De la tara lu’ Dana, prin cea a lui Udrea, pan’ la tara lu’ Ghita

În perioada 2000-2004, cînd Mafia PSD-istă din jurul lui Adrian Năstase punea laba pe țară, exista o legendă urbană, nu știu cât de reală, dar un sâmbure de adevăr tot trebuia să aibă. Că nu iese fum fără foc! Potrivit acesteia, mai tot era putred în țară, toate șmenurile, cu imobiliare în special, dar și contractele frauduloase cu statul erau legate de numele Danei Năstase, soția premeriului de la acea vreme. Terenuri, fabrici, agricultură, lucrări cu statul, tot ce mirosea a corupție era legat de Dana Năstase. (Care, apropo, înainte de-a se înființa Direcția, era doar PNA, avea număr cu DNA la mașină.) La înaintare, pentru ea și soțul ei exista celebra triadă mafiotă Bittner-Petrache-Cocoș, cărora nu le scăpa nimic din ce putea aduce bani. Era o eră care a dat-o și pe celebra „mătușă Tamara”.

După 2004, Năstase a ajuns istorie, iar la putere venea, pentru un deceniu, Traian Băsescu, cel care îl și învinsese pe primul în alegerile prezidențiale. Năstase a ajuns să fie repudiat chiar de propriul partid, iar maldărul de dosare penale creștea. Ajunsese atât de mic, încât nici măcar o sinucidere ca lumea nu i-a ieșit, automutilându-și proeminenta gușă precum cei mai feroce pușcăriași care își bagă cuie în cap. În schimb, triada mafiotă își schimba stăpânul și ajungea lângă Băsescu. Acolo unde o plantase din start pe cea ieșită din spuma neagră a afacerilor tenebroase: celebra Elena Udrea. Soția unui membru din fostul triumvirat mafiot al lui Năstase. A urmat o lungă perioadă în care, potrivit altor legende urbane nu departe de realitate, tot ce era putregai în România era legat de numele Udrea. Imobiliare, fabrici, energie, Alro Slatina, „băieți deștepți”, totul mirosea a Udrea. Un șmen adevărat nu se făcea în România fără aprobarea acesteia! Ba a fost inventată și vaca de muls numită ANRP, unde iar găsim apropiați ai „Blondei de la Cotroceni”: Cocoș, Stelică etc., care intermediau sumele colosale date de ANRP. În acest timp, Băsescu urla împotriva corupției, păcălind la modul incredibil multă lume, chiar intelighenția țării. În timp ce camarila lui fura la greu, lucru care acum se vede tot mai bine din anchetele DNA. Și fiindcă vom ajunge și la el, trebuie spus că, pe atunci, Victor Ponta era băiatul de mingi al familiei Cocoș, iar când îl suna soțul răspundea: „Ordonați, șefu’!”.

Și ajungem la istoria recentă a guvernului condus de Ponta, fostul trepăduș al lui Cocoș. Din spumele învolburate ale „serviciilor” a apărut un alt personaj, bun amic al fostului premier. De data asta nu mai e femeie, e doar… Ghiță. Sebastian Ghiță. Care, potrivit unui actual ministru, controlează 54 de firme, prin care a greblat doar în ultimul an 750 de milioane de euro din fondurile europene. Chiar PSD-iștii de la Antena 3 vorbesc că același Ghiță a primit de la Guvernul Ponta 1,2 miliarde de lei prin încredințare directă. Tot ce înseamnă sistem informatic în țara asta a fost implementat de Ghiță. Adică acel sistem, care se strică în fiecare zi, la toate instituțiile din țară. „Știți, e de la Ghiță”, spun în șoaptă funcționarii, la rândul lor nemulțumiți Că lumea mafioților e închisă, trebuie spus că același Ghiță e bun amic cu Udrea, iar Cocoș i-a dus în plasă o jumătate de milion de euro pentru televiziune. Fiindcă Ghiță are și o televiziune care a reușit performanța de-a rostogoli chiar mai multe minciuni decât poate să scoată pe gură Mitomanul suprem, Victor Ponta.

Prin această televiziune de spălat creiere, Ghiță a pornit un război pe viață și pe moarte cu Guvernul Cioloș. De fapt, e un linșaj mediatic, în care se proferează inepții inimaginabile, care pe un om zdravăn la cap l-ar face să râdă. Din păcate, România nu este locuită doar de oameni zdraveni la cap. Guvernul Cioloș taie pensiile, taie salariile, taie indemnizațiile pentru copii, taie tot, omoară oameni în spitale, omoară pușcăriași, auzim în fiecare zi. Mai trebuie să ajungă la: „Guvernul Cioloș vinde Ardealul ungurilor”; „Guvernul Cioloș aduce moșierii”; „Guvernul Cioloș pune botnițe românilor și îi scoate la cules de struguri” etc. Da, Guvernul Cioloș a scos Mafia de la masa Executivului și de aceea e atâta disperare. Pentru toți cei descriși mai sus: Băsescu, Udrea, Ponta etc. Dacă unii dintre ei au fost doborâți de DNA, cu Ghiță lupta e încă în toi, e pe viață și pe moarte. Precum în Columbia sau alte țări sud-americane, Ghiță și-a pus mardeiașii pe urmele unui ministru. De frica ciomăgarilor de la RTV (fiindcă acolo nu e presă, ci ciomăgeală la adresa adversarilor patronului), nimeni nu se bagă în acest război. SRI nu poate inteveni, fiindcă individul e propria sa creație. Ba, ca în filmele cu proști, Ghiță e membru al Comisiei parlamentare de supraveghere a SRI. Ultima salvare, ca în cazul celorlalți, e iarăși la DNA, care are deja mai multe dosare pe numele ipochimenului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

yxsman a spus: (iulie 21st, 2016 at 12:10 )

Da mafia, bei, din jurul lu Grindeanu, ce dreak, ca si-o Pustiul facut si corp de control, adica de jumuleala, ca un mic Erdogun, bei! Amenita de cum o depus juramint de caterinca, ce dreak, ca va face post TV C.J.T, acu vorbeste de Radio CJT, si de monitorul C.J. Timis, beui, care are un coelgiu de redactie super, ce drea: doua fete cucuiete, Tarala si Brinzan, ;i un baiet sfios, Danutz Ardelen, bei, un fel de Cojocari, care Tata Jean, bei, se scalda cu curaj in Marmara la Bodrum, langa vila lui Erdo, care are si podrum, bei!!

nelu a spus: (iulie 22nd, 2016 at 08:23 )

ino lasa-te de bautura, ca esti baiat tanar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Top