Averile consilierilor judeteni PMP: bijuterii de 47.000 de euro, porci si tractoare

Cei patru consilieri județeni ai PMP, din care trei proveniți din UNPR, stau foarte bine la capitolul declarații de avere. Ei au declarat bijuterii, ceasuri, terenuri și… tractoare. Consilierul ALDE, în schimb, este pensionar și n-are prea multe în proprietate.

cjtimis

Titu Bojin are un teren agricol, un intravilan și o casă în Remetea Mare, dar și bijuterii de 7.000 de euro. De asemenea, el deține, împreună cu soția, acțiuni sau părți sociale în diverse societăți comerciale în valoare de 9,5 milioane de lei. Fostul președinte al CJ Timiș are de restituit, până în 2024, un împrumut de 25.000 de euro luat de la Emilian Bojin. Ca venituri, Bojin a trecut salariul său de 59.535 lei, dar și pe cel al soției sale, care, din postura de director al Lugomet, a câștigat 42.902 lei. Doamna Bojin a realizat și venituri din investiții, în sumă de 137.683 lei. În plus, anul trecut, Titu Bojin a vândut porci în valoare de 45.000 lei. Dorin Cândea deține trei terenuri intravilane la Timișoara, Sînandrei și Petroman, o casă la Sînandrei, o casă la Timișoara și un apartament în București, ultimele două cumpărate în 2016. El are și un Range Rover din 2011, un Volkswagen din 2006 și un Mercedes Viano din 2006. Cândea a trecut în declarația de avere bijuterii de damă și bărbați estimate la 10.000 euro, precum și un ceas Omega de 5.000 de euro. În decembrie 2015, Cândea a vândut un teren agricol pentru care a primit 260.000 euro. Consilierul județean are un cont curent de 81.000 lei și trebuie să restituie, până în 2038, credite în valoare de 94.000 euro. La capitolul venituri, Dorin Cândea a trecut salariul său de la RAR – 64.000 lei, pe cel al soție, angajată tot la RAR – 24.000 lei, dar și o arendă a soției, în valoare de 8.400 euro.

Fostul senator Viorel Matei are un teren de peste 100 ha la Cenad și terenuri agricole în Dudeștii Vechi și Sânnicolau Mare, dar și două „locuințe” la Cenad și una la Sânnicolau Mare. „Popularul” are trei tractoare, un Opel din 2009 și un Audi Q7 din 2003, dar a declarat și bijuterii în valoare de 25.000 de euro. Matei a vândut, în acest an, un teren agricol pentru care a încasat 600.000 euro. Consilierul județean are un cont curent de 30.000 lei și și-a împrumutat propria firmă cu 1,2 milioane de lei. Ca venituri, el a trecut pensia de 24.000 lei și venituri din agricultură și zootehnie de 30.000 lei. Nicolae Oprea are terenuri agricole la Mașloc și Bogda, un apartament în Timișoara și un VW din 2000. El a trecut în declarația de avere și o ipotecă asupra apartamentului, până în 2037. Veniturile sale au însumat 79.346 lei, constând în salariul de consilier personal, indemnizația de membru în CA de la Piețe SA și o arendă. Acestei sume i se adaugă salariul de 7.900 lei al soției sale, magazioner la Direcția Prestări Servicii a CJ.

Nistor Geană, consilier ALDE, a completat extrem de repede declarația de avere. El nu deține decât un apartament în Timișoara și are un credit de 50.500 lei, scadent în 2021. Veniturile sale pe anul trecut au fost un salariu de director – 12.160 lei, pensia – 14.856 lei și indemnizația de consilier local – 8.558 lei. Soția sa a avut o pensie de 17.436 lei plus un salariu de profesoară pe jumătate de normă, în valoare de 7.150 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (august 12th, 2016 at 15:44 )

Cam putin are Bojin , cautati-l la dricala …f,tui .

anteconbega a spus: (august 14th, 2016 at 16:17 )

Dar pe Bojin cine l-a vândut?

alex.begski a spus: (august 16th, 2016 at 13:41 )

Bojin a fost si a ramas un porcar. Sa nu uitam ca a fost seful PSD Timiscaand a putut vinde la toate institutiile specializate. L-a vandut pana si pe Marcel Miho?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top