Schimbare la ALDE. Unul din cei doi alesi pe lista pentru CJ Timis renunta la functie

ALDE Timiș a reușit să obțină, în urma alegerilor locale de pe 5 iunie, două fotolii de aleși locali în consiliul județean. Unul dintre cei doi, respectiv Ioan Davițoiu, a decis să renunțe la post, chiar înainte de a fi validat. Locul lui va fi luat de un fost consilier local.

davitoiu

Ion Davițoiu a reușit să revină în Consiliul Județean Timiș, acesta candidând pe lista ALDE. Deși noul mandat de la CJ încă nu a fost validat, deja va avea loc o primă schimbare. Davițoiu a decis să renunțe la funcție. „Am renunțat la funcție de dimineață, de la ora 9. Probabil că voi merge pe o funcție administrativa în consiliul județean. Nu s-a impus (n.r. – nu s-a impus de la partid) e o decizie pe care am luat-o singur”, a declarat Davițoiu, fără a da detalii. În locul său se pare că va fi numit Nistor Geană. ALDE îl mai are drept reprezentant în CJ pe Traian Stancu. În urma protocolului semnat cu PSD și PMP, Stancu ar trebui să ajungă vicepreședinte al instituției. Joi însă, liberalii au boicotat plenul CJ, care a fost convocat din nou duminică, 26 iunie, de la ora 12. Rămâne de văzut dacă situația va fi tranșată atunci.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

rusine a spus: (iunie 25th, 2016 at 07:06 )

– Rusine! Partidul Bratienilor a ajuns sa fie reprezentat in Orasul Revolutiei de o ,,gasca de neispraviti”! Madam Grapini a avut ,,sange in instalatie” si i-a maturat din partidutul ei PC! Marele Liberal Ehegartner, ,,Iohanis de pe Bega”, a preferat sa renunte la colegii sai care l-au crezut ,,om de cuvant”!
– Rusineee! Cica renunta davitoiu pentru o functie in administratie!? Asa Marele liberal ge(o)ana, tot membru pc(r) dat afara de Grapini, care a intrat in mandatul trecut cu bunavointa lui Robu, alt mare liberal care a preferat tot asa sa-si marginalizeze colegii care l-au adus in PNL (din pcr/asc, pe locurile pp-dd (elodia Otv) a ajuns iarasi sa reprezinte Liberalii!
– Rusune! Titi, gaborul de la Vilcea, v-a putea sa-i scoata pe toti sefii de departamente din CJ din birouri si sa curete iarba si canalele de pe Bega/Timis mergind pe principiul: ,,Banatenii la munca si holtenii si gugulannii sefi”!
– Rusine! Mai urmeaza sa il oblige pe liderul de sinduca(ka)t, marele liberal bordeiasu hilarie, mare prof.univ.dr.ing., colegul lui Robu, care a si reinceput circul in CL Timisoara (ca se crede la tara la el, la gogosuu!) sa renunte la mandat si asa va ajunge consilier in Orasul Revolutiei cel mai mare liberal, cusca marean (tot asa dat afara de Grapini din PC, ca ,,palmase niste bani din fondurile tinerilor din PC si i-a jucat la pacanele)!
– Rusine! Tot Neamul Bratienilor se rastoarna in morminte!
– Bravo Petru Ehegartner! Traiasca Liberalii care te-au crezut ,,neamt de/cu caracter”! „Iohannis de pe Bega” ti se potriveste! Amandoi Nu prea vorbiti, dar ,,pas cu pas” a-ti promovat LIBERALISMUL!!

banatanu a spus: (iunie 25th, 2016 at 12:07 )

BANATANII is oameni TOLERANTI! Au trăit aicea in Banatul natal alături de nemți, unguri, sârbi, evrei, slovaci, bulgari, chiar si tigani in PACE si omenie! OLTENII lui Tudor Vladimirescu au aparat tara de invaziile otomane (ISSIS actual), iar in piețele din Timișoara sunt foarte mulți olteni cu fetele arse si mâinile muncite care își vând munca cinstita! Gugulanii is bănățenii de munte care au rezistat terorii comuniste prin așa numita ,,Rezistenta din munți”! Moldovenii sunt harnici (lucrează in străinătate si își construiesc case frumoase), sunt citiți si culți (au muzee frumoase, biblioteci, case de cultura)! Dar cohortele de șmecheri care au venit/au fost aduse pe timpul comuniștilor ceaușiști, in timp ce BANATENII au fost deportați in BARAGAN, NU au nimic cu OMENIA! Ei au venit doar sa se căpătuiască prin pullitica astăzi in BANAT!

Timisoreanul simplu a spus: (iunie 26th, 2016 at 13:17 )

Domnnule RUSINE Se vede ca esti cu rautate si arunci cu mizerie in oameni, la al carui nivel nu te vei ridica niciodata.
Tare ti-ai dori sa ai caracterul sanatos si valorile profesionala si morala ale lui Bordeasu, care are rezultate in lupta sindicala si peste tot unde a pus umarul. In special in stiinta si educatie.
Iti inteleg invidia fata de el, pentru ca esti omul marelui (zici dumneata) liberal Ehegartner, lipsit de verticalitate si moralitate, omul banului.
Te doare ca Bordeasu in CL a spus clar ca se incalca legea-NU CUNOSTI CE INSEAMNA VOT SECRET?. Chiar nu stii ca pentru deconsipirarea votului, in modul facut de liberali si UDMR-isti, legea spune clar ca este infractiune si votul trebuia reluat? cu sanctionarea celor vinovati? Ar trebui sa fii surprins de tacerea PSD-istilor, a PMP-ului si d-lui Orza.
Mai gandeste, fiu al lui ROBU si Ehegartner, ca tara asta are nevoie de oameni morali si verticali. Bordeasu este unul dintre ei. Pacat ca este printre putinii!
Cinste lui! Ar fi mare pierdere daca si el ar pleca, pentru ca v-ar lasa pe voi sa faceti jaf si sa va bateti joc de Timisoara si oamenii din ea. L-am votat, ca are calitati, este incoruptibil, vertical si merita sa ma/ne reprezinte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top