Robu si Popoviciu, santajul si secretariatul

Se știe: joi seara, în ședința BPJ al PNL Timiș, președintele Nicolae Robu, apelând la atribuțiile sale, l-a înscăunat pe (încă) deputatul Alin Popoviciu pe funcția de secretar general al organizației. Și asta, după câteva zile în care, palpitând de emoție, Robu anunța că joi va face o declarație extraordinară și surprinzătoare totodată.

robu popoviciu

Cu toate că știrea era deja deconspirată în unele medii, cam toată lumea a rămas mască în momentul în care Alin Popoviciu a fost uns pe cea de-a doua funcție din organizație. Fie, a treia, că ar mai fi și prim-vicepreședintele Dan Popa, care este însă e tot mai absent de la treburile organizației. Surpriza acestei mutări n-a fost dată de faptul că PNL Timiș a pierdut alegerile locale pe mâna lui Popoviciu, lucru de care s-a plâns inclusiv Robu. Nici de faptul că noul secretar general mai are probleme penale. Și nici măcar de faptul că, în trecut, cei doi s-au gratulat cu cuvinte deloc dulci. Astfel, Robu spunea despre Popoviciu că e „nermenic”, „circar” sau„nesimțit”. Nu mai puțin adevărat este că și Robu, în viziunea lui Popoviciu, era „șpăgar” și „nebun”. Dar fiecare om are dreptul la „reevaluări”, fiindcă doar despre bou spun unii c-ar fi consecvent. Problema e însă alta, nu „amabilitățile” din trecut. Deși, într-o societate cât de cât decentă, nu poți să treci peste astfel de epitete.

Lucrul cu adevărat grav este că, în ultima perioadă, Popoviciu a făcut un șantaj pe față la filială și, implicit, la Robu. Cum s-a produs acest lucru? Simplu, Popoviciu strângea semnături pentru o candidatură independentă. Plus că a negociat propria susținere cu mai mulți primari liberali. Mai mult, înainte ca protectorul său, Vasile Blaga, să fie lovit în aripă de DNA, același Popoviciu făcea presiuni la primarii PNL. Astfel, invocând o înțelegere cu Blaga, Popoviciu le spunea că, dacă 20 dintre ei îi dau semnături de susținere, va fi pus pe lista de candidați a PNL Timiș. Și asta în timp ce Robu vorbea că Popoviciu e scos definitiv de pe listă.

În acest timp, Popoviciu lansa zvonuri că are de partea sa nenumărați primari și mai multe mii de semnături de susținere pentru o candidatură independentă. Fals! În spatele lui dacă mai erau vreo doi primari. Dar Robu a luat plasă încă o dată, lăsându-se fraierit că Popoviciu poate disloca o halcă importantă din filială. Ca atare, de teamă de-a nu pierde o parte din organizație – și asta ,după demisiile mai multor primari – a cedat la șantajul deputatului și l-a pus într-o funcție extrem de importantă. Repet însă, nu mai exista niciun risc, Popoviciu nemaiavând susținere. Or, toată lumea știe că nu se negociază niciodată cu teroriștii și șantajiștii. Numai Robu pare să nu fi aflat acest lucru. Plusând puțin, capitularea imediată a lui Robu în fața șantajului lui Popoviciu poate explica și alte lucruri sensibile și totodată extrem de bizare. Ca de exemplu, că în jurul lui Robu gravitează indivizi extrem de dubioși, cu maniere de pitecantropi. Iar primarul-președinte se face că nu vede.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dinel a spus: (octombrie 9th, 2016 at 12:45 )

Personajele din imagine chiar nu inteleg ca electoratul nu mai poate fi pacalit cu amagiri,minciuni si aparente.

anteconbega a spus: (octombrie 10th, 2016 at 12:48 )

O solutie pe care si fostul USL ar fi socotit-o desteapta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top