Tehnici noi si aparatura performanta pentru elevii de la Coanda. Totul, printr-un proiect Erasmus

Cunoştinţe, deprinderi și abilități noi. Cu asta s-au ales elevii de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, școală care a participat la un proiect european alături de alte trei instituții de învățământ din afara granițelor. Atât profesorii, cât și elevii, au beneficiat de schimburi de experiență, iar în cadrul programului s-a construit și o staţie de automatizare, unică în rândul școlilor timișorene.

erasmus coanda7

Proiectul „CAM Station” s-a desfășurat pe parcursul a doi ani și a implicat Colegiul Tehnic „Henri Coandă” alături de alte trei școli din Germania, Slovenia și Austria. Elevii din toate cele patru instituții au participat la diferite schimburi de experiență, având ocazia să vadă modul în care studiază ceilalți tineri și aparatura pe care o folosesc. Proiectul le-a dat o șansă asemănătoare și profesorilor care au putut să împărtășească tehnici și metode de predare. „Proiectul este un Erasmus +, s-a derulat pe parcursul a doi ani, și au participat patru școli din patru țări europene. Inițiatorul proiectului este Germania. În cadrul proiectului echipe de profesori și elevi s-au deplasat la școlile partenere unde au desfășurat diferite activități legate de calificările de mecatronist și operator calculatoare. De asemenea s-a realizat o macheta funcțională, legată de meseriile pe care ei le învață, care este foarte utilă în cadrul tuturor școlilor pentru formarea competențelor în meseria de mecatronist. Machetele din cadrul proiectului sunt realizate cu tehnică de vârf, care se întâlnește în marile companii producătoare. Pentru elevi este deosebit de important să intre în contact cu ele, mai ales că, din nefericire, nu se găsesc în școli la ora actuală. Această aparatură, realizată de elevi, va rămâne la noi”, a declarat directorul de la „Henri Coandă”, Constantin Rotariu.

Parteneriatele de acest tip vor continua și în viitor. „Cred că în primul rând a fost important pentru studenți să intre în contact cu culturile din celelalte țări și să rămână în contact unii cu alții. Prezentarea finală a proiectul a fost realizată de patru tineri din patru țări diferite. Ieri i-am văzut discutând și cred că acesta este cel mai mare avantaj pentru elevi. Cred că beneficiile acestui proiect se vor face simțite și în viitor, pentru toate țările participante. Avem parteneriatul cu „Coandă” și vom avea și alte proiecte împreună”, a explicat Loralie Kuntner, directorul școlii din Pforzheim, Germania. „Acest proiect este foarte important pentru că implică diferite cunoștințe din mai multe domenii, precum mecanică sau automatică. De asemenea, implică și alt tip de cunoștințe, cele lingvistice și sociale. Am văzut ceea ce fac alte școli, cum funcționează alte școli din alte țări și a fost o experiență foarte bună pentru noi. Sperăm că acest proiect este doar baza pentru multe altele în viitor”, a spus Matej Veber, din Slovenia. Reprezentanții celor patru școli au precizat că în cadrul proiectului „CAM Station” au fost planificate patru întâlniri transnaţionale cu profesori şi elevi şi două numai cu profesori. Prin participarea la mobilităţile desfăşurate în cele patru ţări s-a urmărit îmbunătățirea cunoștințelor teoretice și abilităților practice, să se trezească interesul pentru noi metode de lucru, să se armonizeze mentalităţi şi culturi diferite. De asemenea s-a dorit eliminarea ideilor preconcepute, întărirea atitudinii de toleranţă şi îmbunătăţirea relaţiilor între cetățeni din diferite ţări. „Acest proiect a prezentat o mulțime de beneficii. În primul rând vorbim despre conexiunea cu celelalte țări și despre importanța de a descoperii cum se trăiește în alte țări, cum se predă, cum se petrec lucrurile. A doua parte se referă la ceea ce am făcut tot proiectul, adică să îi învățăm pe elevi cum să folosească anumite tehnici și mașinării. Deja avem idei noi ca să putem continua colaborarea”, a declarat reprezentantul Austriei, Helmut Quinz.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Mos si Alin Nica

Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde

Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top