Daniel Funeriu vede doi viitori ministri pe listele de candidati din Timis

Marilen Pirtea (PNL), ministru al Educației, și Cătălin Drulă (USR), titular la Tranporturi. Acesta este pronosticul fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, despre doi candidați din Timiș. Funeriu crede că PNL va fi pe primul loc la nivelul județului, iar ALDE nu va trece pragul electoral. El mai spune că Nicolae Robu își joacă viitorul politic la aceste alegeri.

robu cu funeriu2

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, candidat PMP la alegerile parțiale din 2014 în Timiș, face pe blogul personal o analiză a scrutinului parlamentar din 11 decembrie. El vizează doar alegerile din Timiș, afirmând că se simte obligat să scrie despre acest județ „din respect pentru cei 17% care mi-au acordat votul”. Menționând că nu va mai ocupa o funcție publică în România, Funeriu face și o predicție vizavi de modul în care vor fi distribuite mandatele, mizând însă și pe două nume de viitori miniștri dintre candidații din Timiș. El crede că rectorul UVT, Marilen Pirtea, locul I la Camera Deputaților din partea PNL, n-ar avea contracandidat pentru funcția de ministru al Educației. În același timp, titular la Ministerul Transporturilor va fi Cătălin Drulă, locul I la Camera Deputaților din partea USR, pe care-l Daniel Funeriu îl consideră un specialist desăvâșit, menționând că acesta a condus de facto ministerul și pănă acum.

În ceea ce privește împărțirea celor zece mandate de deputați, Funeriu crede că patru vor reveni PNL, trei la PSD, în timp ce PMP și USR vor primi împreună trei mandate. Fostul ministru al Educației crede că ALDE nu va intra în Parlament, iar UDMR va intra, dar nu va avea parlamentar în Timiș. Potrivit pronosticului lui Funeriu, vor fi deputați de Timiș Marilen Pirtea, Ben Oni Ardelean, Pavel Popescu și Liliana Oneț, din partea PNL, Călin Dobra, Alfred Simonis și Adrian Pau, de la PSD, Cornel Sămărtinean, de la PMP, și Cătălin Drulă, de la USR. Ultimul loc de deputat va fi disputat de Marius Dugulescu (PMP) și Radu Lupan (USR), crede Funeriu. La Senat, două mandate vor fi luate de PNL, în timp ce PSD și PMP vor lua câte unul, mai spune fostul ministru. Funeriu adaugă însă că, la fel de bine, un loc la Senat l-ar putea lua USR, dar îl preferă pe Radu Șumălan de la PMP. Ca atare, senatori de Timiș ar fi Alina Gorghiu și Claudiu Buciu, de la PNL, respectiv Eugen Dogariu, de la PSD.

Daniel Funeriu are câteva cuvinte și despre președintele PNL Timiș, Nicolae Robu. „Dl Robu, poate fără să își dea seama, își joacă viitorul politic: dacă scoate un scor bun, va fi propulsat printre liderii PNL care contează la nivel național, visul secret al activului primar al Timișoarei. Un scor slab îl va fragiliza în sânul organizației, unde și așa se vorbește pe la colțuri de o anumită megalomanie. Pretind că îl cunosc bine și aș vorbi mai degrabă despre o formă de supra entuziasm, proporțional cu simțul puterii, dar în cazul unui rezultat mai slab decât la locale nu cred că dușmanii îl vor ierta. Pentru el, așadar, e ca la poker: all in”, mai arată Funeriu, dând dovadă că n-a pierdut deloc contactul cu viața politică din Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

John Doe a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 13:32 )

Dl. Robu poate sa isi bage viitorul politici in fund, viitorul lui in politica este compromis datorita realizarilor de pana acum. Marilen vine tare din urma, ca elev de-a lui Robica stie ce sa ne spuna in campania electorala, ceea ce nu stie sa ne spuna este de ce are un salariu astronomic si ce urmareste de fapt.

anteconbega a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 16:02 )

De ce nu Premiul Nobel pentru alchimie gogonată lui Dani Funie şi Premiul Puliţă pentru zmuceală lui Robu?

Alin a spus: (noiembrie 14th, 2016 at 17:28 )

Cred ca Timisoara se v-a trezii si nu v-a vota PSD ,la fel ca tot judetul Timis.Procentul USR poate ajunge la 20 % in Banat pt. ca au program bun ,pacat ca nu sunt promovati mai mult in mass-media!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top