Organigrama CJ Timis se pregateste de votul in plen

Noua organigramă a Consiliului Județean Timiș a fost avizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) și va fi discutată, în această săptămână, în comisiile CJ. Ea va fi votată în plenul din 30 septembrie. În total, sunt 247 de funcții în aparatul de specialitate al instituției.

cjt

o-noua-organigrama a fost, de la bun început, pe lista de schimbări vizate de președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu. Ea a fost repede întocmită și trimisă spre avizare la ANFP, astfel că începutul toamnei va aduce, cel puțin teoretic, un nou mod de lucru în instituție. Este vorba despre reorganizarea unor direcţii și servicii, precum și despre desființarea altora. „Am constatat următoarele: necesitatea stabilirii şi coordonării atribuţiilor în mod unitar, eliminarea discontinuităţilor, a suprapunerilor și/sau a paralelismelor în mai multe structuri organizatorice; rezultatele slabe obţinute în accesarea de fonduri externe nerambursabile; organizarea şi funcţionarea activităţii privind drumurile judeţene a rămas la nivelul anului 2001, necesitatea îmbunătăţirii şi eficientizării activităţilor privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean şi a serviciilor publice de interes judeţean, prin crearea unor structuri cu atribuţii unitare şi complementare, precum şi asigurarea unui nivel de decizie unitar şi consecvent; necesitatea creării unor structuri distincte de monitorizare şi control care să asigure punerea în aplicare cât mai fidelă a activităţilor desfaşurate”, se arată în referatul proiectului de CJ privitor la noua organigramă.

Vor fi desființate, astfel, Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş şi Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială Timiş (ADETIM), urmând ca activitatea, patrimoniul și personalul acestora să fie preluate de noile structuri. Președintele Sorin Grindeanu va avea în subordine directă compartimentul Administrator public, Biroul Audit Public Intern, Serviciul Relaţii Externe, Direcția Organizare și Control, nou înființată, și Direcția Generală de Dezvoltare, de asemenea nou înființată prin reorganizarea Direcției Investiții și Managementul Proiectelor şi preluarea atribuţiilor specifice, respectiv a personalului aferent din cadrul ADETIM. Vicepreședinții vor răspunde de Direcția Generală Economică, Direcția Generală de Patrimoniu, Direcția Generală Tehnică și Arhitectul Șef. Conform declarațiilor lui Sorin Grindeanu, primele două vor fi în subordinea lui Traian Stancu, iar celelalte, în cea a Roxanei Iliescu. Secretarul Dănuț Ardelean va răspunde de Direcția Administrație Publică Locală, dar și de Compartimentul Asistenţă Juridică Consilieri Judeţeni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (septembrie 22nd, 2016 at 11:06 )

Doros, seful Directiei Prestari Servicii din C.J. Timis, l-a pus la punct pe presedintele Grindeanu. Adica, Directia nu se desfiinteaza pur si simplu, ci se transforma in Serviciul Prestari Servicii. Chestie care e chiar amuzanta, cum ar veni sa i te adresezi lui Doros cu Traitii domn sef serviciu! Sau mai scurt, la chelneri: Sefuu! Desclasificant. Umilinta. Grindeanu procedeaza duur cu adulatorii fostului presedinte Bojin. Nu iarta nici un tzucalar. Bravo Sorine, asa ai facut si cu Raducanu. Ilie te iubeste.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Top