Primaria a decis: Pe Rebreanu, doar carpeli si plombe! Reasfaltarea integrala ar bloca de tot Timisoara

În mai 2016, consilierii locali au aprobat folosirea a aproximativ 850.000 de euro din bugetul local pentru reasfaltarea integrală a Bd. Rebreanu – Bulbuca, șosea distrusă de mașinile de mare tonaj care trec pe aici, în lipsa centurii ocolitoare. Lucrarea nu se mai face, pentru că reprezentanții PMT și-au dat seama că încă un șantier de mari dimensiuni va bloca total Timișoara.

rebreanu1

Proiectul votat în luna mai prevedea ca primăria să repare pe banii ei două dintre arterele cele mai circulate și mai degradate din oraș. Este vorba despre bulevardele Liviu Rebreanu și Iosif Bulbuca, reabilitate de Confort SA și făcute praf la foarte scurt timp de când au fost redate în folosință. Lucrarea a fost executată în anii 2007-2008 și a costat peste 16 milioane de lei. Problemele au fost cu duiumul, astfel că, din 2010, constructorul a fost solicitat să intervină de peste 40 de ori. De remediat n-a remediat însă mare lucru, pentru că, fiind în insolvență, a anunțat că nu are nici personal și nici bani. În iunie 2015, la expirarea perioadei de garanție, a fost convocată comisia de recepție finală, care a constatat existența mai multe probleme și a propus admiterea recepției, cu obiecții. Constructorul nu au participat la recepție și nu a luat, ulterior, măsuri de remediere a neconformităților. Între timp, Direcția Tehnică a PMT a solicitat S.C. Drumuri Municipale S.A. să întocmească devize-ofertă pentru executarea reparațiilor, dar și pentru înlocuirea covorului asfaltic pe toată suprafața carosabilă a bulevardului. SDM a prezentat un deviz de peste 511.000 lei, pentru reparații, respectiv unul de 3,29 milioane de lei, pentru cealaltă lucrare.

Sumele au fost aprobate în plenul din 10 mai, cu precizarea că banii de reparații trebuie recuperați, prin instanță, de la constructor. Suma pentru refacerea covorului asfaltic ar fi trebuit să provină de la bugetul local. Lucrarea n-a început însă și nici nu va începe prea curând! Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a viitorului plen un proiect care prevede doar „cârpeli” pe cele două bulevarde. Asta, după ce reprezentanții PMT și-au dat seama că Timișoara n-ar mai suporta un șantier de mari dimensiuni, cu noi restricții de trafic. „Începerea lucrărilor destinate înlocuirii covorului asfaltic pe cele două bulevarde coincide cu începerea unor investiţii importante cum sunt «Execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii – Pasaj Jiu», «Execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii – Pasaj Popa Şapcă» şi Trafic Management, care afectează major traficul rutier. Bulevardele Liviu Rebreanu şi Dr. Iosif Bulbuca fiind şi ele artere importante cu trafic intens, lucrările de înlocuire ale covorului asfaltic coroborate cu închiderea traficului prin cele două pasaje vor duce la perturbări grave ale circulaţiei şi la blocaje care ar avea repercusiuni asupra activităţilor de transport urban ale oraşului şi implicit asupra activităţii economice”, se precizează în referatul proiectului.

rebreanu

„Ca atare, lucrările de remediere a neconformităţilor (…) de pe bulevardele Liviu Rebreanu şi Dr. Iosif Bulbuca se pot executa pe tronsoane fără afectarea majoră a traficului rutier. (…) Propunem revocarea HCL 196/10.05.2016 privind aprobarea utilizării din bugetul pentru anul 2016 aferent secţiunii de funcţionare a fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor de înlocuire a covorului asfaltic de pe bulevardele L. Rebreanu şi I. Bulbuca”, este notat în același document. Altfel spus, va fi pusă la dispoziția SDM suma de peste 511.000 lei, pentru diverse „cârpeli”, urmând ca o reasfaltare integrală a arterei să fie făcută altă dată. Între timp, pe Rebreanu – Bulbuca, „valurile” de asfalt continuă să se adune la marginea carosabilului…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

sorin a spus: (august 9th, 2016 at 16:23 )

Din mai pana in august ce ati facut:?Incompetentilor!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top