Ce-ar fi facut Vlad Tepes cu membrii partidului… lui Vlad Tepes

Una dintre cele mai cunoscute legende din jurul domnitorului Vlad Țepeș ne spune cum a scăpat țara de hoți, vagabonzi, cerșetori, bolnavi, etc. I-a adunat pe toți într-o casă mare din Târgoviște, i-a ospătat cu mâncăruri alese, iar apoi… le-a dat foc. Episodul este cunoscut și prin celebrele versuri ale lui Mihai Eminescu: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei…”. Venind acum în vremurile noastre, la cinci veacuri și jumătate de la domnia lui Țepeș, pe scena politică românească a apărut din nimic un partid care-l are drept „patron spiritual” pe sângerosul domnitor. Condus de un individ bizar (Bogdan Diaconu) având lexicul unui copil de clasa a V-a, PRU n-are program, n-are doctrină, de fapt n-are nimic.

Are, în schimb, figura lui Vlad Țepeș pe sigla partidului și un discurs extremist de-un grobianism care depășește chiar și delirul lui Vadim Tudor. Măcar fostul „Tribun” a citit niște cărți la viața lui, spre deosebire de liderul PRU, hrănit parcă doar din poveștile pe care bunicii de la țară le spuneau seara nepoților. În fine, acest partid autointulat al lui Vlad Țepeș a fost vedeta ultimelor luni. Unul câte unul, în această gașcă de profitori au venit tot felul de parlamentari, care i-au îngroșat rândurile. Dar cine sunt acești aleși care și-au descoperit subit dragostea față de Țepeș și ura pentru tot ce nu este român și ortodox?

În primul rând, traseiștii, „maeștri” ai vagabondajului politic, care s-au perindat pe la tot felul de partide până acum. Și mai sunt oameni cu probleme penale care, respinși de alte partide, au ales PRU în speranța că vor reuși să mai prindă un mandat. Și odată cu acesta, și nesimțita imunitate parlamentară în fața legii. Se mai știe că „marele trofeu” al PRU e așteptat să fie chiar Victor Ponta, alt individ cu câteva dosare penale la activ. De altfel, singurii care au manifestat în sprijinul lui Ponta și împotriva DNA, neașteptând ca legea să-și spună cuvântul, au fost tocmai oamenii lui Vlad Țepeș. Mai lipsesc din PRU doar Elena Udrea, Radu Mazăre, Micki Șpagă, Hrebenciuc etc.

Și acum să facem un exercițiu de imaginație. Să ne închipuim că Vlad Țepeș ar reveni printre noi pentru câteva ore. Nu discut acum despre personalitatea lui Țepeș, care propagandistic a ajuns un mare erou pentru unii români, model pentru Ivan cel Groaznic, dar și, în schimb, un scelerat, pentru cronicarii străini și, tot propagandistic, un personaj hollywoodian. Dar să folosim, cum s-ar spune, marfa clientului. Ce ar face Vlad Țepeș cu membrii partidului care-i evocă numele? Cu acești vagabonzi politici, fugiți din calea „prigoanei” DNA, impostori și ciudați. I-ar cinsti frumos la un ospăț mare și apoi le-ar da foc, ca la vagabonzi și hoți, potrivit legendei? Sau i-ar trage unul câte unul în țeapă? Și nu așa simplu, ci cu rude cu tot. Fiindcă Țepeș, atunci când nu-i plăcea mecla unui boier, nu doar că îl trăgea în țeapă pe acesta, dar și soția, copiii, frații etc, ba chiar și țăranii de pe moșia lui pățeau la fel. Era un fel de pedeapsă colectivă extinsă. Așa cum astăzi se încearcă confiscarea extinsă a averilor infractorilor. Așa că oamenii lui Țepeș chiar și l-ar dori cu adevărat acum pe Țepeș printre noi?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Sasa a spus: (septembrie 11th, 2016 at 13:36 )

Ino, articolul tau e incomplet si parca lipsit de spirit jurnalistic. Ca sa isi faca lumea o imagine mai clara asupra acestui partid, fi bine sa spui cum acest Bogdan Diaconu este sotul Mariei Olaru, cea care, probabil in incercarea de ai face reclama acestui individ si a partidului lui, a dat drumul la ventilatorul cu rahat (a se citi carte de confesiuni) in directia celor mai buni antrenori din gimnastica feminina mondiala.

birlic a spus: (septembrie 12th, 2016 at 08:29 )

Ino ,zici ca Vadim a citit si el cateva carti ,nu uita ca tu fata de Vadim .Dumnezeu sa-l odihneasca nu esti nici cat negru sub unghie jurnalist fata de Tribun ,iar cu Elena ce ai de ce o bagi intre lipitorile acelea PSD-iste ,sau pt. ca e mai desteapta ca tine .Misoginule

vasile coiovici a spus: (septembrie 12th, 2016 at 18:27 )

tribunul a fost pentru jurnalism cam ce au fost nikita, naomi si magda ciumac pentru talk-show-urili din romania.
iar in legatura cu fostul doctor nu-i exclus sa ne bucuram cat de curand alaturi de frizerul dragnea, anume sa-l vedem pe muieponta atat in puscarie cat si in partidul lui vlad tepes, partidul teparilor.

anteconbega a spus: (septembrie 14th, 2016 at 16:20 )

Acu’, să zici că Maria Olaru a făcut rău că a dezvălui faptul că antrenori de gimnastică binecunoscţi la Timişoara băteau de zvântau copilele la antrenamentele din Sala de Sport Circumvalaţiunii (atunci când părinţii nu erau de faţă), înseamnă să mănânci rahat cu polonicul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top