Scandal la PMP: Raducanu cheama UNPR-istii „sa vada ce e de facut cu fuziunea”

Ape deloc liniștite la PMP! Conform presei centrale, deputatul de Timiș Ion Răducanu își cheamă vechiii colegi de la UNPR să ia atitudine împotriva felului în care s-au făcut listele pentru parlamentare, pentru că, susține el, nu ar fi fost respectate condițiile fuziunii.

raducanu-pmp1

Teoretic, lucrurile sunt clare la PMP, listele sunt stabilite, iar partidul lui Traian Băsescu se pregătește de alegerile parlamentare. Practic însă, susțin jurnaliștii de la stiripesurse.ro, scandalul mocnește la „populari”, pentru că o parte dintre vechii „progresiști” sunt nemulțumiți de felul în care au fost repartizate locurile eligibile. Capul revoltei ar, conform sursei citate, nimeni altul decât președintele PMP Timiș, deputatul Ion Răducanu, fost UNPR. Acesta ar fi trimis un SMS vechilor săi colegi de partid, pe care îi cheamă la o discuție despre viitorul lor politic. „Mă simt obligat să vă informez ca, în urma reuniunii desfășurate ieri la sediul central al PMP în prezența conducerii executive, s-au stabilit primele poziții pe listele de candidați la fiecare județ în parte. Datorită unor aranjamente subiective și rău voitoare făcute de o grupare din jurul lui Eugen Tomac, principiul de bază al fuziunii nu a fost respectat. De aceea, sunt încă situații în care colegii noștri au rămas în afara listelor. La aceasta se adaugă și multiplele neînțelegeri apărute la nivelul multor organizații, între PMP și UNPR. În aceste condiții, consultându-mă cu peste 40% dintre colegi, consider că este bine să ne întâlnim luni la parlament, la ora 12, la sala grupului UNPR, et 1M, într-o reuniune a Com Ex Național, care există încă, și să decidem împreună ce este de făcut în legătură cu această fuziune”, scrie în mesajul semnat „vicepreședinte UNPR Ion Răducanu”.

Nemulțumirea lui Răducanu ar fi pornit de la felul în care au fost adoptate listele pentru Timiș. El este primul la Camera Deputaților, în timp ce la Senat prima poziție îi revine lui Titu Bojin. Ambii provin din fostul UNPR. Pe locul al doilea de la Deputați ar fi Marius Dugulescu, fost deputat PDL, actual consilier local PMP, care a candidat, în iunie, și la Primăria Timișoara, la fel ca și Ion Răducanu. Dugulescu a obținut exact 4.130 de voturi, ceea ce înseamnă un procent de 5,26%, în timp ce actualul său șef de partid a adunat doar 1.543 de voturi. Jurnaliștii de la stiripesurse.ro susțin că Răducanu nu l-ar fi vrut sub nicio formă pe consilierul local pe poziția a doua la Camera Deputaților și de aici s-ar fi iscat scandalul. În Timiș, un alt om de bază din vechiul PMP, controversatul consilier județean Dorin Cândea, s-ar fi supărat și el că nu a prins loc eligibil pe liste și s-ar fi mutat, cu arme și bagaje, cel puțin din punct de vedere politic, în județul Ilfov.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Cetateanul a spus: (octombrie 20th, 2016 at 22:56 )

… mare om politic Raducanu asta, nulitate de oltean frustrat Acuma 4 ani ducea 10 autobuze cu oameni la Alba Iulia ca sa strige jos basescu, acum e mare pmp ist. Va lua iar vreo 1500 voturi. Oricum sa stea toti linistiti ca nu fac 5% in veci ! Nu cu asa penali exclusi pana si de psd !

Basist adevarat a spus: (octombrie 21st, 2016 at 01:21 )

Ce tupeu de comunist are, deci dupa ce UNPR ul a ingenunchiat fostul PMP si si a adjudecat primele 2 pozitii pe liste tot ei sunt nemultumiti? Incredibil! Dugulescu trebuia sa fie primul la deputati si nemernicul asta i a luat locul si nu l vrea nici pe locul 2? Raducanu de cand e el a luat doar 1% acum alaturi de Bojin a facut scorul vietii lui si a luat 1,8% iar contracandidatul lui Marius Dugulescu a luat de 3 ori mai multe voturi la locale, deci despre ce vorbim? Un ordinar comunist cu care PMP se duce pe apa sambetei!

anteconbega a spus: (octombrie 21st, 2016 at 08:32 )

Bojin, Preşedinte, Răducanu, prim ministru! Hai UTA!

Dom' Semaca a spus: (octombrie 21st, 2016 at 08:44 )

Sa avem grija sa nu ne aresteze tov. Raducanu.
Mare om, mare caracter. Se zice ca oamenii cu buze subtiri sunt oameni rai. Asta nu are buze deloc.
Sa speram ca nu va mai intra in parlament nici gunoiul asta, nici tractoristu’ sef.
hic

tinel a spus: (octombrie 21st, 2016 at 09:45 )

Raducanu are buze, dar le pastreaza-n portofel.
Le foloseste numai la ocazii speciale.

robu a spus: (octombrie 21st, 2016 at 13:10 )

Scorul vietii lui 1,8% hahaha … Pai daca ajunge Raducu sa faca 2% pai cred ca face scandal deja sa fie numit PRIM MINISTRU la tupeul si nesimtirea lui de oltean… Buna echipa de scursuri, Bojin si lingaul asta de oltenas, bravo Basescu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Top