Robu si-a facut propriul apel catre lichele: Mesaj catre „abjectii” care-i critica proiectele

Aflat în concediu de o săptămână, primarul Nicolae Robu n-are pace! El se luptă, din nou, cu aceia care contestă eficiența și logica diverselor proiecte pe care le derulează municipalitatea. Într-o postare pe Facebook, edilul nu face economie de vorbe grele.

robu reinvestit

Criticile la adresa municipalității și a primarului Nicolae Robu s-au înmulțit în ultima perioadă, în contextul în care traficul din Timișoara a luat-o razna. De vină sunt lucrările care se desfășoară în mai multe părți ale orașului, dar și sistemului de management al traficului și puzderia lui de semafoare. Sunt instituite mai multe restricții, există străzi închise, iar calibrarea semafoarelor pune la grea încercare nervii șoferilor. Primarul Nicolae Robu spune însă că nu e vorba decât despre exagerări ale unor „lichele”. El a postat vineri un text în care nu face economie de vorbe grele, adresat celor care contestă competența și buna credință a celor din primărie. „Cât de mizerabili pot fi unii semeni! (…) Niște lichele incapabile să facă un lucru oricât de mic la polul binelui -cârtitori de meserie, putem spune-, după ce pe tot parcursul lucrărilor la Pasajul Michelangelo, la Centrul Istoric, la malurile Begăi, în fapt, la toate, absolut toate sutele de proiecte pe care eu m-am încumetat să le pun în practică de când sunt primar, asumând să înfrunt toate greutățile și, reușind cu toate, dovedind știința și forța de a face așa ceva -de fapt, confirmând la scară mult mai mare, ceea ce era deja dovedit de la Politehnică, din postura de rector!-, împroașcă, acum, cu noroi, proiectele Pasajul Jiul, Pasajul Popa Șapcă, bulevardele Simion Bărnuțiu și Take Ionescu, respectiv semaforizarea computerizată, pt că… acestea sunt la rând! Nu există zi în care, acești mizerabili, în lichelismul lor, să nu prezinte negativ aceste proiecte”, a scris Robu, pe contul său de Facebook.

„Ce le transmit acestor abjecți și grupurilor de interese murdare care-i susțin este că nu mă vor clinti, că Timișoara va merge înainte pe drumul vrut de mine și de majoritatea timișorenilor, drum pentru care aceștia au optat odată cu realegerea mea ca primar în 5 iunie cu un scor cu peste 30% mai mare decât scorul celui mai bine clasat contracandidat și cu mai mult de 3% mai mare decât cel de la prima învestitură -dovadă a mulțumirii de prestația mea din primul mandat. Și le reamintesc cele două vorbe înțelepte, generate special pt personaje ca ei: 1. câinii latră, caravana trece; 2. nu vei ajunge niciodată la destinație dacă te vei opri să arunci cu pietre în fiecare câine care latră la tine”, a conchis primarul Timișoarei. Dincolo de proverbe, ar trebui spus că, la alegerile din 5 iunie, prezența la vot a fost de aproximativ 28%. Au fost 78.504 voturi valid exprimate pentru primar, dintr-un număr total de alegători de 287.557. Actualul edil șef a obținut 41.531 voturi, adică 52,9% din totalul celor exprimate. Și aici el cam are dreptate: majoritatea celor care s-au prezentat la vot l-au vrut primar pe Nicolae Robu! Contestatarii au stat acasă…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (august 12th, 2016 at 22:33 )

OK, numai sa nu ne trimita iarasi cine stie ce compozitii muzicale, il rog frumos.

carmen a spus: (august 13th, 2016 at 12:54 )

Robu are Dreptate dar trebuie sa-si modeleze limbajul caci este Primul Om in stat pardon in oras deci Nu are scuza mea de la Kalea Sagului! Sa recunoastem ca face, lucreaza fie si la proiectele altora! Nu se poate contesta asta! In rest este clar ca Hunii Ponarii-Pipistrelli trebuie sa se inchine la Semenii-Bastinasi caci hhhhhhhau mai multe drepturi decit ei! Ca vorba aia unu-i Motanel, dar Motanel Chimist in orasul asta! Cine stie ce crema-solutie hhhhhhhha inventat de-i sta Bozontul atit de bine si fix!

Dottore a spus: (august 13th, 2016 at 13:26 )

Cel mai infect si insalubru personaj din orasul nostru este chiar primarul reales in aceasta vara. Ne meritam soarta cu varf si indesat.

Dedea a spus: (august 13th, 2016 at 20:39 )

Jenant primar mai avem! Să și-l pupe pe gelul estompator toți cei care au votat aceasta enormitate în fruntea Timișorii.

Calin a spus: (august 14th, 2016 at 00:34 )

Urmeaza prigoana si arestarile, si o vizita de prietenie in turcia.

Emil a spus: (august 16th, 2016 at 11:45 )

Băi, Robule! Este a nu știu câta oară când îi insulți pe timișoreni pentru că nu cad pe spate înaintea „mărețelor realizări” ale tale, că nu te apluadă și pentru că nu le convine felul în care-ți faci de cap în acest oraș. Acum îți dă mâna să ne înjuri pentru că te-ai văzut cu sacii-n căruță, adică ai un nou mandat, dar te-au votat mai puțin de 20% dintre alegători, ceea ce spune totul. Restul oamenilor au stat acasă, scârbiți, deși ar fi trebuit să se mobilizeze ca să scăpăm de tine. Ai umplut orașul cu semafoare inutile, care odată puse în funcțiune vor dfa circulația peste cap. Sunt mai multe semafoare decât la Frankfurt, dar probabil că firma în cauză are buzunarele pline și poate intra apoi liniștită în insolvență. Orice proiect de-al tău începe cu o defrișare masivă în zonă. Așa ai făcut și cu pasajul Jiu și cu Popa Șapcă. Nu te consulți niciodată cu nimeni. Așa ai defrișat Piața Libertății, fără să-i întrebi pe timișoreni dacă vor așa ceva sau nu. Piața ar fi putut fi reablitată foarte frumos și copacii să rămână acolo. Pe Bega ai trântit niște cutii din plastic (tot pe banii noștri) fără să te intereseze câtuși de puțin dacă un asemenea sistem de transport pe apă este rentabil sau nu, dacă oamenii îl vor sau nu. Puțin îți pasă ție de orașul Timișoara și de timișoreni. După aia de oțărești că lumea te înjură. Păi cum să nu te înjure? Ești un narcisist grandoman, bolnav de orgolii, ultra-egolatru, incompetent și panglicar. Nu mai vrem așa ceva. Ne-a ajuns Ceașcă. Insultă-ne în continare că te pricepi. Atâta poți cu mintea ta mărginită, atâta faci. Și fără muzici, te rog. Cântă la altă masă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare persoanlă cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare persoanlă cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Top