Oficial le merge bine: averea fratilor Cristescu a crescut in ultimul an

E tot mai greu să ajungi în topul celor mai bogați oameni din România: pentru ediția din acest a topului revistei Capital, pragul minim al averii a fost de 20-21 milioane de euro, față de 16-18 milioane, la ediția precedentă. Emil și Marius Cristescu își păstrează locul în clasament, cu o avere în creștere.

cristescu

Bogaților României le merge tot mai bine: conform datelor din Top 300 Capital, averea totală a acestora a crescut cu peste patru procente față de ultimul an și a ajuns acum la 21,69 miliarde de euro. Sunt aproape 50 de oameni de afaceri care „prind” pentru prima dată acest clasament, și asta în condițiile în care pragul minim al averii care permite ocuparea unui loc în top a crescut cu 20%. Cel mai bogat român este, în continuare, Ion Țiriac, a cărui avere a crescut cu 8,3% față de ediția precedentă a topului. El este urmat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, și ei în creștere, și Ioan Niculae, cu o avere în scădere. Timișorenii Emil și Marius Cristescu ocupă același loc ca și anul trecut – 7, și ei pe trend ascendent. Sectoarele economice în care s-au înregistrat creșteri au fost comerţul, IT-ul, transporturile şi serviciile, dar și afacerile din agricultură. Ca o curiozitate, unui angajat cu salariu mediu net i-ar trebui exact 3.665 de ani, pentru a prinde ultimul loc din Top 300! Mai multe detalii despre top găsiți aici.

Top 10 cei mai bogați oameni din România

1. Ion Țiriac: 1,6-1,65 miliarde de euro
2. Dragoş şi Adrian Pavăl: 920-950 milioane de euro
3. Ioan Niculae: 600-700 milioane de euro
4. Zoltan Teszari: 500-520 milioane de euro
5. Iulian Dascălu: 450-460 milioane de euro
6. Gruia Stoica şi Vasile Didilă: 380-400 milioane de euro
7. Marius şi Emil Cristescu: 350-360 milioane de euro
8. Gabriel Popoviciu: 340-360 milioane de euro
9. George Becali: 280-300 milioane de euro
10. Radu Dimofte: 280 – 300 milioane de euro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 12:23 )

NOW!AU PUS ȘI CHILOȚI DE PE EI!AU SUPRA EVALUAT TOTUL!!DACĂ ÎI SCUTURI NU AU NIMIC!!ĂȘTIA SUNT BOGAȚI CA ȘI DUMNEZEU IISUS SATANA FĂRĂ SPIRIT DE VIAȚĂ ADICĂ AU PIERDUT TOTUL ÎNAINTE DE A AVEA CEVA!!SINGURUL CARE CONTEAZĂ ESTE SPIRITUL MEU INO CARE A CREAT VIAȚA UNDE BOGĂȚIA ESTE A TUTUROR ȘI VIAȚĂ ÎNSEAMNĂ ETERNITATE FĂRĂ MOARTE!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (noiembrie 11th, 2016 at 15:49 )

Cand au ” cumparat ” EMT-ul au spus in sedinta tinuta in cantina fabricii ca au inceput afacerea in 1990 cu 2 sacose la sarbi , sa spuna la mutu …f,tui .

anteconbega a spus: (decembrie 4th, 2017 at 15:33 )

Şi un pic de Baron…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…

Un mare afiş electoral care trebuia să promoveze candidatura lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei s-a transformat într-o imensă sursă de hohote de râs. În loc de Nicolae, pe afiş a apărut prenumele de Gheorghe. Panourile au fost şi montate pe zona de centură a Timişoarei, exact acolo unde Robu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Top