Robu, despre CNCD: Unii au o placere sa-si arate muschii, amendand orbeste

Primarul Nicolae Robu va contesta amenda de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru că susține că aceasta i-a fost acordată de cineva care vrea doar… să-și arate mușchii! Edilul spune că mai mult decât cât s-a făcut până acum pentru îmbunătățirea condițiilor de transport în comun.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 12

Primarul Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, deoarece tramvaiele din Timișoara nu sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii. CNCD a trimis către primărie o solicitare de detaliere a măsurilor luate în ultimul an pentru îmbunătățirea condițiilor de transport în comun, însă, susțin reprezentanții acestei instituții, n-au primit nicio o informație de la PMT. În aceste condiții, a urmat sancțiunea. Robu nu este singurul amendat, în aceeași situație aflându-se și primarii din București, Alba Iulia, Baia Mare, Brăila, Călărași, Cluj Napoca, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Satu Mare, Slatina, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu Mureș și Tulcea. Cu toții au fost sancționați deoarece „discriminarea a vizat un grup de persoane, durează de o perioadă extrem de lungă, chiar și după două autosesizări și constatarea discriminării nu au fost luate măsuri, sancțiunile aplicate anterior nu s-au dovedit a fi descurajante”.

Citește și: Robu, amendat cu 10.000 de lei, pentru discriminarea din tramvaie

Edilul este foarte supărat și crede că amenda nu este corectă. El susține că nu este una personală, deși în hotărârea CNCD scrie, foarte clar, „primarii”, nu „primăriile”. „Nu este o amendă personală, este o amendă instituțională. O vom ataca în instanță. Suntem acum, în această țară, împărțiți în două categorii: unii care fac și unii care îi amendează pe cei ce fac. Cam asta e situația. Sunt niște conțopiști, care n-au făcut în viața lor nimic, care stau și nu înțeleg realitățile, dar au o plăcere așa, să-și arate mușchii amendând orbește. Ce minte are cel care nu poate pricepe că a schimba tramvaiele într-un oraș înseamnă ani de zile de eforturi, că niciun oraș de pe planeta aceasta nu poate scoate peste noapte zeci de milioane de euro pentru a-și schimba parcul de tramvaie?”, a declarat, marți, Robu. Amenda ar fi putut fi justificată, în opinia edilului, doar dacă administrația timișoreană ar fi stat cu mâinile încrucișate. „Avem deja două tramvaie prevăzute cu rampe, avem alte 12 date în modernizare, care vor fi gata pe parcursul acestui an, care și ele sunt prevăzute cu rampe, pentru 2017 alte 14 tramvaie vor fi transmise la modernizare și vor fi prevăzute cu rampe, ca și cele două pe care le avem acum. În plus, intenționăm să cumpărăm tramvaie noi pe fonduri europene, de pe exercițiul 2014/2020, care tot va porni el și în România. Vom cumpăra 10-15, câte vom putea, o să vedem. Suntem foarte preocupați”, a completat acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Stelu a spus: (iulie 5th, 2016 at 19:51 )

Ştiţi, chiar nu sunt fan Robu, ba chiar îndrăznesc să afirm că sunt unul dintre cei mai aprigi contestatari al primarelui nostru în comentariile pe care le mai fac pe DeBanat.ro. Însă fraza aceasta: „Suntem acum, în această țară, împărțiți în două categorii: unii care fac și unii care îi amendează pe cei ce fac.” este reală 100% . Ţara aceasta este o ruşine din acest punct de vedere.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Top