Bega Bulevard se pregateste de start! Concerte cu nume sonore, Cursa ratustelor si alte multe actiuni. Programul complet

Deja tradiționalul festival “Bega Bulevard” a ajuns la a IX-a ediție. Organizat de Primăria Timişoara, acesta va avea loc week-end-ul viitor, între 2 și 4 septembrie, în zona consacrată dintre Podul Mitropolit Şaguna (Tinereţii) şi Podul Traian.

Încă de la prima ediţie, în anul 2008, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic, cultural etc. Agenda festivalului va cuprinde o serie de concerte, spectacole şi numeroase activităţi pentru copii, ateliere de desen, pictură, face painting, expoziţii şi standuri de informare cu activităţi interactive, culturale şi artistice. Și în acest an, clu-ul manifestării va fi “Cursa rățuștelor”, al cărei start se va da duminică, 4 septembrie, ora 17,00. Anul acesta, fondurile strânse se vor îndrepta către Spitalul Timişoara, pentru amenajarea şi dotarea Clinicii Ortopedie II.

Programul complet al festivalului este următorul:

Vineri 2 septembrie:

18.00 Fanfara Timișoara Big Band, deschiderea oficială, alocuțiuni

18.00 Ateliere de creație, activități pentru copii, expoziții, informare interactivă organizate de partenerii festivalului

18.30 Defilare ambarcațiuni pe Canalul Bega

19.00 Concerte: Alexandra Ușurelu, Direcția 5

21.30 – Film – Closer to the Moon, regia Nae Caranfil.

Sâmbătă 3 septembrie:

10.00 Spectacol interactiv de magie – Teatrul pentru copii si tineret Merlin

11.00 Mini Discoteca, demonstrații și cursuri gratuite

12.00 Street dance – curs si demonstrații

10.00-20.00 Ateliere de creație, activități pentru copii, expoziții, informare interactivă

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puris si Zoltan Varga

18.00 Plimbări cu barca pe Bega – Formațiunea Salvo

19.00 Concerte : Sonatic, Byron, Vunk

22.00 – Film – The Wave, regia Roar Uthaug.

Duminică 4 septembrie:

09.00 Piti Show – Radio Timișoara si Compania Junior Phantasia

10.00 Interpretare muzicală – Asociația Culturală Melopolis

11.00 Mini Discoteca, demonstrații si cursuri gratuite

12.00 Smart Urban Dance – clasa de dans cu Urban Art Studio Timișoara

10.00-20.00 Ateliere de creație, activități pentru copii, expoziții, informare interactivă

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puris si Zoltan Varga

15.00 Simularea unor actiuni de salvare pe apa – Formatiunea SALVO

16.30 Recital Sabin Mircea Parasca

17.00 Cursa rățuștelor – Clubul Rotaract Timisoara, Clubul Rotary Timisoara si Clubul Interact Timisoara

18.30 Concert Phaser

19.00 Plimbări cu barca pe Bega – Formațiunea Salvo

Program acțiuni pavilioane:

Sâmbătă 3 septembrie:

10.00 Ateliere si jocuri interactive – Timișoara – Capitala Tineretului din Romania

10.00 Atelier de pictat tricouri – Asociația Timișoara Capitala Culturală Europeană

10.00 Creează-și propria păpușă (atelier de croitorie pentru copii) – Asociația Culturala Noua Acropola

10.00 Ateliere creative din materiale reciclabile

10.00 Portret interior, face painting

10.00 Ateliere de confecționat păpuși din carton – Teatrul pentru copii si tineret Merlin

10.00 Activități informative – ISU Banat

10.00 Storytelling, muzica, arts and crafts – Școala Babel

10.00 Workshopuri si activități de coștientizare

10.00 Sport si socializare

10.00 Ateliere de educație muzicală non formală pentru copii – Asociația Culturala Melopolis

10.00 Competiție si atelier de săbii din spuma

10.00 Acțiuni informative – Club Sportiv Nautic Banat

10.00 Ateliere de pictură pe textile

10.00 Acțiuni informative – Agețtia Națională Antidrog

10.00 Workshopuri creative, jocuri didactice – Centrul Cultural German Timișoara

10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut

10.00 Acțiuni informative – Formațiunea de intervenție Salvo

10.00 Ateliere de jonglerii – acrobații – scoala de Circ

11.00 Demonstrații de scrimă și cursuri gratuite de scrimă pentru copii si adulți – Asociația Club Sportiv „Floreta” Timișoara

13.00 Acțiuni pentru copii

14.00 Face painting pentru copii – Asociația Culturală Noua Acropolă

14.00 Workshop de teatru „Teatro – Aventura” – Centrul Cultural German Timișoara

15.00 Ateliere de tango argentinian, demonstrații si cursuri gratuite

16.00 Atelier de picturaă pe basorelief: reproduceri arheologice din culțurile lumii – Asociația Culturală Noua Acropolă

16.00 Ateliere de tango argentinian, demonstrații si cursuri gratuite

17.00 Programare lego

18.00 Demonstrații de dans, show-uri tematice

19.00 – 5 minute de filosofie: din răspunsurile anticilor la marile întrebări ale omului – Asociația Culturală Noua Acropolă

19.00 Tango in aer liber.

Duminică 4 septembrie:

10.00 Ateliere si jocuri interactive – Timișoara – Capitala Tineretului din România

10.00 Atelier de pictat tricouri – Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeanș

10.00 Face painting pentru copii – Asociația Culturală Noua Acropolă

10.00 Ateliere de pictură pe piatră, modelaj cu lut

10.00 Acțiuni informative – Agenția Națională Antidrog

10.00 Acțiuni informative

10.00 Ateliere creative din materiale reciclabile

10.00 Workshopuri si activități de conștientizare

10.00 Sport si socializare

10.00 Activități informative – ISU Banat

10.00 Ateliere de confecționat păpuși din carton – Teatrul pentru copii si tineret Merlin

10.00 Acțiuni informative – Formațiunea de intervenție Salvo

10.00 Jocuri de mișcare

10.00 Colorează-ți  mobilierul

10.00 Competiție si atelier de săbii din spumă

10.00 Ateliere de pictură pe textile

10.00 Ateliere de educație muzicală non formală pentru copii – Asociația Culturală Melopolis

11.00 Atelier de pictură pe basorelief: reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociația Culturală Noua Acropolă

11.00 Demonstrații de scrimă și cursuri gratuite de scrimă pentru copii si adulți – Asociația Club Sportiv „Floreta” Timișoara

12.00 Acțiuni pentru copii

14.30 Workshop de teatru „Teatro – Aventura” – Centrul Cultural German Timișoara

15.00 Demonstrații de dans, show-uri tematice

16.00 Atelier de pictură pe basorelief: reproduceri arheologice din culturile lumii – Asociația Culturală Noua Acropolă

16.00 Curs de vals vienez

18.30 Tango in aer liber, cursuri gratuite si demonstrații de tango

19.00 Calea armoniei: idei pentru o viață echilibrata – Asociația Culturală Noua Acropolă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top