Sandu Chirila il va sfatui si pe Grindeanu! Liderul CJ are si un consilier taxat de ANI

Constantin Ostaficiuc, Nicolae Robu, Titu Bojin, Sorin Grindeanu. Cei patru lideri politici au cel puțin un punct comun: consilierul personal Alexandru Chirilă. Noul președinte al CJ Timiș i-a prelungit acestuia contractul și și-a ales încă un consilier, în persoana unui fost primar găsit de ANI în conflict de interese.

grindeanu presedinte

Proaspăt instalat în funcția de președinte al CJ Timiș, Sorin Grindeanu își formează echipa de consilieri personali. Are deja jumătate din ea. „Unuia i-am prelungit contractul și a făcut parte și din vechiul cabinet. Este vorba despre Alexandru Chirilă. Al doilea este fostul primar de Sînmihai, Viorel Bara, pe care, în campania electorală, și sunt cât se poate de sincer, văzând modul în care a aplicat și a câștigat mai multe proiecte pe fonduri europene, mi-am dorit să-l am în echipă”, explică Sorin Grindeanu. Social-democratul urmează să anunțe, în scurt timp, și numele celorlalți doi consilieri. „Voi avea patru consilieri personali, atât cât îmi permite legea. Îi am în cap pe ceilalți doi, dar trebuie să am o discuție și cu ei, am avut primele discuții exploratorii. Sunt oameni care au experiență în administrație”, a completat Grindeanu.

chirila si robu

Alexandru Chirilă pare să fie cel mai competent consilier personal din administrația timișeană. Întâi a fost consilier al fostului președinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, apoi, pentru mai puțin de o lună, director al Aeroportului Timișoara. Chirilă i-a fost consilier și primarului Nicolae Robu, ocupându-se de Audit și Control Intern. După ce și-a dat demisia din această funcție, el a fost „recuperat” de Titu Bojin, la vremea respectivă președinte al CJ, primind un nou post de consilier. Odată cu schimbarea administrației, Sandu Chirilă rămâne să-l sfătuiască și pe noul lider al Județului, Sorin Grindeanu. În CV-ul lui Chirilă se regăsește și o perioadă în care acesta a lucrat la celebra 0125, așa-numita doi ș-un sfert. Se întâmpla în urmă cu 20 de ani. Viorel Bara a fost primar la Sînmihaiu Român și nu a mai putut candida pentru un nou mandat din cauza ANI. În decembrie 2013, Agenţia Naţională pentru Integritate anunța că Viorel Bara era în conflict de interese, pentru că și-a angajat nevasta la primărie. Soția lui Bara a lucrat ca arhivar la primăria condusă de acesta în perioada 8 decembrie 2008-28 februarie 2013. Bara a atacat în instanță raportul ANI, dar, în 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca nefondată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins și ea recursul declarat de Bara. Fostul edil a fost suspendat în mai 2016 și nu mai poate ocupa, timp de trei ani, nicio funcție publică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

oricine a spus: (iulie 15th, 2016 at 13:10 )

mai grindeanule , nu cred ca sti unde este Sanmihaiu , ce proiecte spui ca a implementat fostul primar bara , cred ca ti-a dat poze din alta comuna ! Vino sa vezi comuna sa o compari cu una din teleorman sau vaslui ! Cred ca este singura comuna din Romania cu trei sate apartinatoare care nu are asfalt nici macar un Km !!! Nu are nici un cos de gunoi stradal !!! Nu are nici o denumire a strazilor !!! Ce sa te consilieze bara , cum sa faci schimburi de terenuri ? Toate proiectele sunt intrerupte , nu se mai lucreaza de anul trecut . Nu apa , nu canal , nu gaz , nimic nimic nimic ! Jalnica alegere !

anteconbega a spus: (iulie 16th, 2016 at 08:48 )

Chirilă consilier. Ce noutate uimitoare!

koks a spus: (iulie 16th, 2016 at 11:21 )

iar chirila!! nu se curata tara asta de fostii securisti?? de tot cacatul. din reflexiile lui tutea: am murit in dec 89 pt ca sa vina esalonul 2 de securiti sa conduca, scuze in cazul de fara sa consilieze judetul. grindeanule nu te dezici deloc de ceilalti politicieni. prin indivizi precum acest chirila se realizeaza tot felul de jocuri si influente transpartidice, reflectand mizeria umana degajata de politicienii din romania indiferent de culoarea politica.

yxsman a spus: (iulie 16th, 2016 at 12:21 )

Bre, Chirla e sefu, nu Grindeanu, functia bate gradu! Ce l-a fi sfatuit Chirila dupa ce
l-o facut, bei, Mananstire lui Gridneanu, la B1, abie de porci? Cum ce? Sa taca ca porcu-n popusoi, ce dreak!

vai si amar a spus: (iulie 18th, 2016 at 13:35 )

Grindeanu s-a trezit din somn si a visat ca fostul primar INCOMPATIBIL „bara” are vreo calitate? Oare Bara i-a „povestit” cate proiecte a implementat in saraca localitate Sinmihaiu Roman unde lumea traieste ca in secolul XIX (nu XX): fara canalizare, fara drumuri asfaltate, in namoale pana a adus cate o cupa de excavator cu piatra sa spele ochii de alegeri dupa ce din toamna pana in aprilie satul a stat in namoale. Un traseist politic care si-a gasit izmenele potrivite in PSD pentru un timp si care probabil era disperat ca ramanea somer dupa ce a fost SUSPENDAT. Sa speram ca-l ia Dragnea la el la Teleorman si sa-l faca orice vrea dar sa scapam un incapabili.

vai si amar a spus: (iulie 18th, 2016 at 13:38 )

Grindeanu s-a trezit din somn si a visat ca fostul primar INCOMPATIBIL “bara” are vreo calitate? Oare Bara i-a “povestit” cate proiecte a implementat in saraca localitate Sinmihaiu Roman unde lumea traieste ca in secolul XIX (nu XX): fara canalizare, fara drumuri asfaltate, in namoale pana a adus cate o cupa de excavator cu piatra sa spele ochii de alegeri dupa ce din toamna pana in aprilie satul a stat in namoale. Un traseist politic care si-a gasit izmenele potrivite in PSD pentru un timp si care probabil era disperat ca ramanea somer dupa ce a fost SUSPENDAT. Sa speram ca-l ia Dragnea la el la Teleorman si sa-l faca orice vrea dar sa scapam un incapabili.

yxsman a spus: (iulie 21st, 2016 at 12:15 )

Bei, Grindeanu e produsul vorbei somnul ratziunii naste monstrii, ce dreak, monstruletzi de stanga, bei!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top