Trei parcuri, trei concerte minunate – așa vor arăta, la Timișoara, Zilele Muzicii Vieneze. Singura problemă ar putea fi… vremea capricioasă și furtunile care lovesc, în fiecare seară, de câteva zile, Timișoara. Evenimentul a ajuns la ediția cu numărul patru.
Incanto Quartetto și Asociatia Culturală Art Time îi așteaptă pe toți iubitorii de muzică la Festivalul Art Time, ediția a IV-a – Zilele Muzicii Vieneze. Acesta are loc în perioada 21-25 iunie și își propune să scoată muzica din sălile de concert și s-o aducă afară, între oameni. Sunt programate trei concerte, unul mai frumos ca altul, în trei parcuri din Timișoara. Intrarea este, evident, liberă și singurul impediment pentru ca atmosfera să fie cu adevărat minunată ar putea fi vremea. Organizatorii speră însă ca ploile să ocolească orașul de pe Bega.
Program Zilele Muzicii Vieneze
Marți, 21 iunie
ora 20,30 – Parcul Botanic
Incanto Quartetto – Ovidiu Adrian Rusu- vioara 1, Nada Petrov – vioara 2, Veaceslav Mînzat-violă,
Marius Bernecker -violoncel
Moderator: Cristian Rudic
Joi, 23 iunie
ora 20.30 – Parcul Regina Maria
Orchestra „Art Kammerorchester”
Soliști vocali: Narcisa Brumar și Cristian Bălășescu
Dirijor:Wolfgang Grohs (Austria)
Moderator: Cristian Rudic
Vineri, 25 iunie
ora 20,30 – Parcul Rozelor
Art Symphony Orchestra
Art Dance Asamble
Concert maeştri: Ovidiu Rusu, Corina Murgu
Coregraf: Alin Radu
Dirijor:Wolfgang Grohs (Austria)
Soliști vocali: Narcisa Brumar și Cristian Bălășescu
Moderator: Cristian Rudic
Comentarii prin facebook