Vom ajunge mai usor la Cascada Bigar!

Accesul spre cascada Bigăr va fi mai ușor și mult mai bine marcat! Asta, după ce, pe durata verii, în zonă vor avea loc ample lucrări de amenajare. Proiectul include trasarea unui traseu turistic, începând cu accesul în zona Cascadei Bigăr şi continuând cu restul obiectivelor turistice din apropiere.

bigar

Cascada Bigăr, situată în Valea Minișului din județul Caraș-Severin, la jumătatea distanței dintre Anina și Bozovici, pe DN 57B, este un obiectiv turistic de marcă al României. În 2013, cascada a fost desemnată cea mai frumoasă din lume de către presa internațională. Cu toate acestea, e destul de greu de… găsit, pentru că indicatoarele sunt puține și prost amplasate și, dacă nu știi zona, riști să treci de intrarea spre cascadă. În weekend măcar e plin de mașini, care joacă rolul de „semnalizare”. Lucrurile se vor schimba însă în această vară. Compania Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus şi al Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşnița, lansează un proiect care are ca obiectiv valorificarea potenţialului turistic şi protejarea cadrului natural din zona Cascadei Bigăr. Chiar de miercuri, 6 iulie, timp de câteva luni, în zona Cascadei Bigăr vor avea loc lucrări de amenajare. Acestea vor viza, în principal, amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B, amenajarea unui drum de acces de la intrarea în parc şi până la baza cascadei, realizarea unei treceri către Grota Bigăr, dar și dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare, locuri de repaus. Vor fi folosite materiale naturale, precum pietrişul sau lemnul, care au un impact redus asupra mediului înconjurător.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Drumul de 10 kilometri care ne va duce de pe Aradului spre autostradă

În septembrie se semnează contractul de finanțare pentru drumul care leagă Calea Aradului de autostradă

În luna septembrie a acestui an se va semna contractul de finanțare pentru proiectarea și execuția drumului care va face legătura între Calea Aradului și autostradă. Reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene vor asigura finanțarea pentru acest obiectiv, prin semnarea contractului în toamnă, iar CNADNR va scoate la licitație lucrările de proiectare și execuție ale drumului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie se semnează contractul de finanțare pentru drumul care leagă Calea Aradului de autostradă
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Milos Komatina - SCM Timișoara

Ataşament! Komatina rămâne cel mai vechi component al echipei

Unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui SCM Timişoara va continua în alb-violet. Extrema Milos Komatina a ales prelungirea contractului și va ajunge la al patrulea sezon consecutiv sub culorile Timișoarei. „Komatina este unul dintre cele mai frumoase caractere cu care am avut ocazia să lucrez. Mă bucur mult să-l avem din nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ataşament! Komatina rămâne cel mai vechi component al echipei

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT pregătește o vizită la Londra

CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Firmele din Timiş sunt aşteptate să participe la o vizită în Marea Britanie. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește, pentru perioada 18-23 septembrie, o misiune economică la Londra. Va fi organizată o vizită la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde vor avea loc întâlniri cu firme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poate uneori v-aţi aflat în situaţia de a asista la un accident rutier şi nu aţi ştiut cum să ajutaţi victima sau, pur şi simplu, v-a fost frică să o faceţi. O jurnalistă timişoreană a demarat o campanie de responsabilizare a participanţilor la traficul rutier şi va încerca să le ofere timişorenilor un exemplu de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Învaţă să salvezi o viaţă, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Timişoara. Pentru două zile, se închide circulaţia în Centru
Ministrul Fondurilor Europene a calificat Timișul ca unul dintre cele mai importante județe în atragerea fondurilor europene. Nu mai puțin de 211 proiecte cu fonduri europene se află în derulare, în cel mai vesti județ al țării. Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, prezentă joi, la Timișoara, a declarat că au fost deja efectuate plăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Fondurilor Europene: „Valoarea fondurilor atrase de județul Timiș este de 4,7 miliarde de lei”
Un bărbat care conducea în mijlocul săptămânii prin Timișoara, fiind în stare avansată de ebrietate, a fost tras pe dreapta de polițiști. Șoferul a fost prins ieri, aproape de miezul nopții, de oamenii legii de la Serviciul Rutier, pe strada Mureș, în Calea Martirilor. Duhnea foarte tare a alcool, astfel că a fost testat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șofer care conducea extrem de beat prin Timișoara, în mijlocul săptămânii, tras pe dreapta de polițiști
Sâmbătă şi duminică, nu departe de Timişoara, voia bună şi distracţia vor fi la ele acasă, odată cu sărbătoarea „Zilele comunei Sînandrei”. De această dată, evenimentul se va desfăşura în două locaţii, respectiv IAS Sînandrei în ziua de sâmbătă şi cunoscuta locaţia La Balon, duminică.  Două zile de voie bună, distracție, muzică şi multe surprize...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de sărbătoare, în weekend, la Sînandrei
În luna septembrie a acestui an se va semna contractul de finanțare pentru proiectarea și execuția drumului care va face legătura între Calea Aradului și autostradă. Reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene vor asigura finanțarea pentru acest obiectiv, prin semnarea contractului în toamnă, iar CNADNR va scoate la licitație lucrările de proiectare și execuție ale drumului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie se semnează contractul de finanțare pentru drumul care leagă Calea Aradului de autostradă
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com