Robu: Cum am aparea noi, liberalii din Timis, daca am intoarce spatele UNPR?

Renunțarea la fuziunea cu UNPR și stabilirea unei conduceri unice a filialei, decise luni, la București, de Biroul Politic Național, se văd puțin diferit de la Timișoara. Cel puțin de către copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu. Conform acestuia, pe plan local, liberalii nu ar trebui să întoarcă spatele UNPR-iștilor.

robu si bojin1

Șefii PNL au anunțat, luni, că ideea unei fuziuni sau alianțe cu UNPR, în vederea alegerilor parlamentare din toamnă, a căzut definitiv. Liberalii au ajuns la concluzia că pot câștiga scrutinul și fără o astfel de mișcare politică, iar decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în Biroul Politic Național. În Timiș, copreședintele Nicolae Robu vede lucrurile puțin altfel. Asta, probabil și în lumina alianței ratate de la CJ Timiș, unde PNL și UNPR au rămas pe dinafară la împărțirea funcțiilor de conducere, deși au în total 17 voturi. Celelalte 20 sunt ale majorității formate din PSD, PMP și ALDE. „Nu știu cum stau lucrurile în alte părți în țară, dar aici, în Timiș, fuziunea s-ar putea produce fără convulsii, fără prejudicii de imagine pentru PNL. Afirmând asta, nu pot să nu mă întreb cum am apărea noi, liberalii, dacă, după ce am vrut alianță cu UNPR, în ideea creării unei majorități în CJT, iar UNPR-iștii au marșat, refuzând colaborarea cu PSD, care le-ar fi adus două posturi de vicepreședinți de CJ, și riscând chiar excluderea din partid pentru asta, acum ne-am lepăda de ei, declarându-i nedemni să devină membri PNL?”, a declarat, pentru deBanat.ro, Robu. Va fi interesant de văzut când și dacă Titu Bojin și Ion Răducanu, „motoarele” UNPR în Timiș, vor face mișcarea către PNL, alimentând astfel zvonurile conform cărora liberalii nu vor să fuzioneze cu progresiștii, dar nici nu i-ar refuza „la bucată”.

Dan Popa copresedinte PNL Timis 03

Copreședintele Robu face opinie separată și în ceea ce privește încheierea unificării la nivelul organizațiilor județene ale PNL, operațiune preconizată de la centru să se încheie la jumătatea lunii iulie. În ședința BPN de luni s-a decis că săptămâna viitoare vor fi încheiate negocierile în teritoriu. „Trecerea la conducere monocefală este un lucru firesc, însă ea trebuie să se întâmple fără convulsii. Decât o conducere monocefală în tensiuni, mai bine una bicefală în bună înțelegere”, ne-a mai declarat Robu. Primarul Timișoara a susținut în repetate rânduri că relația personală excelentă pe care o are cu Dan Popa, celălalt copreședinte al PNL Timiș, nu face decât bine filialei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Dedea a spus: (iulie 4th, 2016 at 21:32 )

La cate contre are Robu cu conducerea centrala a PNL și dacă, prin absurd, ar ajunge ăștia la guvernare, Estompatul tot în opoziție ar fi! Nașpa pentru Timișoara!

gigi a spus: (iulie 4th, 2016 at 22:04 )

dracu sa va ia cu partidele voastre cu tot.

Folică a spus: (iulie 5th, 2016 at 04:23 )

ÎN TIMIȘOARA, PUPINCURATURA E MULT MAI TARE DECÂT PROCURATURA

Folică a spus: (iulie 5th, 2016 at 04:25 )

PARTIDE DE MORAVURI UȘOARE

Folică a spus: (iulie 5th, 2016 at 04:56 )

TIMIȘORENII E NEVOIE CA CEI DOI POLITRUCI SĂ FIE PRINȘI CU ARGINTĂRIA ÎN BUZUNARE LA VREO RECEPȚIE, CA SĂ NE LĂMURIM CINE SUNT?

sam a spus: (iulie 5th, 2016 at 07:17 )

fara alianta pnl-unpr jocul murdar facut de psd grindeanu, ar fii avut un impact major asupra intereselor banatenilor

Dove a spus: (iulie 5th, 2016 at 08:51 )

@SAM – esti turmentat si mai e si canicula pe afara! 🙂

KOKS a spus: (iulie 5th, 2016 at 12:10 )

Faptul ca Pnl-ul central l-a mandatat pe Falca sa n egocieze politic aliantele din CJT si CLMT, adica din Timis si Timisoara, spune multe despre increderea si imaginea de care se ”bucura” Robu la Bucuresti!

Obiectiva! a spus: (iulie 5th, 2016 at 16:20 )

@KOKS nu poate Domnia Vostra sa incerce o logica mai adecvata: Imaginea „bucuroasa”la Bucuresti a oricarui timisorean de frunte al Banatului( cum este si cazul Domnului Primar al Timisoarei) ar constitui mai degraba umilinta decat incredere…Faceti un „exercitiu’ ‘ ca exemple sunt multe.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top