Grindeanu, exasperat de semafoare: Ar trebui stimulata inteligenta sistemului!

E vară și perioadă de vacanță, dar se anunță vremuri grele la toamnă, în Timișoara, cel puțin din punct de vedere al traficului rutier. Asta, din cauza semafoarelor nou amplasate în oraș. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, speră ca, până la toamnă, lucrurile să intre în normal.

semafor2

Semafoarele din sistemul de management al traficului încep să fie puse, treptat, în funcțiune. Șoferii sunt bulversați de noile restricții, dar reprezentanții primăriei încearcă să-i liniștească. Conform acestora, sistemul va fi funcțional 100% doar de la 1 noiembrie. Până atunci, el urmează să se „adapteze”, fiind… inteligent. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a experimentat pe pielea lui noul sistem. Nu i-a plăcut prea mult, dar speră. „Am înțeles că este un sistem inteligent, care se adaptează. Așa am citit în presă, că se adaptează și este inteligent. N-am văzut lucrul ăsta să se întâmple pe Bd. Take Ionescu. Sau pe Bd. Rebreanu, unde se circula mult mai bine înainte decât acum. Să mergeți acum pe Rebreanu, eu am fost și a fost infernal să ajung până la Spitalul Județean, dinspre Calea Șagului. Aștept să se adapteze inteligența sistemului la traficul din Timișoara, dar aș vrea să precizez un lucru. Dincolo de glumă, i-aș ruga pe cei din Comisia de Circulație să se uite la inteligență și s-o adapteze mai rapid. Suntem într-o perioadă în care traficul este scăzut în Timișoara, este vacanță. Gândiți-vă cum va fi la toamnă, când vor începe școlile și universitățile. Dacă acum e așa, la toamnă va fi nebunie, dacă nu se adaptează inteligența. Aș vrea să-i rog pe cei din Comisia de Circulație să stimuleze inteligența sistemului”, a spus șeful CJ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ara a spus: (iulie 20th, 2016 at 15:45 )

Deci dl.Grindeanu afla din presa ca este un sistem inteligent.Din interviu aflam ca o discuție cu primarul Robu a fost doar legată de fotbal,de Acs.Unde are interes primarul te suna pt restul citește presa domn președinte.

liviu a spus: (iulie 20th, 2016 at 18:29 )

Pai normal ca s-a dat drumul la sistem acum, cat este vacanta. Cand ar fi vrut sa-i dea drumul? În Septembrie, cand deja scoala e inceputa?!?! Sau sa-i fi dat drumul in Aprilie?!?!
Destept mai este Grindeanu asta…

doru a spus: (iulie 20th, 2016 at 23:20 )

#liviu
Am si eu doua intrebari pentru tine:
1. Citesti din doua in doua cuvinte?…. spune clar: „Aștept să se adapteze inteligența sistemului la traficul din Timișoara, dar aș vrea să precizez un lucru. Dincolo de glumă, i-aș ruga pe cei din Comisia de Circulație să se uite la inteligență și s-o adapteze mai rapid.”
2. Unde ai vazut ca s-a dat drumul la sistem?… majoritatea semafoarelor puse in ultimul timp sunt pe lumina galbena intermitenta.

anteconbega a spus: (iulie 21st, 2016 at 09:20 )

Surse din anturajul rutier al dlui Grundeanu susţin că juneleprezident va propune să se introducă pe timpul nopţii, în loc de semafoare, lămpaşe cu petroleu, precum la cociile din Căraşul montan în perioada dejistă. Dl Grundeanu, se pare, adoră retrolumina.

yxsman a spus: (iulie 21st, 2016 at 12:03 )

Bei, eu am auzit ca Grindeanu e pe-o laba cu Lae, si l-o convins pe Robu sa puna in loc de semafoare cate un politist local, ce dreak, cu o lanterna in mana, aprinsa, bei. Ce dreak, la Primarie o gogomanie, la judetz un oltean chez. Vai de minciunile lor, bei!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top