Doar consilierii boboci trebuie sa mearga la scoala! Cursurile se tin in statiuni si sunt si o recompensa

Consilierii locali vor merge la cursuri de perfecționare, însă nu toți 27! Participarea este obligatorie doar pentru cei care sunt la prima experiență în administrație. Oricât de mult ar fi vrut unii dintre ei să evite deplasarea la munte sau la mare, unde sunt organizate astfel de cursuri, acest lucru este imposibil. Primarul Nicolae Robu admite că există și o componentă… relaxantă.

plen clt

Nouă consilieri locali – Grigore Grigoroiu, Adelina Tîrziu, Lucian Căldăraru, Lorenzo Barabas, Daniela Mariș, Adrian Lulciuc, Ciprian Mihok și Ștefan Sandu (PNL), alături de social-democratul Ion-Ardeal Ieremia (PSD) – au inițiat un proiect de hotărâre privind „participarea la cursuri de pregătire, formare și perfecționare profesională”. „Motivația acestei solicitări este reprezentată de faptul că funcția de consilier local presupune înțelegerea funcționalității administrației publice locale și centrale și a bunelor practici în domeniu. Perfecționarea unui consilier local duce la o colaborare eficientă cu executivul primăriei pentru atingerea obiectivelor asumate”, se precizează în referat. Suma prevăzută: 107.271 lei, din care „contravaloare curs: 950 x 27 = 25.650 lei, contravaloare servicii de cazare: 2.500 x 27 = 67.500 le, contravaloare transport: 523 x 27 = 14.121 lei”. În conformitate cu Legea 393/2004, „aleșii locali au obligația de a participa la cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrației publice locale, în decursul primului an de mandat”.

Proiectul a născut discuții în plen, pentru că unii consilieri au spus că vor să meargă la cursuri, dar nu la munte sau la mare. „Nu înțeleg de ce este nevoie de cheltuieli de cazare, masă și transport, în condițiile în care Timișoara, centru universitar, are cel puțin două universități acreditate, unde se pot organiza astfel de cursuri, fără a fi necesară deplasarea aleșilor în alte zone. Propunerea mea este să scoatem din proiect cheltuielile acestea, pentru a nu transforma cursurile de formare în altceva”, a spus Sorin Ionescu (PSD). Problema este că aceste cursuri trebuie să fie acreditate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Independentul Adrian Orza a propus să fie înaintată o adresă către ANFP, pentru organizarea unor cursuri la Timișoara. Proiectul a trecut, în cele din urmă, fără prea mari probleme. Primarul Nicolae Robu admite că niciodată consilierii nu au mers la cursuri. „Legea obligă consilierii locali aflați la primul mandat să meargă. Pot merge și ceilalți, dacă vor. Până acum nu au mers niciodată consilierii locali la astfel de cursuri. Era obligatoriu și este o culpă, dar vedeți câte discuții au apărut acum. Nu am avut o hotărâre de consiliu local până acum pentru că nu era imperativ”, a explicat acesta.

Conform site-ului oficial al ANFP, care publică programul până în luna septembrie, toate cursurile sunt organizate în diverse stațiuni. Robu spune că așa e peste tot în lume. „Cursurile sunt organizate în stațiuni, și în România, și în alte părți. Din punct de vedere financiar, nu costă mai mult un curs organizat într-o stațiune decât un curs organizat într-un mare oraș. S-au făcut studii pe tema aceasta, nu iau apărarea ANFP, acesta este un subiect vechi, de ce în stațiuni. ANFP a prezentat un raport: dacă s-ar organiza cursurile în București ar costa atât, dacă ar fi în Timișoara ar costa atât, dacă ar fi în Brașov ar costa atât”, ne-a declarat primarul. Acesta admite, pe de altă parte, că mersul la mare sau la munte are și un alt rol. „Participarea la un curs este și o recompensă într-o anumită măsură pentru cursanți,. Pe de o parte, ei au posibilitatea să se perfecționeze și CV-ul mai adaugă încă ceva care poate conta în diverse momente. Pe de altă parte, sigur că, în afara programului de curs, prezența într-o stațiune este și ea ceva ce este receptat, omenește vorbind, ca un stimulent”, mai spune Robu. Ar trebui să meargă la aceste cursuri de perfecționare Gabriela Popovici, Sorin Ionescu și Ion-Ardeal Ieremia (PSD), Ilare Bordeașu (ALDE), Raluca Popescu (PMP), Ciprian Mihok, Lucian Căldăraru, Robert Kristof, Lorenzo Barabas, Adrian Lulciuc și Daniela Mariș (PNL), Mihaela Csokany și Imre Farkas (UDMR). Dan Idolu, Alfred Simonis, Lucian Taropa, Ioan Mateescu și Luminița Peri-Țundrea (PSD), Adrian Orza (independent), Ștefan Sandu, Simion Moșiu, Radu Dimeca, Grigore Grigoroiu, Adelina Tîrziu și Dan Diaconu (PNL) au fost consilieri locali și în mandatul trecut, Ioan Szatmari (PSD) a fost consilier județean, iar Marius Dugulescu (PMP) a fost deputat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Poliethnistul a spus: (iulie 29th, 2016 at 20:59 )

Eu stiu pe unul care dezavueaza aceasta hotarare. Sigur Dl Prof. Bordeasu, de la ALDE, nu va merge la atfel de cursuri. A anuntat public ca il dezgusta astfel de initiative. In primul rand ca este foarte pregatit, are experienta si nu agreeaza folosirea banilor publici pentru perfectionarea consilierilor locali. Este un om al respectului fata de cele promise.. In al doilea rand nu este profitor ca si ceilalti, care nu vor pregatire ci distractie. O rusine pentru cele doua partide (PNL si PSD) care si-au votat privilegii deacest fel..

Contra-atotstiutori a spus: (iulie 30th, 2016 at 12:44 )

Dl. Bordeasu poate sa dezavueza cat vrea. In primul rand LEGEA spune ca trebuie sa faca acest curs, deci ori respecta legea ori se considera deasupra ei, Apoi, domnul cred ca fost acela care a votat contra propriei nominalizari. Deci se pare ca este primul caruia i-ar prinde tare bine acest curs. Asta doar ca ati adus vorba.

gogosu a spus: (iulie 30th, 2016 at 15:19 )

O, pai holtenasu’ asta a terminat la Gogosu-MH cursurile intensive intitulate: ,,Administrația…în Banat”!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top