Categories: Partide

Marian Munteanu il vrea pe Radu Golban deputat de Timis

Un candidat pentru parlamentarele din 11 decembrie este sigur, cel puțin pentru moment, în Timiș. Alianţa Noastră România, partidul fondat acum câteva săptămâni de Marian Munteanu, a decis că-l va plasa în fruntea listei pentru Camera Deputaților pe Radu Golban.

Fără să fi anunțat înființarea filialei Timiș a partidului sau măcar câteva nume sonore care să fi aderat la acesta, Alianța Noastră România, înființată de Marian Munteanu, a decis să facă totuși un prim pas pentru a-și face simțită prezența. Astfel, partidul a decis să-l nominalizeze pe Radu Golban la o candidatură la Camera Deputaţilor în judeţul Timiş. „Născut în Timişoara, în 1973, Radu Golban a emigrat împreună cu familia în Germania în 1988, iar din anul 2003 locuieşte în Elveţia. Este absolvent al Universităţii Albert-Ludwigs din Freiburg, Germania, Facultatea de Filozofie, specializarea Politică ştiinţifică şi drept, promoţia 2000, absolvent al Programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveţia, promoţia 2002, absolvent al programului doctoral al Universităţii de Vest din Timişoara, titlul de doctor fiind obţinut în 2008 (…) A realizat proiecte de cercetare şi a predat la Universitatea de Vest din Timişoara, fiind autor a cinci cărţi şi a peste 20 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste cunoscute din întreaga lume (…) Alianţa Noastră România informează întreaga opinie publică asupra nominalizărilor politice pe care le-a decis pentru ca, din timp, cetăţenii să poată studia biografia candidatului, iar atunci când îl votează să fie în deplină cunoştinţă de cauză”, precizează, într-un comunicat, cei de la Alianța Noastră. Radu Golban este cel care a descoperit o datorie de 19 miliarde de euro a Germaniei către România și, în 2013, a fost concediat de la Universitatea de Vest. La vremea respectivă, Golban era de peste 11 ani profesor asociat la UVT, iar Consiliul Departamentului de Ştiinţe Politice ar fi motivat decizia excluderii lui prin faptul că „nu doreşte colaborarea cu această persoană, pentru articolele scrise în presă împotriva Germaniei”. În 2014, Radu Golban s-a înscris în PRM, iar în 2015 a „migrat” către PSRO, partidul înființat de Mircea Geoană, și a fost vicepreședinte al acestei formațiuni.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

9 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

14 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

14 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

17 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

18 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

18 ore ago