Pare paradoxal, dar PSD se pregateste de opozitie, iar PNL de guvernare

PSD conduce detașat în toate sondajele de opinie și, pe cale de consecință, va trece primul linia de sosire în noaptea de 11 spre 12 decembrie. Dacă și ALDE va reuși să treacă pragul electoral de 5%, PSD are șanse imense să ajungă la guvernare, e drept fără penalii Dragnea sau Ponta pe scaunul de premier. Cel puțin aceasta este poza momentului în confruntarea electorală. Cu toate acestea, PSD, prin acțiunile pe care le face, nu pare a fi convins că poate ajunge la guverrnare. Și mă refer în primul rând la decizia din Parlament de majorare a salariilor, dar și la eliminarea a peste 100 de taxe. Pomeni electorale care n-au nicio legătură cu realitatea. Nu mai discut că, făcându-se înainte de alegeri, se încalcă legislația sau că la număratul voturilor parcă a fost readusă Roberta Anastase.

Or, acest gen de fapte sunt făcute îndeobște de partide care se pregătesc să plece de la guvernare pentru a lua calea opoziției. Pe principiul „după noi potopul” se dă pur și simplu foc la țară. PSD chiar asta face, dând dovadă de un comportament bezmetic, total iresponsabil și de neînțeles. Bine, mai există varianta nesimțirii maxime: „Hai să le închidem gura la fraieri, iar după ce ajungem la guvernare le spunem că nu se poate fiindcă avem moștenire grea de la Cioloș”. Ceea ce denotă o disperare uriașă pentru a ajunge la butoane, adică resurse financiare. Sau a rămâne, fiindcă în teritoriu tot PSD e în fruntea bucatelor. O disperare ticăloasă care îi face să promită lucruri despre care oricine are mai mult de un neuron în cap e conștient că nu se pot realiza.

Nu trebuie să ai doctorat în economie ca să realizezi că nu poți mări lefurile în timp ce reduci impozitele și elimini tot felul de taxe. Da, se poate, dar crește inflația, se mărește deficitul bugetar și ne luăm adio de la investiții. (Culmea, PSD vorbește și de investiții în programul său fantezist, printre care și veșnicele opt spitale regionale.) Ca totul să pară realizabil tot felul de vuvuzele PSD-iste, dar și de la ALDE, tot vorbesc că există bani fiindcă a crescut PIB-ul. Numai că PIB-ul nu-i același lucru cu bugetul. Apropo de ALDE, în 2008, când mai avea un gram de responsabilitate, dar își mai dorea și un mandat la Palatul Victoria, după ce a prăduit bugetul pe tot felul de chestiuni populiste, premierul de la acea vreme, Călin Popescu Tăriceanu, s-a împotrivit majorării salariilor dascălilor cu 50%. Legea a trecut atunci prin parlament, a promulgat-o și Băsescu, dar n-a mai fost pusă în aplicare. Fiindcă pur și simplu nu se putea. Asta apropo de populism și iresponsabilitate.

Ce-i drept, nici liberalii nu sunt mai breji, dar au fost ținuți în frâu de președintele Iohannis și premierul Cioloș, pentru a nu juca în bălării hora populismului împreună cu cei de la PSD. (Președinte și premier care n-au mai reușit însă să-i țină pe Falcă și compania în hățuri în privința falsei teme de campanie cu familia tradițională.) Așadar, liberalii ar fi votat și ei cu zece mâini aceste pomeni electorale, dar au fost nevoiți să dea înapoi după ce Iohannis și Cioloș le-au explicat, precum unor copii prinși la furat cireșe, că nu se poate. Și au fost nevoiți să renunțe, dând dovadă, în ceasul al 12-lea, de un gram de responsabilitate. Și cu asta și semnalul că sunt pregătiți să ajungă la guvernare cu Dacian Cioloș pe post de premier. Repet însă, PNL nu prea are un merit că a luat totuși în final calea responsabilității, spre deosebire de PSD, un partid care se tot reformează. Dar numai din gură.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

a1 a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 12:47 )

Prin acest articol intelegem ca orice plan de guvernare, orice propunere si orice campanie electorala a PSD este asimilata cu pomeni electorale, catastrofe, etc. Desi in ultimii ani PSD a curatat mizeria altora, ex. BOC, UNGUREANU (sa nu uitam taierea salariilor si pensiilor, asta a fost dezastru) In schimb cel mai bine ar fi sa ne bazam pe NIMICURI gen PNL (si pe jocurile facute de PDL din spatele cortinei), „nu putem creste salariile”, „nu putem elimina taxe, dimpotriva”, „nu putem construi spitale”, adica cel mai bine este sa ne resemnam si sa ne acceptam soarta, sa ne multumim cu realizarile de pana acum adica NIMIC.

Costel a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 14:22 )

A1 – Daca acasa, din salariul de 1,200 lei ii dai vecinului de tot 500 lei, iti mai raman bani sa platesti cheltuielile la bloc de 900 lei? Cam asa se pune problema si aici, ca sa intelegi despre ce este vorba in articol. De promis nu ne intrece nimeni, ca nu ne doare gura!

Gavril a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 15:33 )

Costel, uite cum vad eu lucrurile, lupta se da intre doua partide, PNL si PSD.
1. PNL-PD – iti promit ca „o sa facem cate ceva, dar nu putem sa marim salariile ca… nu putem, nu putem investi in spitale ca… nu avem bani, nu putem majora salariile pentru ca… un salariu de 1200 este rezonabil, o sa facem totusi ceva, dar trebuie sa ajungem la guvernare”. Cu alte cuvinte, sunt niste caini amabili ce au un cotlet in prespectiva. Foarte dezorganizati, duc o campanie mizerabila cu clipuri regizate si declaratii de tot rasul. La ora actuala PNL este cea mai mare mizerie de la infiintarea partidului.
2. Nu am fost niciodata fan PSD dar: – iti prezinta un plan de guvernare foarte bine gandit si iti explica in cel mai mic detaliu cum totul poate fi posibil – agricultura, sanatate, educatie, etc (vezi site-ul lor)… iti promit ca pot face toate astea, dar mai mult decat atat, si un detaliu extrem de important, au inceput deja – , eliminarea celor 100 taxe si uite lupta pe care deja o duc cu „prietenii” hibrizi PNL pentru cresterea salariilor personalului din educatie si sanatate cu 15% (asta dupa ce la sfarsitul lunii august PNL prin vocea Alinutei, promitea ca va dubla aceste salarii…ciudat)

flo_tm a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 15:49 )

Ino, încă odată arăți cât esti de afiliat (plătit), păcat, ai potențial.

cineva de la Chisoda a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 16:03 )

Democratie fara vot popular nu se poate!
Haideti sa iesim in numar cat mai mare la vot in 11 decembrie.
Daca nu suntem interesati de partide -haideti sa fim atenti la oamenii pe care ii promoveaza , sa-i alegem astfel incat sa guverneze spre binele romanilor si nu cred ca impusii de la Bucuresti stiu sa ne reprezinte cand habar n-au si cauta pe harta, in alte tari , localitati ca Altringen ,Uivar , Masloc…

watchdog a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 18:03 )

Nu prea inteleg de ce atunci cand cresc salariile ia foc tara, iar cand creste profitul unei minoritati de hoti prin asa zisele investitii mergem inainte. Principala menire a oricarui guvern ar trebui sa fie ridicarea nivelului de trai al majoritatii celor care muncesc in tara respectiva. Suntem singura tara din UE in care din masa totala de bani distribuiti catre populatie doar 1/3 reprezinta salarii iar 2/3 profit. in tarile normale, civilizate, dezvoltate, spuneti-le cum vreti raportul este invers. Banii exista in Romania dar intentionat sunt redistribuiti in asa fel incat sa fim la coada Europei in ceea ce priveste salariile.

Banareanul a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 18:18 )

Dragi Banateni si timiseni va rog ca in 11 decembrie sa fim prezenti la vot si nu cred ca meritam ca in primul oras liber de comunism din Romania ca un partid care are radacini din comunism(PSD) ,cu persoane impuse de baroni sa fie o putere in Timisoara si judet .Sincer e o rusine pt. banateni sa nu fim in numar mare la vot iar apoi sa fim nemultumiti de cei din parlament dar nu am fost la vot .Haideti sa votam si cei care pot schimba ceva .Fara a fii vreun membru de partid eu si prietenii votam USR care pot fii raul cel mai mic!

GHITULESCU MARIUS a spus: (noiembrie 15th, 2016 at 18:37 )

Ce articol de doi bani ,nici cum nui bine ,daca da salarii ii campanie electorala ce sa mai spui Domnu Ardeleanu sa vina PNL poate o sa fie mai bine !!

Andrei a spus: (noiembrie 16th, 2016 at 07:28 )

In completarea ta Watchdog as mai spune ca sunt deosebit de mirat de faptul ca preturile la alimentele de baza precum si la celalate porduse alimentare in Romania sunt mai mari sau egale cu cele din Spania, de exemplu. Si cred ca este valabil si pentru alte tari europene. Deci, cum naiba reuseste romanul cu salarii mici sa cumpere ca in Occident? Sau, cum reusesc marile lanturi de magazine sa mentina preturile mai mari ca in Ocident?

anteconbega a spus: (noiembrie 16th, 2016 at 09:30 )

Domnule Marius, de ce să vină PNL? Să vină USR! Că pe ceilalţi i-am tot văzut!

Aspirina a spus: (noiembrie 19th, 2016 at 19:41 )

Stii ceva Banateanule , m-am cam saturat de cliseele astea cu comunistii sau capitalistii , ce vreau eu cand merg la vot , oameni care stiu cum sa faca ca eu sa traiesc mai bine , sa castig mai bine , sa fiu respectat si sa ma bucur de toate serviciile pentru care platesc taxe si impozite …………………..restul sunt povesti (de adormit copiii). Nu voi mai vota cu inima voi vota cu cei care cred eu ca sunt mai aproape de aspiratiile mele ! Apropo nu mai suntem cetatenii „turmentati” ne-am mai trezit si noi , am mai umblat si noi pe ici pe colo , prin America ,prin Europa , nu mai merge cu pixuri sau galeti , cu pungi de plastic sau pantofi de dama !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Top