Liliana Onet, locul III pe lista pentru Camera Deputatilor, din partea PNL Timis / LISTA COMPLETA

Cu peste 40 de voturi adunate din partea colegilor din BPJ, Liliana Oneț va ocupa locul al treilea pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților. Locul al patrulea va fi ocupat, conform surselor noastre, de un fost „portocaliu”, foarte probabil Balint Petrescu. Pe doi la Senat va fi Dumitru Dinulescu.

Liliana Onet

Ședința BPJ al PNL Timiș, care trebuie să stabilească ordinea candidaților pe listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, a început fără primarii demisionari, care nu au vrut să participe, deși fuseseră invitați de președintele Nicolae Robu. Conform surselor noastre, în afară de primul loc la Senat, unde e postat Vasile Blaga, și primele două locuri de la Camera Deputaților, ocupate de Marilen Pirtea și Ben-Oni Ardelean, restul candidaților urma să fie intercalați: unul de la fostul PDL, unul din vechiul PNL. Poziția a treia de la Camera Deputaților, cea care a fost mărul discordiei la ședința BPJ de săptămâna trecută, a revenit tot vechilor liberali. S-a trecut la vot și, cu 43 de opțiuni din partea colegilor, Liliana Oneț și-a adjudecat „bronzul” de la Deputați. Pe locul patru, prima opțiune a foștilor „portocalii” ar fi, spun sursele noastre, Balint Petrescu, iar pe șase erau la „balotaj” Mariana Nagy și Ioan Sas, ambii ex-PDL. Pe cinci, poziție care revine celor din vechiul PNL, ar fi Liviu Cocean. Locul doi de la Senat îi va reveni lui Dumitru Dinulescu (ex-PNL), care ar fi adunat exact același număr de voturi în BPJ, 29, ca și Marian-Constantin Vasile. Sursele noastre spun că acesta din urmă s-a retras, astfel că Dinulescu este pe doi la Senat.

Iată și cele două liste ale candidaților PNL Timiș pentru alegerile din 11 decembrie, pe care se remarcă, la Deputați, „traseista” politică Maria Barna, dar și… Cornel Sămărtinean, proaspăt dez-autosuspendat din partid, chiar cu o zi înainte de votul din BPJ:
Senat: 1. Vasile Blaga; 2. Dumitru Dinulescu; 3. Ioan Sas; 4. Longin Popescu
Camera Deputaților: 1. Marilen Pirtea; 2. Ben Oni Ardelean; 3. Liliana Oneţ; 4. Balint Petrescu; 5. Liviu Cocean; 6. Mariana Nagy; 7. Daniela Mariş; 8. Maria Barna; 9. Adrian Colhon; 10. Cornel Sămărtinean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Rever a spus: (septembrie 27th, 2016 at 21:07 )

Deci popONEȚ vrea acasă la ea, la București? Doar asa putem scăpa de ei, se pare. Deci în concluzie avem asa la PNL: Vasile Blaga – Bihor, Benoni Ardelean – Hunedoara, Marinela Pirtea – Bihor, PopONEȚ – București. Peneliști, votați-i, ăștia va va reprezenta.

Dacian a spus: (septembrie 27th, 2016 at 21:17 )

Pe Blaga sa-l ia dracu!

radu a spus: (septembrie 27th, 2016 at 21:41 )

afara cu neleleul din timis! muriti dracului de vinituri!

edi a spus: (septembrie 27th, 2016 at 21:55 )

Succes Lilianei Onet in mandatul de deputat !

vic sergiu a spus: (septembrie 27th, 2016 at 22:20 )

CUM AM SPUS SI MA REPET, ASTIA (pnl tIMIS, CEL PUTIN, LA EI NE REFERIM) SUNT PE ALTA LUME CU ALGORITMUL LOR CU TOT, VA FI SI VA FI SIGUR UN ABSENTEISM PE PARTEA DE DREAPTA, TOTAL, LA ALEGERILE ASTEA CE VIN. EI NU SUNT CONSTIENTI, VA IESI EFECTIVUL DE PARTID AL PNL-PDL, SI FOARTE PUTINI SIMPATIZANTI, GROSUL VOTANTILOR SE VA DISPERSA, ABSENTI, ALDE PMP, ETC.
DECI ROBU SI COMPANIA, VAI DE NOI TIMISOARA, CU BLAGA VOSTRU CU TOT, CU WAN KENOBI, PIRTEA, TOTI PROFITORII.

Diana a spus: (septembrie 27th, 2016 at 22:23 )

Un vot de cacao, tu ca om politic cum sa pui asa oameni pe locurile senat 1 si deputati 1?
Votez PSD

Raluca a spus: (septembrie 27th, 2016 at 22:26 )

Liviu cat este el de badaran tot va prinde ca a mancat de pe jos cat a fost mic si de la bataia care a luat-o in complex cu usa de la masina clar a prins succes ca sa mearga in parlament dupa ce Dumnezeu sa il ierte pe Ciobanu care i-a dat jet de pe liste si a prins de mila un post!

Anda a spus: (septembrie 27th, 2016 at 22:29 )

Onet care este femeia judetului a reusit sa ajunga pe lista deputatilor. Te speli si pleci mai departe

Folică a spus: (septembrie 28th, 2016 at 03:36 )

În 2016 oferta electorală a PNL/PSD a rămas aceeași: personaje cu dosare penale, politruci aflați la al 2-lea sau al 3- lea mandat care nu au făcut nimic pentru a îi ajuta pe timișeni.
Ca independent, în Parlament voi continua să susțin proiecte în interesul cetățenilor din Timiș.

blue a spus: (septembrie 28th, 2016 at 08:35 )

Si totusi ce cauta Obi Wan pe lista?

gogu a spus: (septembrie 28th, 2016 at 09:28 )

au aparut postacii psd.sa vedeti lista psd acolo penali si borfasi

anteconbega a spus: (septembrie 28th, 2016 at 10:02 )

Domnule Gogu, nu cred că e vorba numai de postacii PSD, că şi la ei lista e caraghioasă. Dobra pe locul I la Cameră, e ceva fabulos! Individul nu a făcut nimic patru ani când la conducerea C.J. Timiş erau numai PSD-işti, o să facă acum rahatul praf la Bucureşti. Dar ăsta-i Feri Boldea… La PNL e şi mai şi. Vasile Blaga e drumeţ la DNA (Vama bihoreană îl mănâncă, o ştie SRI-ul de ani buni, dar văd că nu se grăbeşte.) Pui tu pe listă un no name în politică la Senat, Dinulescu, şi un primar de comună cu două-trei mii de locuitori, Sas de la Pişchia. Pentru câteva voturi baptiste, Robu l-a sacrificat fără nici un scrupul pe Marian Vasile. Cocoţezi pe locul I la Cameră un cochetant pesedist, Marinel Pirtea, care e fost şi bibilitor pedist pe vremea lui Ostaficiuc! S-a spart în cioburi PNL Timiş! Dacă primarii uniţi ai lui Dănuţ Groza (Sannicolaul e un model de orăşel elegant) se unesc, adună zeci de mii de voturi şi îşi vor putea împune un reprezentant în Parlament. În rest, mulţi liberali bătrâni vor vota echipa lui Clotilde. Robu a reuşit să facă ce n-a făcut nimeni din 1990 şi până azi: a belit total PNL-ul timişan. I-au mai rămas vaporaşele şi nici alea…

birlic a spus: (septembrie 29th, 2016 at 11:58 )

Asta cu candidatul celor 20 de primarii liberale anti-Robu nu e o idee rea!

anteconbega a spus: (septembrie 30th, 2016 at 10:17 )

Iaca, primarii rebeli au un candidat propriu! PNL Timiş a pierdut cu Popoviciu in fruntea listei la locale, pierde acum şi cu Popoviciu independent. Pierde voturi, din prostia Robului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top