Grecii antici aveau o vorba: Despre liberali, numai de bine

Se făcea că am un coșmar mai înspăimântător decât cel cu Badea și Gâdea bucurându-se de victoria partidului unic. Cică eram undeva în țară, în anturajul unui eșantion reprezentativ de zece persoane. Șase nu au mers la vot. Aveau tot felul de preocupări, afaceri, inputuri, ba chiar gândeau cu voce tare despre avioane, rezervări și niște fotovoltaice de la casa inteligentă la care visau. Nu-i scoteai din a lor, parcă lipseau. Am rămas eu și încă trei care am fost la urne. Patru din zece, dar doi… doi aveau o față, nici nu vă imaginați. Despre cei doi puteam să jur cu cine au votat, îi citeai de la o poștă. Din prea multă corectitudine politică, instituțiile media serioase se feresc să spună că cei doi din visul meu erau cu siguranță votanți PSD. În locul verdictelor aspre și posibil nedrepte, aceleași organe serioase de presă subliniază că datele demografice ale votului n-ar mai fi chiar atât de rușinoase pentru ștaiful unui partid care se respectă, că la un procent atât de copleșitor, nu doar bătrânii și cei mai puțin duși pe la școală au putut face minunea de duminică. Așa o fi, dar nu știu de ce, totuși, cei doi… cei doi aveau o față de nici nu vă imaginați.

Spun asta pentru că o altă față de alegător, unul mai rațional, ar fi trădat puțină suspiciune. Poate că promisiunile PSD ar fi fost luate mai cu prudență și votul ar fi fost ca atare. Cu toții vor afla în lunile următoare cât de naivi au fost când au crezut în guverne care construiesc bugete după cât au putut promite politicienii în campanie. Unii, pentru că alții ar fi votat PSD și știind că în făgăduielile lui Dragnea e multă minciună electorală. Și ce dacă ar fi minciună? Nu contează. Cu PSD măcar nu există riscul unor reforme, mișcările bruște nu există în sistemul patronat vreme de 27 de ani de PSD sub toate denumirile lui. Dintre cei doi din coșmarul meu poate că unul e prostit de minciunile de campanie, dar celălalt tot știe ce face, mă gândesc. Știe că votând PSD nu riscă prea multe. Fie că este vorba de locul de muncă, fie că e vorba de pensie, de felul cum se citește meritocrația în acest partid. Orice risc este minimal cu PSD. Chiar și cel de a avea creșteri economice mari, kilometri de autostrăzi, justiție mai corectă, ba din contra.

Nu, acești alegători vor ca totul să se întâmple în pași mici, sunt oameni cu vreme, care timp de peste patru decenii au avut răbdare și cu partidul din care s-a zămislit actualul PSD. Năprasnicul CTP spunea, imediat după exit-poll-uri, că deasupra României încă stă un mare cub de gheață din care tot picură cu răbdare. În 27 de ani nu s-a dezghețat, deși Brucan spunea că sunt destui 20. Uite că nu, românului îi place să se schimbe cu vreme, să-și facă viața cu răbdarea unui leasing la bancă. Nu dăm tot deodată, plătim puțin câte puțin. În 1990 aveam șansa să achităm toate socotelile cu foștii și noii comuniști. Nu am fost nici pe departe. De atunci tot plătim. Generațiile se duc din cauze biologice, dar ghețarul tot nu se topește. Un titlu obraznic dintr-un site central spunea că „Românii s-au căcat pe viitorul lor”. Nu sunt de acord, poate că doar s-au pișat. Treaba mare au făcut-o liberalii.