Vreti in audienta la sefii CJ Timis? De marti pana vineri, aveti de unde alege

Consiliul Județean Timiș pare să nu intre în vacanță chiar de tot. Șefii instituției și-au făcut public programul de audiențe, deși e luna august, perioadă în care, tradițional, instituțiile publice sunt în concediu.

Palatul Administrativ, CJT (2)

Președintele CJ, Sorin Grindeanu, are program de audiențe în fiecare marți, între orele 10 și 12. Acestea se țin la cabinetul președintelui, de la etajul I. Programările se fac în aceeași zi, între orele 8 și 10, la registratura instituției, sau la numărul de telefon 0256 – 406.413. Vicepreședintele Roxana Iliescu ține audiențe joi, înte orele 10 și 12, la camera 206, de la etajul al doilea al Palatului Administrativ. Puteți face programări în aceeași zi, la cabinetul vicepreședintelui, între orele 8 și 10, sau la telefon 0256 – 406.334. Celălalt vicepreședinte, Traian Stancu, acordă audiențe în fiecare miercuri, între orele 10 și 12, la camera 208, dar trebuie să vă programați cu o zi înainte, la numărul de telefon 0256-406.333. Dacă vreți să mergeți în audiență la secretarul Dănuț Ardelean, acesta este disponibil vinerea, între orele 11 și 14, la camera 201. Programări se fac la registratura CJ, în ziua desfăşurării audienţei, între orele 8 și 10, la numărul de telefon 0256 – 406.413.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

yxsman a spus: (august 8th, 2016 at 14:09 )

Bei, mare partz, de parca bojin, zanfir si ionel de la Lugoj nu tzineau audientze cu publicu, bei? Mai nasol e, bei, cu angajatzii, ca Grundreanu nu primeste in cabernetul lui de de gugulan oltean decat directorii, sefii de servicii nu trec de Eternul Consilier Sandu Papillion si Doinana Delaushe, bei. Ce mai, bei, s-o ridcat scrofa-scrofa in corcodush, ce dreak. Sa vezi cand introduce sorin, mai ceva ca Ilie matei, prezentza la lucuru pe baza de amprenta digitala! C.J. Popa Shapca, ce dreak!

anteconbega a spus: (august 9th, 2016 at 08:09 )

Chiar cu amprente?. Si cei de la Prefectură vor păţi la fel? Domnu* Băcală,este neutru politic mai ceva ca turnesolul, nu credem că pui botul! Vorba Man-ului: Ilie Matei prezident! Ilie Pintilie în locul drei Roxi!

yxsman a spus: (august 9th, 2016 at 12:41 )

Bei,si lieSarbu inlocul ui Titi Stancu.O echipa,ce dreak,supermisto!

yxsman a spus: (august 9th, 2016 at 12:53 )

Bei, si Ilie Sarbu inlocul lui Titi Stancu.Misto de tot,ce dreak!.

birlic a spus: (august 16th, 2016 at 14:04 )

Grindeanu manifesta aptitudini de gardian la JIlava. Un activist neocomunist! Un individ complexat si razbunator. Asa spun apropiatii lui din Partid.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top