Casa Artelor, foarte aglomerata in 2017!

O singură Casă a Artelor e prea puțin! E concluzia la care au ajuns cei de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, care au anunțat deja programul pentru o mare parte din anul viitor. Vor fi peste 100 de evenimente și, spun cei de la Cultură, încă foarte multe au rămas pe dinafară, din lipsă de spațiu.

Galeria Pygmalion, Galeria Subterana, Studio Art, Curtea cu Castan și Kafe Klapka vor fi extrem de solicitate anul viitor. Cele cinci primitoare spații ale Casei Artelor vor fi gazda unor evenimente culturale diverse și foarte interesante: expoziții, lansări de carte, concerte sau spectacole de teatru. În total, peste 100! „În urma apelului de proiecte lansat de noi la finele lunii noiembrie, pe adresa Direcției Județene pentru Cultură Timiș au fost trimise câteva sute de propuneri. Împreună cu specialiști în domeniu am ales în jur de 100. Am avut grijă ca programul de la Casa Artelor să fie unul de calitate, diversificat și tentant pentru public. Din păcate, din lipsă de spațiu au rămas «necuprinse» o mulțime de proiecte interesante care, sperăm noi, își vor găsi loc în programul anilor viitori”, spune Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș.

Program Casa Artelor, în 2017

Galeria Pygmalion

12 ianuarie – 1 februarie: Expoziție personală Josepha Blanchet
1 – 15 februarie: Norma D’Lux (lansare de album și expoziție a grupului Balamuc)
16 februarie – 1 martie: „Arhitectul Ștefan Balș” (expoziție organizată de Uniunea Arhitecților)
2– 22 martie: Expoziție Grup 11
23 martie – 5 aprilie: Expoziție personală Adriana Lucaciu și lansare de album
6 – 19 aprilie: Expoziție Delia și Vlad Corban
20 – 26 aprilie: Expo de colecție
27 aprilie – 10 mai: Exposure 2017
11 – 24 mai: Expoziție personală Pavel Vereș
25 mai – 7 iunie: Expoziție Daniel și Andreea Apostu Teodorescu
8– 21 iunie: Expoziție Nada Stoici
22 iunie – 5 iulie: Expo Memorie culturală (coordonator Smaranda Vultur)
6 – 19 iulie: Expoziție Endre Farkas și Remus Irimescu
20 iulie – 2 august: Expoziție Iftodiu Iulian
31 august – 13 septembrie: Expoziție Oana Stoian
14 – 27 septembrie: Expoziție Marius Leonte
28 septembrie – 7 noiembrie: ArtEncounters
9 – 29 noiembrie: Expo Ilfoveanu
30 noiembrie – 13 decembrie: Expoziție Livia Mateiaș
14 – 29 decembrie: Expoziție Aurel Pătrașcu și Radu Dumitru

Galeria Subterana

1 – 15 martie: Expoziție Florin Arhire
16 – 29 martie: Expoziție Facultatea de Arte și Design (coordonator Adriana Lucaciu)
30 martie – 12 aprilie: Expoziție FotoClub Montan
13 martie – 3 mai: Expoziție Facultatea de Arte și Design (coordonator Rudolf Kocsis)
4 mai – 24 mai: Expoziție Adrian Danciu
1 – 14 iunie: Expo Photo Team România
15 – 28 iunie: Expoziție Adrian Pop
29 iunie – 12 iulie: Expoziție Mihaela Ion
13 iulie – 2 august: Expoziție Teleki Csaba
1 – 13 septembrie: Expo Săvescu Flavian
14 – 27 septembrie: Expoziție Marius Leonte
28 septembrie – 7 noiembrie: ArtEncounters
8 – 22 noiembrie: Expoziție Mihai Surdea
23 noiembrie – 6 decembrie: Expoziție Costin Brăteanu
7 – 29 decembrie: Expoziție Dan Daniel

Studio Art

14, 15, 16 ianuarie : Recital de poezie (Mălina Petre)
19 ianuarie: Recital de poezie peruană
27 ianuarie: Prometeu rău înlănțuit (spectacol de teatru)
5 februarie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
18 februarie: Musical pentru copii (Teatrul Țache)
25 februarie: Musical pentru copii (Teatrul Țache)
26, 27, 28 februarie: Recital de poezie (Mălina Petre)
5 martie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
7 martie: Seară de film european (Fundația Student Plus)
10, 11 martie: Spectacol pentru copii (Asociația Bati)
25 martie: Spectacol de teatru (Brătoiu Alexandru)
31 martie: Spectacol de teatru (Teatru Clasic Arad)
2 aprilie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
5 aprilie: Seară de film european (Fundația Student Plus)
23 aprilie: Ziua cărților
28 aprilie: Spectacol de teatru (Teatru Clasic Arad)
7 mai: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
9 mai: Spectacol pentru tineri (Asociația Culori pentru suflet)
10 mai: Seară de film european (Fundația Student Plus)
13 mai: Spectacol de teatru (Compania D’Arte)
19 mai: Spectacol de teatru (Teatru Clasic Arad)
20 mai: Spectacol pentru copii (Teatrul pe roți, Arad)
27 mai: Spectacol de teatru (Compania D’Arte)
2 iunie: Spectacol de teatru (Teatrul pe roti, Arad)
6 iunie: Seară de film european (Fundația Student Plus)
10 iunie: Spectacol de teatru (Compania D’Arte)
11 iunie – 17 iunie: Expoziție Fundația First
24 iunie: Spectacol de teatru (Compania D’Arte)
25 iunie – 5 iulie: Festival de teatru pentru copii (Asociația Culturală Concept)
7, 8 iunie: Spectacol de teatru (Teatru pe roți, Arad)
20 – 23 iunie: Ceau Cinema
28 iunie: Recital de poezie (Corina Dohanici)
3-9 septembrie: MECEFF (festival de film)
10 septembrie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
1 octombrie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
5 noiembrie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)
3 decembrie: Spectacol pentru copii (Eva Labadi)

Kafe Klapka

9 – 22 februarie: Expoziție Ancuța Mureșan
12 mai: Remember Maria Tănase (spectacol)
17 mai: Lansare de carte Liliana Ianculescu
29 mai: Remember Edith Piaf
1 iunie – 14 iunie: Expo kids
7 decembrie: Lansare de carte Luciana Ianculescu
13 decembrie – 29 decembrie: Expoziție Maria Stoian

Curtea cu Castan

17 – 19 martie: Ziua Păpușilor
4 mai: Concert Baksheesh
11 mai: Concert Ilie Stepan
20 mai: Performance Noaptea Muzeelor
2 iunie: Spectacol pentru copii (Teatrul pe roți, Arad)
3 iunie: Concert Marion Krautner
25 iunie – 5 iulie: Festival pentru copii
7 iulie: Spectacol de teatru (Teatrul pe roți, Arad)
8 iulie: Spectacol de teatru (Teatrul pe roți, Arad)
4 – 13 septembrie: Expo Aquarelă

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top