Ionut Popa: Intotdeauna mi-am dorit sa bat un arbitru. Am fost aproape, dar n-am facut-o niciodata

Ionuţ Popa este unul dintre personajele pitoreşti ale fotbalului mioritic. Actualul antrenor de la Poli Timişoara a făcut, ani la rând, deliciul presei româneşti, cu declaraţii care, la vremea respectivă, au şocat. O declaraţie a actualului antrenor al bănăţenilor a făcut înconjorul lumii, după ce publicaţia The Guardian a publicat o mărturisire a lui Popa din care s-a înţeles că şi-a dorit mereu să bată un arbitru. Mulţi sunt de părere că Ionuţ Popa, prin declaraţiile făcute, este mai degrabă un bufon al fotbalului autohton.

Nu a ezitat să spună, cu sinceritate nedisimulată, că şi-ar dori să bată un arbitru, că l-ar trimite la origini pe conducătorul de club care ar îndrăzni să-i dea indicaţii cât e pe bancă sau că nu va participa la întâlnirea Comisiei de Disciplină pentru că are întâlnire cu… Ştefan cel Mare.

Apogeul carierei de antrenor pentru Ionuţ Popa a fost în capitala Moldovei, unde s-a remarcat nu doar prin rezultate care l-au făcut preferatul tribunelor din Iaşi, ci şi prin declaraţii haioase. Alături de Gheorghe Hagi, Gigi Becali, Dumitru Dragomir, Claudiu Răducanu ori Dorinel Munteanu, Ionuţ Popa apare în topul declaraţiilor haioase oferite de oamenii de fotbal din România.

„Am făcut pregătire în centrul Timişoarei, adică pregătire centralizată!”, este prima perlă rostită de Ionuţ Popa de când antrenează la Timişoara. Cu siguranţă, dacă va mai sta pe banca lui Poli, Ionuţ Popa se va mai evidenţia prin astfel de declaraţii. Din păcate pentru el şi pentru echipa pe care o pregăteşte, nu acelaşi lucru se poate vorbi despre rezultatele obţinute în Liga 1.

Iată câteva din perlele care l-au făcut celebru pe cel poreclit şi „Popa prostu”:

„Mie dacă mi-ar da cineva indicaţii cât sunt pe bancă, l-aş băga întâi in aia mă-sii şi pe urmă aş pleca. Ce-s cârpă?”

„Sincer, nu-mi place la Vaslui! Păi, la ultimul meci au venit cu un tablou de-al meu şi scria «Popa prostu»”

„Sfârşitul lumii? Mi-aş aduna familia, cîinii şi o sticlă de pălincă. Măcar atunci când vine sfârşitul aş fi amorţit. N-aş simţi mare lucru!”

„Întotdeauna mi-am dorit să bat un arbitru. Am fost aproape, dar n-am făcut-o niciodată”

„Vine după vreo săptămână cu pistolul în vestiar. «Bă, Bâlbă, dacă mai faci figuri, te împuşc», îmi zice mie, râzând”, Bâlbă, despre cum era motivat de Ionuţ Popa.

„Am spus că de ziua mea nu mă duc la Comisie. Eu am întâlnire cu Ştefan cel Mare!

Foto: stiridesport.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (august 20th, 2016 at 12:33 )

pacat ca un astfel de antrenor e victima perechii Robu/Bojin. Bojin s-a dat la fund dar in mare parte e responsabil de ce se intimpla la Poli acum. la ora actuala, char cu mult laudatul Dragoi e o panica enorma in clubul asta. in viitor rezultate de 5-0 si 6-0 vor fi pe banda rulanta cu oricare antrenor ce vine si asta incep sa simta stimabilii de la „conducerea” echipei cu Robu in frunte.
e vorba si e o impertinenta crasa a conducerii, ca vor fi dati 15 jucatori afara ca nu si-au aparat sansele. ma intreb Cinu, tinarul Bocsan, Seroni sau Scutaru pot fugi mai repede decit acum ca nu e nevoie decit de un „iepure” cu casca ca si ala de la Vaslui si iei 5-0? fara mult fotbal, traversezi in viteza stadionul si e gol. sau „atacantul” nostru Elek va baga vreodata mingea in poarta de la egal citi metrii? ultima oara l-a troznit pe Scutaru de la 6 m in careu si mingea a deviat din genunchiul sau in poarta, cam astea sint optiunile in atac, in afara de celebrul Popovici care nu prinde echipa nici acum cind atacanti nu sint de loc. dealfel el si talentatul Belu au fost mari sperante ale fotbalului banatean.
e putin trist si tare penibil, poate ne mai compune Robu un cintec pe tema asta.

Druckerul din Mehala a spus: (august 20th, 2016 at 15:40 )

De ce radeti de el ?…f,tui , de generalul Iordanescu ( omul de fier ) nu a avut nimeni curaj sa se lege , Popa traieste fotbalul , daca va baga si juniorii in locul pensionarilor , va fi mare .

Dd a spus: (august 21st, 2016 at 08:36 )

Macar de cand e Popa antrenor nu am mai vazut-o pe Poli facand anti fotbal, bagand autobaza in poarta. Face si el ce poate cu ce are la dispozitie.

anteconbega a spus: (august 21st, 2016 at 09:22 )

Aşa echipă, aşa antrenor! Un posibil caftangiu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top