Categories: Invatamant

Universitatea de Vest din Timisoara are… 13 „profi tari”! Pe cine au votat studentii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi premiază sâmbătă, la Alba Iulia, pe „profii tari” din învățământul superior românesc, la cea de-a noua ediție a Galei Profesorului Bologna. De la Universitatea de Vest primesc această distincție nu mai puțin de 13 cadre didactice!

Studenții din România au avut ocazia să-și nominalizeze profesorii preferați, acestea fiind evaluate ulterior de studenți special pregătiți de ANOSR. În total au fost peste 360 de profesori propuși, iar 89 dintre ei au primit, în acest an, distincția de Profesor Bologna. „Considerăm important să evidențiem că în sistemul educațional românesc există și părți pozitive, dincolo de numeroasele probleme pe care le știm cu toții. «Profii tari» premiați de ANOSR an de an reprezintă dovada vie a acestui aspect. Sunt acele care didactice care inspiră studenții și devin modele pentru aceștia. Vrem să le mulțumim pentru ceea ce fac pentru educația românească și să le arătăm aprecierea noastra. Un lucru foarte important de subliniat este că titlul de Profesor Bologna este singura distincție acordată exclusiv de studenți, în urma propunerilor și evaluărilor acestora, ceea ce il face cu atat mai valoros”, spune Vlad D. Cherecheș, președintele ANOSR. Din cei 89 de profesori premiați, 13 provin de la Universitatea de Vest din Timișoara. Este vorba despre Sergiu Zegrean, Lucian Pârvulescu, Marian Ilie, Aurora Murgea, Cristina Ana Băniceru, Cristina Chevereșan, Karla Lupșan, Raluca Arianna Vâlceanu, Mugur Daniel Ciumăgeanu, Ciprian Ioan Obrad, Claudia Cristescu, Mihai Adrian Panu și Corina Turșie.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

43 de minute ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

2 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

3 ore ago

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

5 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

o zi ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

o zi ago