Centrul Cultural German Timișoara oferă, în această vară, cursuri de limba germană pentru copii sub motto-ul „Germana? – O joacă de copii!“. Înscrierile încep luni, 27 iunie.
La Centrul Cultural German, cei mici vor avea parte în această vară de tot felul de activități creative și jocuri interactive care să-i familiarizeze cu limba și cultura germană. Cursurile speciale se adresează copiilor cu vârste între 4 și 10 ani și încep din 4 iulie. Înscrierile se fac în perioada 27 iunie – 1 iulie, între orele 12 și 18, în prezența părintelui sau a tutorelui la sediul CCG, pe str. Dr. Liviu Gabor, nr. 1. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0256 407.058, fie prin e-mail.
Comentarii prin facebook