Categories: Primăria Timişoara

Robu: In doua saptamani dam CJ Timis spatiile cerute in schimbul garnizoanei! Muzeul Revolutiei se poate face

În două săptămâni, Primăria Timișoara va găsi spațiile solicitate de CJ Timiș, iar fosta garnizoană din Piața Libertății va putea începe lungul drum spre transformarea în Muzeul Revoluției. Asta promite primarul Nicolae Robu. Clădirea este în acest moment în administrarea CJ Timiș.


Citește și: Grindeanu, catre primarie: Renuntam la garnizoana, gasiti rapid 1.600 de metri patrati pentru armata

Epopeea fostei garnizoane din Piața Libertății, unde ar urma să fie deschis Muzeul Revoluției, intră într-o nouă fază. Clădirea este, până în decembrie, a CJ Timiș, după care va reveni la Ministerul Apărării Naționale. Acesta ar trebui s-o cedeze Ministerului Culturii, care urmează să investească trei milioane de euro pentru viitorul muzeu. Termenele sunt însă foarte strânse, în condițiile în care CJ este dispus să renunțe la imobil mai repede, dar numai dacă primește de la primărie spații în care să funcționeze diverse asociații și organizații legate de Armată. Acest lucru este stipulat, de altfel, și într-un protocol pe care MApN vrea să-l încheie cu Ministerul Culturii. Sorin Grindeanu, șeful CJ Timiș, a anunțat, în urmă cu două zile, că ar avea nevoie de 1.618 metri pătrați. Adresa acestuia a ajuns vineri la primărie, iar Nicolae Robu spune că lucrurile se vor rezolva foarte repede. Trebuie identificate spațiile și ulterior trebuie emisă o hotărâre de consiliu local prin care acestea să fie cedate către Județ. „Cam în două săptămâni putem să rezolvăm problema. Mulțumesc CJ pentru cooperare, cred că trebuie să ne mișcăm foarte repede, astfel încât cele trei milioane de euro să ajungă la Timișoara, astfel să avem un nou obiectiv în orașul care s-a făcut cunoscut mai mult decât prin orice că aici a început Revoluția din 1989”, spune primarul. Conform acestuia, va exista și o garanție fermă că în fosta garnizoană va fi amenajat Muzeul Revoluției. „Va fi un angajament instituțional, în momentul în care MApN va semna un document cu Ministerul Culturii pe acest subiect. Se va spune limpede că acest imobil va fi cedat pentru realizarea Muzeului Revoluției, de îndată ce va reveni la Ministerul Apărării”, a mai declarat Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

13 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago