Mancarea pacientilor de la Judetean e in aer! Firma care a castigat licitatia nu mai poate face livrari, se cauta alta

Pacienții internați în Spitalul Județean vor primi mâncare de la o altă firmă decât cea care a câștigat licitația organizată de unitatea sanitară. SC Dio Eden SRL are autorizația suspendată de către DSV, așa că nu mai poate asigura cateringul. De la 1 august, de când livrarea hranei a revenit acestei firme, au existat mai multe plângeri.

scjut

De la 1 august, livrarea hranei peste pacienții internați la Județean trebuie asigurată de SC Dio Eden SRL, firma care a câștigat licitația în fața altor trei competitori. Lucrurile n-au mers deloc bine: s-au încurcat secțiile, porțiile, orarele n-au fost respectate, astfel că la unii pacienți cina a ajuns mult după ora 21. Reclamațiile au vizat atât calitatea mâncării, cât și condițiile în care își desfășura activitatea firma respectivă, „într-un subsol al unei case situate pe str. Cluj – colț cu str. 1 Decembrie, în locația unei foste patiserii”. Marius Craina admite că au fost probleme. „Am avut adrese de la colegii de pe diverse secții, au fost multe nemulțumiri în prima săptămână. Ulterior, situația s-a îmbunătățit, mâncarea a fost livrată la ore mai bune, mâncarea corespundea, pe zi ce trecea se îmbunătățea sistemul de livrare a hranei. Am fost în permanență în legătură cu reprezentanții firmei”, spune directorul SCJUT.

Marius Craina manager Spitalul Judetean Timisoara 07

Cu toate ajustările pozitive care, susține Craina, au avut loc, în cea de-a doua săptămână a contractului, firma a rămas fără autorizație de la Direcția Sanitar-Veterinară! Asta, deși, spune același Marius Craina, DSV transmisese, la solicitarea spitalului, că totul era în regulă și existau toate avizele. Dio Eden a anunțat, pe 4 august, Spitalul Județean că din 9 august îi va fi suspendată activitatea. „În aceste condiții, am fost puși în situația de a demara o nouă procedură, una de negociere directă, în vederea identificării unei alte firme care să asigure serviciile de catering timp de șase luni. Mâncarea trebuie asigurată, avem 600-700 pacienți internați, cărora li se adaugă medicii care fac gărzi. În acest moment, Dio Eden livrează în continuare mâncarea până la încheierea procedurii de negoicere directă. Este prevăzută în contract o situație de acest gen”, mai spune Marius Craina. Conform acestuia, „99%, de sâmbătă, 13 august, va livra altcineva mâncarea”.

Cei de la DSV afirmă, pe de altă parte, că au mers în control la firma respectivă după ce aceasta a trimis, pe 29 iulie, deci cu trei zile înainte de a-și începe contractul cu Spitalul Județean, o notificare referitoare la un program de modernizare și extindere. „Ei au fost autorizați pe o capacitate de aproximativ 200 de porții de mâncare, pe care le-au livrat la un spital privat, unde nu au fost sesizări și reclamații. În 29 iulie, au făcut solicitare pentru a intra într-un program de extindere și modernizare, prezentând un contract de prestări servicii către un alt spital. Ne-am dus în control și am spus că suntem de acord cu acest program, dar cu suspendarea activității. Am decis suspendarea activității la solicitarea lor. În spațiul respectiv, ei nu putea pregăti cele 1.000 de porții”, afirmă directorul adjunct al DSV, Daroczi Csaba. Conform acestuia, Spitalul Județean ar fi trebuit să facă, la rândul lui, verificări suplimentare. „Firma a participat la licitație era dreptul ei, doar că nu avea capacitate pentru 1400 de porții de mâncare. Capacitatea ei era de 200-300 de porții. Spitalul care i-a atribuit acest contract avea obligația să verifice. Activitatea firmei este suspendată timp de o lună, după care se va face o verificare”, mai spune Daroczi.

La licitația organizată de SCJUT și pornită în luna aprilie s-au prezentat patru firme. Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai mic, care, în cazul societății câștigătoare, este de aproximativ 11 lei pentru un meniu. Suma include atât mâncarea, cât și serviciile furnizate. „Nu era problema noastră să verificăm dacă firmele erau acreditate. Ele au prezentat toate documentele solicitate în caietul de sarcini de la licitație. Nu vă pot răspunde la întrebarea de ce aveau capacitatea de 240 de porții, dar pot să livreze 600-700”, afirmă Marius Craina. Furnizarea hranei este externalizată din 2006 la Spitalul Județean. Până acum, de acest serviciu s-a ocupat o firmă care pregătea mâncarea în bucătăria unității sanitare. La începutul anului însă s-a stabilit însă ca hrana să fie livrată în sistem catering, considerat mult mai igienic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dorel a spus: (august 11th, 2016 at 15:32 )

un exemplu de contract cu dedicatie clara, masuri ? bolnavii sufera, competentii manegeri ?

Ana a spus: (august 17th, 2016 at 12:39 )

Lucrurile erau cunoscute de multa vreme de aproape toti cei implicati.Ca sa intelegeti care este problema cu firma care asigura portiile de mancare la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara trebuie sa cunoasteti increngatura relatiilor care au condus la acest eveniment neplacut si periculos. Proprietara societatii Dio Eden, castigatoarea licitatiei electronice la SCJUT este fiica celebrului cantaret Petrica Moise. Acesta este bun prieten cu dr. Banda David Viorel, consilier superior si seful serviciului responsabil de autorizari din DSV Timis. Serviciul sau este cel care a avizat unitatea de productie al firmei Dio Eden desi in mod evident aceasta nu corespundea cerintelor legii (flux, spatii, etc). Motivele pentru care dr. Banda David Viorel a autorizat unitatea sunt: prietenia cu Petrica Moise, „prietenia de afaceri” pe care o are cu directorul DSV Timis, dr. Popa Adrian, faptul ca este revolutionar si este greu de inlaturat din functie (desi este anchetat de DNA pentru „spaga” de ceva vreme). Asta este radacina problemei, faptul ca prin autorizare unitatea Dio Eden a „devenit” in regula. In urma scandalului iscat de interesele din jurul contractului cu SCJUT, DSV Timis a trimis in control inspectorii din cadrul biroului „Antifrauda” sau mai cunoscut, fostul serviciu de „Politie Sanitara”. Sigur ca inspectorii acestui serviciu au consemnat ceea ce au gasit la fata locului, si de-aici „contradictia”. Acesta este motivul pentru care apare „contradictia” in deciziile luate in timp de DSV Timis fata de SC Dio Eden srl.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top