Terasa de la Muzeul Satului, autorizatie ilegala de la primarie! Asta sustine Inspectoratul in Constructii

Povestea terasei de la Muzeul Satului Bănățean continuă. Consiliul Județean Timiș a solicitat Inspectoratului în Construcții să verifice legalitatea unei autorizații de construire emise, în 2015, de Primăria Timișoara, iar concluzia duce… în instanță. ISC a cerut prefecturii să anuleze actul în contencios.

restaurant

Corpul de control al președintelui CJ Timiș a făcut, în luna iunie, o verificare la Muzeul Satului, unde a constatat un lucru interesant legat de terasa construită aproape de intrare. „Concluziile controlului ne-au determinat să ne adresăm instituțiilor statului. Am trimis la Poliție tot ce am considerat că e în afara legii la Muzeul Satului Bănățean. Vorbim de celebra terasă care a început în 2009, dintr-o dorință aprobată de a fi un spațiu temporar, pe durata verii. În timp, acea construcție s-a transformat într-una definitivă”, declara președintele CJ, Sorin Grindeanu. Anul trecut, Primăria Timișoara a emis o autorizație despre care Grindeanu spunea că este ilegală, atâta timp cât nu a fost solicitată de CJ, proprietarul terenului. Primarul Nicolae Robu le-a cerut explicații angajaților din subordine. „În eventualitatea că autorizația a fost emisă fără respectarea legii, vă rog să întreprindeți cu celeritate demersurile de anulare a ei și să-mi faceți cunoscute persoanele culpabile pentru ajungerea într-o astfel de situație”, scria în nota internă din 28 iulie, adresată Direcției de Urbanism și Secretariatului General.

Între timp, la cererea CJ, Inspectoratul în Construcții a verificat actul emis de municipalitate. „Urmare a adresei dumneavoastră (…) prin care solicitați verificarea legalității emiterii de către primarul municipiului Timișoara a autorizației de construire nr. 1683/03.11.2015, emisă pentru imobilul situat în Timișoara, str. Avram Imbroane nr. 31, incinta Muzeului Satului Bănățean (…) s-a constatat că aceasta a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale. Având în vedere cele constatate, în aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 50/1991, IRC Vest a sesizat Instituția Prefectului Timiș, în vederea anulării acesteia de către instanța de contencios administrativ”, se precizează în actul semnat de inspectorul șef regional Adrian Gârleanu.

De cealaltă parte, primarul Nicolae Robu spune că subordonații săi au ajuns la altă concluzie. „Aparatul de specialitate al primăriei susține că autorizația a fost dată în legalitate, cu mențiunea unei erori materiale în ceea ce privește nominalizarea Muzeului Satului și cu precizarea că jardinierele conexe construcției în cauză nu pot face obiectul intrării în legalitate, fiind realizate pe domeniul public și, pe cale de consecință, impunându-se demolatea lor. În ceea ce mă privește personal, nu mă pot pronunța, pentru asta am un aparat de specialitate, pentru asta a prevăzut legiuitorul un aparat de specialitate, ca să gestioneze tehnic – subînțelegând prin asta inclusiv juridic – diversele probleme de specialitate. Un primar devine vinovat în momentul în care impune ilegalități, nu când, cerând cu insistență ca tot ce se întâmplă să fie legal, aparatul de specialitate comite greșeli, cu voie sau fara voie”, a precizat, pentru deBanat.ro, edilul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu restaurantul care funcționează bine mersi în continuare. Acesta se află în proprietatea firmei SC Cool & Beer SRL, administrată de Tiberiu Penescu, implicat și în dosarul spațiilor comerciale de la Aeroportul Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top