UVT si alte universitati din Romania, semnal de alarma catre guvern! S-ar putea ajunge la proteste

Cele mai mari universități din România atrag atenția asupra modului în care Ministerul Educației gestionează problema finanțării învățământului. Sunt prea puțini bani care vin de la guvern și, în plus, universitățile trebuie să acopere tot mai multe cheltuieli de care trebuia să se ocupe statul. S-ar putea ajunge chiar și la proteste.

studenti2

Consorțiul Universitaria este format din Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara. Cele cinci instituții de învățământ superior au trimis o scrisoare de protest către Guvernul României, explicând situația gravă în care se regăsește sistemul educațional. „Universitățile membre ale Consorțiului Universitaria constată cu profundă îngrijorare că politicile publice privind învățământul românesc (…) au adus sistemul de învățământ superior în pragul colapsului. Tragem un ferm semnal de alarmă privind situația gravă de fond, accentuată de ultimele măsuri ale Guvernului României privind salarizarea unitară”, se menționează în scrisoare.
„Guvernul a crescut presiunea pe componenta de cheltuieli prin majorări salariale succesive, neînsoțite de alocarea unor sume suplimentare corespunzătoare. Aceste majorări, în principiu binevenite, nu au fost însoțite de majorarea corespunzătoare a transferurilor de la buget, transformând astfel o recompensă într-o iluzie şi chiar povară. La majorările salariale acordate prin lege s-au adăugat numeroase decizii ale instanțelor de acordare retroactivă a unor drepturi salariale, care au crescut de asemenea cheltuielile universităților. De exemplu, la una dintre universitățile din Consorțiu, în perioada 2012/2016, drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești au fost în sumă de 31,2 milioane lei, iar sumele alocate de MENCS au fost de 25,6 milioane lei, necesitând suplimentarea fondurilor din veniturile extrabugetare ale instituției cu 5,6 milioane lei. Este incorect să se solicite universităților să suporte acordarea drepturilor salariale retroactive din veniturile proprii, atâta timp cât acestea sunt datorate exclusiv erorilor legislative generate de guvern sau parlament. Practic, guvernul pune universitățile să plătească din fonduri proprii costurile deciziilor politice greșite!”, mai scriu semnatarii scrisorii.

Reprezentanții celor cinci universități atrag atenția că România se află pe ultimul loc în UE privind cota din PIB alocată cercetării și solicită o revizuire categorică a modului de abordare. Ei au formulat și o serie de modificări care trebuie aplicate urgent: retragerea imediată a OUG 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016; aducerea imediată a finanțării pe student cel puțin la nivelul celei din 2008 si elaborarea unui calendar de creștere până la nivelul mediu din țările foste comuniste ale UE; stabilirea cu reprezentanții consorțiului a unui calendar pentru atingerea până în 2020 a unui procent de 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare. În cazul în care aceste măsuri nu sunt adoptate, s-ar putea ajunge la proteste publice interne, dar și la instanțe. Universitarii spun că au de gând să se adreseze și forurilor europene pentru a semnala aceste nereguli.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Monica a spus: (iunie 17th, 2016 at 19:08 )

Acest procent 6 (7 cu cercetarea) NU cred – in pinia mea 🙂 – ca este recomanat RO, defapt la nivel national @ revional (din varii motive). Ce trebuie realizat este cresterea contributiei ” locale ” la alimentara proiectelor pan-europene (DE SUS in jos: avem un strange feeling let’s multi-check it across all platforms DE cercetare bineinteles – member countries SV avem plasa de fonduri de tocat hai sa NE cautam sparting SMENARI sa fie bifate conditiile de disbursment …).

Lampard a spus: (iunie 17th, 2016 at 19:19 )

Corect, studiem inclinatii (incantatii @ incarnatii) spre diverse ” vicii „, DISTANTA fata de problemele reale, elasticitatea la diverse variabile EXoxygene si in final efectul pervers al scolii austriece 🙁 marginale. Fly over …!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş

Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura

Top