Lege aberanta, se cere schimbarea ei! Aproape 300 de bolnavi periculosi de la Jebel nu sunt paziti!

Este unul dintre cele mai periculoase spitale din vestul țării, dar legislația lasă aproape fără apărare angajații care lucrează aici. La Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel sunt internați criminali și alți infractori periculoși, care nu sunt păziți. Rescrierea Legii sănătății mintale e singura soluție.

jebel1

Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel se întinde pe nu mai puțin de 20 de hectare. Pavilioanele în care sunt găzduiți cei 430 de pacienți sunt grupate pe două hectare, dar, chiar și așa, e foarte mult pentru medicii, asistenții și infirmierii care lucrează aici. Asta, pentru că spitalul din Jebel nu este unul obișnuit. „Bolnavii internați la noi au comis fapte penale grave, multe dintre ele, și sunt internați în baza unei sentințe judecătorești privative de libertate. Suntem un fel de spital de detenție, dar paza este asigurată doar de personalul medical. Or, nu ar trebui să intre în atribuțiile personalului medical acest lucru. Avem 280 de «coduri penale» din 430 de paturi”, explică dr. Bianca Gavriliță, directorul spitalului. Practic, mai mult de jumătate din pacienți ar trebui să stea sub pază, dar acest lucru nu se întâmplă, din cauza unei scăpări a legii.

Dr. Gavriliță și colegii săi fac acum demersuri pentru schimbarea Legii sănătății mintale. „Cea mai gravă problemă este cea a pazei și protecției, mai exact a lipsei acestora. Nu există o legislație clară în acest sens și nu există o definiție a ceea ce înseamnă spitalele de măsuri de siguranță. Dorim o rescriere a Legii sănătății mintale, cu un capitol separat pentru spitalele de psihiatrie și măsuri de siguranță. Aceasta ar însemna ca spitalele de acest gen să fie diferențiate de restul spitalelor de psihiatrie. Ele necesită pază și protecție, deoarece mulți bolnavi sunt internați în baza unei sentințe judecătorești privative de libertate”, mai spune directorul spitalului. Până la schimbarea legii, care este necesară și urgentă, personalului de la Jebel nu-i rămâne decât să urmeze foarte strict protocoalele. Asta, deși paza bolnavilor periculoși nu intră în atribuțiunile sale. În plus, la fel în majoritatea spitalelor din România, sunt și prea puțini angajați.

jebel2

„Avem proceduri foarte bine puse la punct. Pacienții nu ies din pavilioane decât însoțiți de personalul medical, care îi supraveghează și în pavilioane. E un lucru destul de greu, pentru că asistentul, în loc să-și facă treaba pe care trebuie s-o facă, el se ocupă și de acest aspect. Nu avem nici personal medical suficient, nici măcar din punct de vedere al normativului. Noi am mai făcut angajări, lucrurile sunt sub control, dar este departe de ceea ce ar trebui să fie”, afirmă dr. Gavriliță. În aceste condiții, unii pacienți reușesc să evadeze, dar numărul lor a scăzut mult în ultimul an. „Ei sunt recuperați în cea mai mare parte după două sau trei ore. Suprafața mare a acestui spital, care este de 20 hectare, îl ajută. Clădirile sunt pe două hectare. Imediat ce a ieșit din raza vizuală, un om se poate ascunde oriunde, poate aștepta și noaptea să evadeze. Noi am refăcut anul trecut gardul, iar și numărul tentativelor de evadare a scăzut. Totuși, tentative există, una la trei-patru luni”, mai spune medicul. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel a fost deschis în 1962 și acoperă 11 județe. Rata de ocupare a paturilor – cele mai multe cazuri fiind de „cod penal” și toxicomani – nu a scăzut, în ultimii cinci ani, sub 95%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO

Lucrurile încep să se precipite din nou la nivelul PNL Timiș. Vineri dimineața, la inaugurarea noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, președintele partidului, Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de un grup de tineri liberali, care au protestat împotriva acordului cu PSD și a obligării susținerii lui Alfred Simonis pentru postul de șef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrurile încep să se precipite din nou la nivelul PNL Timiș. Vineri dimineața, la inaugurarea noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, președintele partidului, Nicolae Ciucă a fost întâmpinat de un grup de tineri liberali, care au protestat împotriva acordului cu PSD și a obligării susținerii lui Alfred Simonis pentru postul de șef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul din PNL Timiș, departe de a se fi încheiat. Nicolae Ciucă, la sediul filialei județene/FOTO
La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Top