Popa, despre lista PNL pentru CJ: In primii 14 sunt 3 sau 4 pe care vreau sa-i misc de acolo!

Se anunță ședință cu scântei joi, la PNL Timiș. Teoretic, atunci ar trebui să aibă loc analiza rezultatelor obținute de liberali la alegerile din 5 iunie. Tot teoretic, joi ar trebui să cadă niște capete, după cum susține copreședintele Dan Popa.

vot pnl

PNL Timiș și-a dorit măcar majoritate simplă în consiliul județean, dar, în urma alegerilor din 5 iunie, n-a reușit să aibă decât 14 consilieri, dintr-un total de 37. PSD are 16, inclusiv președintele Sorin Grindeanu, și a anunțat deja că va face majoritate alături de UNPR, partid căruia i-a oferit cele două posturi de vicepreședinte. Copreședintele PNL Dan Popa a recunoscut că liberalii au plecat la drum, în anumite cazuri, de la premise greșite. „E mai puțin decât am sperat și mai mult decât am avut. Am avut ținte foarte mari, am avut ștachete foarte înalte care, din păcate, nu peste tot s-au dovedit a fi bazate pe lucruri reale”, a declarat Popa. Acesta are, de câteva luni, depusă o demisie în alb și nu e deloc dispus să plece singur de la partid!

Joi vom face analiza, am pus pe cei doi secretari generali să se ocupe de ea. Pe viitor, o să mă gândesc ce fac mai departe. Pot să renunț la funcția de copreședinte, oricum suntem doi și avem un singur scaun. O să văd dacă mai continui în echipa aceasta… (…) Demisia mea a fost o chestie mobilizatoare. Această analiză pe care o facem vreau să ducă și la pași laterali din partea multora. Voi face pasul lateral, însoțit de mulți colegi. Dacă unii nu înțeleg că nu și-au făcut treaba, și am nominalizat deja câțiva în ședința de joia trecută, în primii 14 sunt 3 sau 4 pe care vreau să-i mișc de acolo… Am ajuns în situația de a-mi da demisia pentru că ei nu și-au făcut treaba (…) Vreau ca aceia care au mințit să nu mai mintă mai departe”, a spus, pentru deBanat.ro, Dan Popa. Copreședintele liberal spune că demisia sa ar fi trebuit să-i mobilizeze pe colegii săi. „Cât am reușit se vede. Vom face evaluarea, eu le dau cartonaș galben celor cărora trebuie. Dacă nu înțeleg singuri, o să-i fac și de râs”, a completat Popa.

Nicolae Robu, Dan popa vicepresedinti PNL Timis, experiment conferinta 08

Teoretic, candidații liberali pentru CJ Timiș ar trebui să fie de acord să renunțe singuri la locul de pe listă, dacă analiza făcută la partid arată că ei nu au adus îndeajuns de multe voturi. Aceasta a fost o condiție asumată, conform copreședinților, de la bun început. Primii 14 pe lista PNL sunt, în ordine, Alin Augustin Florin Popoviciu, Marian Constantin Vasile, Nicolae Bitea, Mihăiță Bojin, Cosmin Costa, Ciprian Bogdan, Liviu Borha, Cosmin Buboi, Liviu Cocean, Lucian Blaga, Viorel Coifan, Adrian Ștef, Adrian Pășcuță și Dan Sarmeș. Următorii patru sunt Tiberiu Lelescu, Sorina Ciurlea, Eugeniu Grigoroiu și Marin Popescu. La votul politic, cel pentru CJ, PNL Timiș a făcut 31,8%, spre deosebire de PSD, care a adunat 37.05%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Tibi a spus: (iunie 14th, 2016 at 11:23 )

Domnu Popa, daca va dati d-voastra demisia atunci ar trebui sa si-o dea si cel de la PNL vechi, adica domnu Robu, nu? Asa ar fi corect. De ce ei sa ramana intacti si cei de la PDL sa se dea la o parte?! Imi plac cei de la PNL, ei sint zero in judet sar au cei mai multi alesi pe listele pentru Consiliu judetean.
Domnu Lelescu si domnu Popescu sunt cu mult peste alte Sarmes, Costa, Pascuta sau Bogdan. Nu e normal sa cedati totul.

 
Strateg pierdut a spus: (iunie 14th, 2016 at 11:42 )

Domnule Popa, ce zice strategul Gaita?

 
Nesimtire a spus: (iunie 14th, 2016 at 11:56 )

Nesimțire se numește tupeul tău popa, fost COMUNIST NOTORIU! Asa ca mișcate tu de acolo, din politica! PUNCTUL 8 – Proclamația de la Timișoara!

 
Vasile a spus: (iunie 14th, 2016 at 12:25 )

Problema mare a PNL Timis este lipsa de viziune a liderilor actuali . Nu o sa aibe Popa sau Robu curaj sa-i nominalizeze pe cei ce nu au performat pentru ca vor rămâne fără principalii pupătorilor de poponețe, iar cei cu rezultate sunt periculoși : dacă cer ceva ?

 
dorel a spus: (iunie 14th, 2016 at 12:41 )

cind garantezi ceva cu demisia pai atunci te ti de cuvint,,sunt mult mai multe cai de a mobiliza colegii in obtinerea de rezultate f.b. , cit despre numirea lui alin p. in capul listei s-a stiut ca este o alegere proasta dar a-ti insistat din cosiderente subiective, asa ca ,…..

 
Ionut a spus: (iunie 14th, 2016 at 14:43 )

Popa daca era sa te faci ce ai spus macar PNL era un nume astazi dupa alegeri, dar tot la ciolan tragi. Acuma intelege lumea ce vrea prin ciolan, sau ciolan :)))?

 
Gordana a spus: (iunie 17th, 2016 at 12:17 )

Si totusi alegerile astea au fost pierdute doar de Popa, bai penelistii lui peste?!?Daca nu eram noi cei de la fostul PDL erati in buda in tot judetul. Ciocul mic si mai invatati politica! Demisia Robu!!!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

România, victorie în fața Croației la Campionatul European U21

România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Debut excepțional pentru România U21 la Campionatul European de tineret. „Tricolorii” antrenați de Mirel Rădoi, deși outsideri în partida de astăzi disputată în fața reprezentativei similare a Croației, în San Marino, au obținut victoria și au plecat ca din tun în grupa de foc, în care se mai află Anglia și Franța. A fost 4-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Sfârșit crunt și neașteptat pentru o femeie din Timiș, în această după-amiază. În vârstă de 69 de ani, aceasta a murit într-un accident rutier care a avut loc în apropiere de localitatea Birda. Vârstnica se afla în mașină alături de fiul său. La un moment dat l-a rugat să tragă pe dreapta, pentru că i...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Economic vezi arhiva Economic

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Americanii de la Visteon au găsit la Timişoara terenul propice pentru dezvoltare. Au închiriat birouri în una dintre cele mai moderne clădiri office din oraş, au selectat echipa cu care să demareze procesul de cercetare şi dezvoltare, pentru ca în acest moment să fie în curs de dezvoltare a activităţii. Dacă veţi conduce un autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 20 iunie, între orele 18.00 și 21.00, în localitatea Sânmihaiu Român, aflată în apropierea Timișoarei, va avea loc o adunare publică, organizată de către Asociația Mișcarea Sinergistă, ONG înființat conform legii, și de grupul local de inițiativă civică „Adoptăm Sânmihaiu Român”. Adunarea publică, care va avea loc începând cu ora 18.00, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adunare publică la Sânmihaiu Român. Se discută problemele comunei, de la utilități la instalarea bancomatelor
O nouă ediție a Zilelor Lacului Surduc este pe cale să înceapă. Mai sunt câteva zile până când pe malul și pe suprafața lacului din Timiș se va da startul manifestărilor. Vor fi concerte, concursuri și ridicări cu balonul cu aer cald. Doritorii au transport gratuit la dispoziție! Veți putea să-i vedeți performând pe scenă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul complet al Zilelor Lacului Surduc: Subcarpați, ridicări cu balonul cu aer cald, plimbări cu barca, târg cu produse tradiționale
Mai sunt două zile până când pe străzile Martirilor şi Bulevardul Liviu Rebreanu îndrăgostiţii vor putea vedea cerul şi stelele seara fără să vadă cablurile furnizorilor de internet în faţa ochilor. Primăria Timişoara ameninţă şi pregăteşte din nou ghiliotina: daţi jos cablurile sau le tăiem noi! Până pe data de 20 iunie mai au timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara ascute din nou ghilotina!
În cadrul seriei de acţiuni dedicate proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană s-au organizat, pe bani publici, evenimente lipsite de vizibilitate şi cu un impact în comunitate redus, care să justifice aceşti bani, spun cei de la USR Timişoara. Ei solicită să ştie pentru ce s-au cheltuit banii pentru pregătirea acestui proiect, adică zece milioane lei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timişoara vrea să ştie ce şi cine a făcut ceva pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2019
Un bărbat care încerca să vândă produse false în Piața Flavia din Timișoara a fost luat la întrebări de jandarmii aflați în patrulă, la sfârșitul săptămânii trecute. Acțiunea oamenilor legii a avut loc duminică, 16 iunie, cu scopul de a combate comerțul cu produse contrafăcute sau neaccizate. Asupra bărbatului în vârstă de 39 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Parfumier”, prins când vindea produse false, în Piața Flavia din Timișoara
Zeci de persoane din Timiș au ajuns săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecționase Victor Babeș din Timișoara. Aceștia au avut nevoie de tratament, fiind înțepați de căpușe. Conform reprezentanților spitalului, 34 de pacienți s-au prezentat cu înțepături de căpușă, în săptămâna care a trecut, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Acestora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de timișeni au ajuns la spital, după ce au fost înțepați de căpușe
Un singur cetăţean a picat în plasa armatei secrete de agenţi de la Poliţia Locală Timişoara care veghează în civil găsirea cetăţenilor răi care aruncă gunoaie în gropi clandestine pe stradă. Influenţa anunţului că poliţiştii în civil caută asemenea contravenienţi s-a răspândit repede şi oamenii au devenit civilizaţi, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei. El s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali secreţi au descurajat aruncarea gunoaielor pe stradă. Firma de salubritate stradală, lăudată de cetăţeni
Primarul Timişoarei insistă că trecerea deplasării prin oraş a cetăţenilor să se mute dinspre autoturism spre transportul local şi biciclete, dar nu oferă parcări publice unde oamenii să-şi lase vehiculele pentru a se urca în autobuz sau tramvai. El recunoaşte că nu există nimic mai mult decât intenţii şi niciun plan concret pentru parcări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara e hotărâtă să dezvolte transportul public, cu autobuze, tramvaie şi trotinete noi. Parcări de tranzit – deocamdată zero
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com