Cazul Poli in Liga I. Inconstienta crasa sau Robu stie ceva?

Poli Timișoara debutează în noul sezon al Ligii I direct în etapa a doua cumva pe șestache, fără multă publicitate, chit că e vorba de o partidă cu marea rivală Dinamo București. E drept, acest semi-anonimat e dat în primul rând de faptul că abia joi ageamiii care conduc fotbalul românesc au decis, în fine, ceea ce era de bun simț să observi cu mult timp în urmă. Și anume, că Rapid nu poate evolua în prima ligă, clubul fiind în faliment și având doar vreo trei-patru angajați. Astfel că Poli a rămas în prima ligă la „masa verde”. Ceea ce nu-i chiar ultima rușine într-o Românie în care am avut un președinte rămas în funcție la „masa verde”.

stadion acs poli

Dincolo însă de meciul cu Dinamo, despre care unii cred că va fi măcel, iar alții speră în norocul chior al lui Ionuț Popa, se pune problema dacă, într-adevăr, locul lui Poli e în prima ligă. Cei din club au fost extrem de entuziasmați la aflarea veștii, deși habar n-am pe ce se bazează. L-am auzit și pe primarul Nicolae Robu vorbind de milionul de euro din drepturile de televiziune, ca și cum acesta ar fi suficient pentru tot ce înseamnă cheltuielile date de competiție. Dincolo de faptul că a doua tranșă din acest milion va veni anul viitor, oare acești bani pot salva clubul?

Ce avem acum la Poli? Datorii de 1,7 milioane de euro care cresc de la o lună la alta, unele fiind scadente. O penalizare de 14 puncte care ar putea fi și mai mare în cazul în care nu sunt achitate imediat unele datorii către jucători. Un lot subțire pentru prima ligă, atât de subțire încât și dacă am începe campionatul cu plus 14 puncte am avea probleme la final. Un antrenor probabil bun pentru Liga a II-a, dar cam expirat pentru primul eșalon. Și, lucrul cel mai important, în acest moment nu există nicio sursă de finanțare! Ca atare, situația este extrem de critică, iar dacă nu apare nimic Poli are toate șansele să fie ciuca bătăilor în prima ligă. E greu de spus și dacă va termina competiția. Repet, asta e fotografia din acest moment, una care nu poate da speranțe, în pofida milionului de euro din drepturile de televiziune.

Și atunci, de unde bucuria primarului și a celor din club? Știu ceva ce noi nu știm sau avem de-a face cu o mare doză de inconștiență și naivitate? Evident, lucrurile s-ar putea rezolva dacă lângă echipă ar veni un investitor. Se știe, se discută intens cu buzoianul Viorel Tudose, dar nimic concret până acum. Plus că posibilul investitor pare mai realist decât autohtonii, afirmând că locul lui Poli e în Liga a II-a. Dacă Tudose nu vine, situația e dezastruoasă. Cel puțin aparent. Fiindcă alte surse de finanțare nu prea se arată. Speră Robu că va câștiga în procedură de urgență procesul cu Curtea de Conturi și astfel primăria va putea să finanțeze echipa? Atâta timp cât astfel de procese durează în România ani de zile, puțin probabil să avem o soluție rapidă. Apoi, ar mai putea fi schimbarea Legii Sportului, care să permită fără ambiguități finanțarea cluburilor de la bugetele locale. Dar cine va avea timp de așa ceva, atâta vreme cât în toamnă parlamentarii vor intra direct în campanie electorală? Ca atare, dacă nu va veni niciun investitor, în speță Tudose, soarta lui Poli e ca și pecetluită. Și atunci poți să te întrebi: ce căutăm noi de fapt în prima ligă? Să fim de râsul întregii țări?

P.S. Că totuși ceva s-ar putea întâmpla la Poli e faptul că a venit președinte Sorin Drăgoi. Or, omul nu pare să fie dintre aceia care merg cu capul înainte să conducă un club falimentar.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (iulie 30th, 2016 at 11:55 )

odata cu venirea lui dragoi este clar ca nu vine nici un „investitor”, deoarece tudose spunea ca daca va veni, ar aduce oamenii lui … asa ca as merge pe varianta cu inconstienta crasa … mergind pe varianta eu te-am facut eu te omor, ce are de pierdut robu??? isi pune suporterii in cap? care suporteri? pierde increderea sponsorilor? care? jucatori?care? … credibilitatea? care? … asa ca … cel putin echipa nu moare in iarna… moare vara viitoare cel mai probabil … sau? ce conteaza la urma urmei …

Marius Dan a spus: (iulie 30th, 2016 at 12:22 )

Indiferent daca va avea succes sau nu in Liga I eu consider ca soarta a razbunat acest club. De la venirea lui Stanciu la Poli s-a pregatit unificarea celor doua cluburi in liga B si toate lucrurile au fost facute la ACS pentru a retrograda . Dupa retrogradare, ASU a intors spatele lui ACS iar tot ”efortul” depus de sefii de la ACS a fost in zadar . Acum soarta a adus echipa acolo unde ii era locul si sper ca Dragoi sa nu mai TRADEZE pe ACS asa cum au facut-o ceilalti sefi . Doresc ca fiecare sa-si apere cu demnitate sansele iar in 2017-2018 sa avem doua echipe din Timisoara in Liga I . HAI TIMISOARA ! ( oricare va doriti Dvs. sa fie )

INO a spus: (iulie 30th, 2016 at 13:05 )

NOW!POLI ARE NEVOIE DE UN INVESTITOR!ANTRENOR!ECHIPĂ!ȘI DACĂ ACESTE CONDIȚII SE VOR ÎMPLINI VOR SCĂPA SIGUR DE RETROGRADARE!CELE 8 P TREBUIE CONTESTATE LA TAS !NU ÎȘI MAI AU TEMEIUL LEGAL!IAR CU UN LOT DE JUCĂTORI BUNI POATE PRODUCE SURPRIZA CAMPIONATUL!CU IONUȚ POPA NICI O ȘANSĂ SĂ VEDEȚI FOTBAL!TREBUIE ADUS UN ANTRENOR MAI EXPERIMENTAT!TUDOSE SE TEME PENTRU CĂ ESTE UN INVESTITOR DE CARTON !DACĂ AI BANI ȘI IUBEȘTI FOTBALUL INTRI ȘI ÎȚI ARĂȚI CAPACITATEA PE CARE O AI TOȚI INVESTITORI STRĂINI AȘA FAC!DAR LA TUDOSE ESTE ALTCEVA EL A VRUT SĂ FIE MORARU 2 ORI DE AȘA CEVA POLI TIMIȘOARA NU ARE NEVOIE!!ȘTIȚI CĂ MORARU ÎNAINTE DE A INVESTI LA RAPID A VRUT SĂ INVESTEASCĂ LA POLI !SĂ ÎNTÂLNIT CU ROBU ȘI ROBU IA ZIS SĂ ÎI ARATE BANI ȘI SĂ ADUCĂ ÎN CONTURILE CLUBULUI O SUMĂ IMPORTANTĂ DE BANI ACESTA VĂZÂND CĂ NU MERGE A PLECAT LA RAPID!! PROBABIL TUDOSE ESTE LA FEL !O AVEA EL BANI PENTRU EL DAR CA SĂ INVESTEASCĂ ÎN FOTBAL ÎI TREBUIE BANI NU GLUMĂ CEL PUȚIN 100 MILIOANE DE EURO ȘI UN PROFIT NET ANUAL DE 10 MILIOANE EURO ȘI ATUNCI NU AI CUM SĂ GREȘEȘTI INVESTIND!IEI O ECHIPĂ INVESTEȘTI ȘI ÎȚI ARĂȚI VALOAREA!ȘI ASTA AȘA UȘOR DACĂ CHIAR IUBEȘTI FOTBALUL!!PENTRU CĂ DACĂ VĂ UITAȚI PESTE ȚĂRI EI FOLOSESC 100 MILIOANE EURO DOAR PENTRU TRANSFERURI DECI DESPRE CE VORBIM!!AȘA CĂ AVEȚI GRIJĂ CE INVESTITOR PRIVAT ALEGEȚI POATE FI MORARU 2!PENTRU MINE TUDOSE NU ESTE SERIOS CUM VREA EL SĂ PARĂ !!VREI SĂ INVESTEȘTI SERIOS VI ȘI INVESTEȘTI NU TE JOCI ! CÂTE DATORI SUNT LE PLĂTEȘTI ȘI PREIEI ECHIPA CONTROLEZI CU PROPRIUL STAFF CLUBUL ȘI PRIN ORDINE ȘI DISCIPLINĂ AJUNGI SIGUR LA PERFORMANȚE ASTA ÎNSEAMNĂ INVESTITOR SERIOS!ACESTE LUCRURI SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ȚĂRI CU UN POTENȚIAL ECONOMIC SĂNĂTOS DIN CARE ÎNSĂ ROMÂNIA NU FACE PARTE ȘI DE AICI ÎNCEPE ȘI VENIREA ORICĂRUI OM CARE ADUNĂ DE PE UNDE POATE ȘI LA URMA URMEI CUM ZICEȚI VOI CEI NEPRICEPUȚI DUMNEZEU IISUS SATANA CU MILA!DE ACEEA ROMÂNIA NU ESTE O ȚARĂ A VALORI ABSOLUTE ȘI INVESTITORII SUNT DE CASCADORII RÂSULUI!!HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU DINAMO O SURPRIZĂ FRUMOASĂ AR FI BINE VĂZUTĂ!YESSSS SSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli a spus: (iulie 30th, 2016 at 14:48 )

Sunt doua variante,ori ne iese jucam si castigam si le inchidem gura la toti sau vom fi mistocareala tuturor.Si ce s-a intamplat in ultimii ani optimist nu sunt deloc.
O sala de 2000 de locuri nu este in stare sa se termine sub aceasta administratie a acestui primar si al city managerului,vorbim de peste trei ani de ea de cand a preluat-o primaria ca o termina.
Orasul arata rau de tot sub administrarea primarului si a city managerului Dragoi,asa ca nu sunt foarte optimist ce poate sa faca aceasta pentru echipa,daca face la fel cat a facut pt oras.
Uneori ai impresia ca sunt facute unele societati(indiferent de domeniu) si sunt tinute in viata doar pentru ca unii colegi de partid sau anumite persoane la care exista anumite obligatii sa traiasca foarte bine o perioada buna de timp.
Ps:vorbiti de prima transa din banii de tv,aprox.400.000euro,conturile sunt blocate de Anaf pt o datorie mult mai mare,in mod logic acesti bani sunt luati automat de ei,si atunci din ce vrea clubul sa traiasca.Si daca rezultatele vor fi f.slabe nu stiu de ce sponsori se poate vorbi.Dar poate ne va raspunde Miculas ca el a dorit foarte mult in prima liga si poate stie si el ceva si noi nu stim.

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 30th, 2016 at 15:45 )

Problema mare nu este a punctelor pe minus , ptr-ca la TAS mai putem recupera , cea mai mare problema …f,tui , ii ca daca vad m,iticii ca ne ridicam cat de cat , ne termina cu arbitri , uitati-va cate puncte am pierdut pe mana lor , cate cartonase am luat de-a moaca …asta ii marea problema .

anteconbega a spus: (iulie 31st, 2016 at 09:20 )

Da* câte puncte am pierdut pe mâna noastră?. Singura speranţă pentru sportul timişea este dl director Radu Ţoancă, care este un excelent jucător de bouling…

dinu a spus: (august 2nd, 2016 at 20:43 )

AC Recas ar fi facut ceva-ceva in liga1 dar, din pacate, „AC Recas nu e Poli”, conform lozincii polistilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Top