Numai Blaga?

S-a chinuit un sfert de veac să ajungă mare mahăr în politică și s-a prăpădit într-o dimineață. DNA anunță declanșarea urmăririi penale, patru ore mai târziu se face anunțul că Vasile Blaga își dă demisia din funcția de copreședinte al PNL, iar Nicolae Robu la Timișoara află rapid că senatorul de Deta nu mai candidează pentru un nou mandat. Punct. O viață de politician demontată în câteva ore. Stați așa, nu-l plâng pe „Buldog”, e clar că omul și-a făcut-o cu mâna lui, dar nu mi-aș fi închipuit că așa ceva este posibil în România. V-ați imaginat o astfel de scenă la PSD? Instanța anunță condamnarea unui mare lider. Vorbim de condamnare definitivă, cu suspendare, nu de pornirea urmăririi penale, ca la Blaga. Bun, și?

E vorba de o sentință în cazul Dragnea. La PSD de-abia atunci ajungi om politic cu adevărat, când ți se comunică începerea urmăririi penale. Dacă e mai grav, colegii parlamentari pot veni să protesteze în fața Parchetului. Sondajele de opinie interne arată că ăla nu e gospodar care nu fură câte ceva în timp ce muncește pentru binele comunității care l-a votat. Ce dacă a furat? E o manevră politică, e mâna lui Soros. La Blaga a mers ușor, ceea ce nu-l disculpă pe fostul pedelist, dar aruncă totuși o altă lumină asupra fenomenului.

Hai să ne uităm spre alți doi parlamentari de Timiș, tot liberali. Când s-a vorbit de integritate în PNL și interdicția de a candida dacă ești „vânat” de DNA, deputatul Alin Popoviciu ce-a făcut? A venit cu tot felul de interpretări de unde ar fi reieșit că nu are nicio treabă cu munca procurorilor. Subiectul s-a mai limpezit după ce DNA a emis un comunicat de presă, în care se spunea despre „tandrețurile” dintre învinuit și magistrați. Prea târziu, că listele au fost făcute, astfel ca dl Popoviciu să caute mărirea la președinția Consiliului Județean Timiș. Mai recent, deputatul Cornel Sămărtinean ar fi candidat, dar voia să aibă și obrazul fin de penelist anticorupție. Astfel că a făcut un pas în spate din cauza unui dosar penal.

Când Cornel Sămărtinean a aflat că probele audio au dispărut de pe masa procurorilor ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, să vezi iureș. Totul era o chestiune tehnică, pe acte. Nimic cu conotație morală. Puteai să ai și mortul în mașină, că dacă polițistul ți-a deschis portbagajul fără mandat, țac-pac, gata cu probele. Când am auzit că omul vrea să revină în politică, poate chiar pe listele parlamentare, mi-am zis imediat că lui Sămărtinean i s-a făcut o nedreptate, iar acum vreo instanță l-a reabilitat, spălat, tuns și frezat. Sanchi. Omul dacă a făcut vreo nefăcută, asta e, nu se vede pe obraz, important e să nu fie probe, iar integritatea e ca nouă, ce sula calului în vârful dealului!

Dar candidați cu probleme penale vom mai avea pe liste în Timiș, chiar fără Blaga, Sămărtinean sau Alin Popoviciu. Și nu oriunde, ci în partidul marelui luptător anticorupție (răzgândit între timp) Traian Băsescu. Plus o importantă incompatibilitate pe lista social-democraților, mari favoriți în alegerile din această toamnă. Aș reveni la Blaga. Ce i se reține dumnealui de către procurori? Că ar fi adunat fraudulos bani pentru partid. În ce an? Alegerile din 2008-2009. Cine s-a ales atunci cu acești bani? Pedeliștii eligibili și șeful statului, Traian Băsescu. Nu știu dacă exact din acei bani, dar dacă procurorii zic că banii au fost pentru partid, de ce să plătească numai colectorul?

Ce sunt cei care au intrat cu toții în parlament, în consilii locale sau județene din acești bani? Moralmente vorbind, căci nu ajungeau 700.000 de euro pentru toată țara. Dar chiar așa, de ce să plătească numai cel ce adună banii? În PSD nimeni nu a fost „agățat” de DNA că a adunat la pușculița partidului? Să fim serioși! M-aș bucura să văd un pas în spate și din partea „complicilor” care-au beneficiat la acea vreme de activitatea „grupurilor de criminalitate organizată”, denumire eufemistică pentru unele partide. Unde e solidaritatea de altădată?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Top