S-a lansat USR la Timisoara: inca nu are candidati, dar ar vrea 15% din voturi

USR Timișoara există, în sfârșit, și oficial! Cu trei săptămâni înainte de depunerea listelor de candidați, timișenii sunt doar în faza de discuții, dar și-au stabilit o țintă electorală. Totul va depinde însă de cât de multă lume va ieși la vot.

usr

Uniunea Salvați România Timișoara s-a înființat în 19 septembrie și se pregătește de alegeri. Cu un președinte, Luminița Dolângă, profesor de tehnologia informației la o școală celebră în Timișoara și mulți „calculatoriști” în formula de conducere, oamenii lui Nicușor Dan recunosc că le va fi greu la parlamentarele din decembrie. „În sondajul nostru suntem la 10%, suntem pe un trend crescător, dar nu ne îmbătăm cu apă rece. Scopul nostru este să consolidăm acest loc trei și să jucam un rol foarte important în formarea noului guvern. Am lansat și programul USR, care este, de fapt, un set de priorități pe care le vom susține dacă noul guvern va avea sprijinul nostru. Acesta conține mai multe lucruri importante, printre care combatarea corupției și transparența. Orice om care vrea să afle un lucru despre administrație trebuie să poata accesa acest lucru în câteva minute. Vorbim și despre reindustrializarea României. Poate sună un pic exagerat, dar România poate deveni lider mondial în industria IT”, spune Cristian Ghica, vicepreședinte național al USR.

Luminița Dolângă, președintele USR Timișoara, spune că a intrat în USR pentru că „e nevoie de noi în politică, pentru a genera schimbarea pe care o așteptăm de 26 de ani”. Conform acesteia, o țintă de 15% în Timiș la alegerile din 11 decembrie este una realistă. „Cea mai mare dorință a noastră este să iasă lumea la vot. Ne dorim să nu mai fim pe poziția cea mai joasă a prezenței la vot (în Timiș – n.r.) și vom încerca să ajungem la cetățeni cu mesajul acesta (…) Suntem asaltați de telefoane, oamenii vor să semneze pentru USR”, a declarat Dolângă. Ca să poată participa la alegeri, USR are nevoie mai întâi de 200.000 de semnături. „Până joi dimineață erau 85.000, dar sunt foarte multe în amonte, urmează să vină (…) E foarte greu de centralizat aceste semnături, dar nu-mi fac griji că nu le vom putea strânge la timp”, explică Cristian Ghica. În Timiș au fost adunate, până acum, cam 5.000 de semnături, din cele 10.000 pe care și le-a propus filiala. O listă de candidați nu există în acest moment. „Suntem în discuții, fiecare membru din biroul local aducem propuneri și încercăm să găsim oameni. Nu avem o lista finală, abia începem lista provizorie”, a spus, la rândul lui, Ionuț Vețan, vicepreședinte USR Timișoara. Candidații din Timiș vor fi anunțați în jurul datei de 20 octombrie, iar oamenii lui Nicușor Dan nu au vrut să spună dacă sunt în discuții cu personalități locale, care eventual ar putea trage în sus lista.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Indira a spus: (octombrie 7th, 2016 at 19:38 )

Am votat PNL din 2000 incoace. Din decembrie, stop! ALDE sau USR, spre astia ma indrept cu votul. Ca liberali trebuie sa inghitim prea multe broaste deja.

daniel a spus: (octombrie 7th, 2016 at 19:53 )

Succes USR si sa nu ne dezamagiti cum au facut PNL -isti care acum se cearta pe nominalizari si impuneri de la centru.

blue a spus: (octombrie 8th, 2016 at 08:10 )

Ma bucur ca exista alternativa. Sper ca cei care vor sa voteze PNL doar ca sa nu castige PSD, sa se gandeasca de doua ori inainte.
Multa bafta.

anteconbega a spus: (octombrie 8th, 2016 at 08:35 )

Ar fi o oportunitate…

bla a spus: (octombrie 8th, 2016 at 12:49 )

Sa consideri ALDE o alternativa viabila… asta inseamna sa nu ai habar de politica. Un apendice PSD-ist cu un presedinte absolut sinistru.

Dedea a spus: (octombrie 8th, 2016 at 15:03 )

Eu spun ca Tariceanu este unul dintre putinii politicieni de varf din România care are un discurs articulat, logic, inspirat de practica europeana a drepturilor omului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top