALIMENTUL ȘI UIE LA TOȚI JUCĂTORII DIN ECHIPĂ PENTRU CĂ ȘI AU BĂTUT JOC DE FOTBALUL DIN BANAT!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

@sam a spus: (iunie 14th, 2016 at 10:29 )

poli aia infiintata in 1921 nu mai e de multa vreme.

antirob a spus: (iunie 14th, 2016 at 10:52 )

de cand pana cand va fi „poli vs poli”? daca se intampla un miracol si acese nu va da faliment, va fi Politehnica Timisoara vs AC recas

dorel gojcaru a spus: (iunie 14th, 2016 at 12:19 )

dacă nu se pot achita datoriile, pe fruntea ei scrie: Faliment! adică nu mai poate continua, ce este aşa de greu? Adică, mai plastic, desfiinţare!!! Toţi o dau la întors cu fel şi fel de precizări puierile. Întrebaţi-i pe Bungău, pe Maier, sau pe alţi deştepţi aciuaţi pe banii publici prin încăperile acestui club falimentar încă de la mutarea echipei din Recaş la Timişoara, după marea gândire a lui Robu!

INO a spus: (iunie 14th, 2016 at 12:41 )

NOW! ROBU! FACEȚI REPEDE ROST DE BANI! FALIMENTUL RAPIDULUI AR PUTEA ȚINE ACS POLI ÎN LIGA 1!ASTA DA LOVITURĂ NU !!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (iunie 14th, 2016 at 13:27 )

AC RECAS NU E POLI!

poli21 a spus: (iunie 14th, 2016 at 13:34 )

INOrogul a inceput din nou sa necheze si sa se balege ( dar pe gura). De ce oare toti veneticii pripasiti prin Timisoara uita ca au fugit de acasa ca sa scape de foame si isi dau cu parerea acolo unde ar trebui sa taca ca porcu in papusoi ?

sam a spus: (iunie 14th, 2016 at 14:44 )

in democratie cuvantul legii e sfant deci ACS POLI ESTE CLUBUL INFINTAT IN 1921

sam a spus: (iunie 14th, 2016 at 14:46 )

FELICITARI LUI ADRIAN MITITELU

INO a spus: (iunie 14th, 2016 at 15:27 )

NOW! @ poli 21 !CE SĂ ÎȚI CER! MĂTA CÂND TE A FĂTAT A VRUT SĂ IESE DIN TINE UN EROU DAR SPURCACIUNE TOT SPURCACIUNE NAȘTE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top